Ce spunea Ashli Babbitt, veterana armatei SUA împuşcată la Capitoliu, înainte de protestul din Washington. Mărturii ale familiei sale
Ashli Babbitt, femeia în vârstă de 35 de ani care şi-a pierdut viaţa împuşcată de poliţie pe când pătrundea alături de alţi susţinători ai preşedintelui în exerciţiu în Capitoliu, anunţase pe reţelele sociale în ziua precedentă mitingului că urmează să meargă la Washington şi nimic „nu ne va opri”, relatează BBC.
„Nimic va opri. Pot să încerce, să încerce, să încerce, dar furtuna e deja aici şi va ajunge la (Wasshington – n.r.) în mai puţin de 24 de ore”, scria Ashli Babbitt pe reţelele sociale, potrivit BBC.
Ashli Babbitt, veteran al Forţelor Aeriene, este una din cele cinci persoane care au murit în cursul violenţelor alături de un ofiţer de poliţie care fusese de asemenea grav rănit. Ea a participat la misiuni în Afghanistan şi Irak şi a fost trimisă alături de Garda Naţională în Qatar şi Kuweit, a povestit fostul său soţ pentru presa americană.
„Era o personalitate pe care ori o iubeai, ori o urai. Nu se scuza pentru firea ei… se mândrea cu asta, cum se mândrea cu ţara ei şi cu faptul că e americană”, a declarat Timothy McEntee.
Născută la San Deigo, California, Babbit se recăsătorise recent şi se ocupa de propria companie de întreţinere a piscinelor alături de soţul său. Acesta nu a luat parte la miting la care a plecat singură.
Unul din fraţii săi a povestit că familia sa nu ştia că va merge la Washington dar nimeni nu a fost suprins că a fost acolo.
„Sora mea avea 35 de ani şi a activat 14 ani în armată – pentru mine asta înseamnă majoritatea vieţii adulte conştiente. Or, dacă cineva simte că şi-a dat aproape toată viaţa în slujba ţării şi nu este ascultat, atunci e ceva greu de înghiţit. De asta era atât de furioasă”.
Babbitt era cea mai mare şi avea patru fraţi, fiind crescută într-o familie în mare parte apolitică,
Se descria pe reţelele sociale ca fiind libertariană şi patriotă şi îşi declara susţinerea necondiţionată pentru Donald Trump. Totodată, era o adeptă a mişcării conspiraţioniste Qanon ce susţinea existenţa unui complot al elitelor sataniste împotriva cărora ar fi luptat în secret preşedintele american.
Ea a participat în septembrie 2020 la la o paradă navală de susţinere a lui Donald Trump, în San Diego, unde a purtat un maiou pe care scria „We are Q” („Suntem Q”), referinţa la sursa din aparatul de stat american cu acces la informaţii clasificate.
Cu câteva zile înainte de mitingul „Opriţi furtul” din 6 ianuarie, ziua validării votului de Congresul american, anunţat de Trump pe reţele sociale, scria pe Twitter: „Pe 6 ianuarie voi fi în DC! Dumnezeu să binecuvinteze America şi WWG1WGA” (Where We Go one, We Go All = Unde merge unu, mergem toţi, sloganul adepţilor Qanon).
Ashli Babbitt a fost suprinsă într-un clip postat pe reţelele sociale înfăşurată într-un steag american în mijlocul unei mulţimi care încerca să forţeze nişte uşi blocate în interiorul Capitoliului. Un poliţist de la Capitoliu a fost filmat îndreptând un pistol către grup. Femeia se urcă apoi pe un pervaz de lângă uşi, moment în care se aude un foc de armă. Ea este auzită spunând „Go, go!” (Înainţaţi!) înainte să cadă la pământ.
Poliţia Capitoliului a emis un comunicat în care a precizat că un ofiţer a tras cu arma de serviciu şi a rănit o femeie în timp ce „manifestanţii se îndreptau spre Camera Reprezentanţilor, unde se adăposteau membri ai Congresului”.
Babbitt a fost transportată la spital unde a murit, în timp ce ofiţerul care a împuşcat-o a fost plasat în concediui administrativ. Poliţia nu i-a publicat numele.
Familia lui Babbit a aflat vestea de la televizor.
Bunicul lui Babbitt a povestit la „Good Morning America” că nepoata sa este un avid fan al lui Trump de la momentul în care acesta a candidat prima dată la preşedinţie.
„Credea că este a doua venire a lui Isus, imi imaginez”, a spus el care a descris-o ca „o patriotă excepţională” pe Babbit, unica sa nepoată, care dintr-un motiv sau altul era pasionată de Donald Trump.
Babbit a activat serviciile de securitate ale Forţelor Aeriene ale SUA timp de 12 ani, inclusiv în Garda Naţională aeriană.
Pe contul său de Twitter se descrie ca veteran şi susţinător al celui de-al Doilea Amendament.
Soţul său a povestit că a zburat la Washington şi a mers la protest cu un grup de prieteni. I-a trimis un mesaj cu circa 30 de minute înainte să fie împuşcată dar nu a primit niciun răspuns.El e convins că a murit în timp ce încerca să-şi exprime liber opiniile.
„Şi-a iubit ţara şi a făcut ce a crezut că e drept pentru o apăra ţara alăturându-se unor oameni ce gândeau asemănător şi care îşi iubesc de asemenea preşedintele”, a spus Aaron Babbitt.
După 14 ani în armată, Babbitt s-a întors la viaţa civilă stabilindu-se în suburbia din San Diego unde a şi crescut. A lucrat ca agent de securitate la o centrală nucleară încercând să-şi menţină pe linia de plutire o afacere.
În calitate de civil şi-a regăsit o libertate de a-şi exprima public opiniile politice, scrie New York Times. Conturile sale pe reţelele de sociale erau pline de mesaje de celebrare a preşedintelui Trump, legate de conspiraţiile Qanon, dar şi de tirade împotriva imigraţiei, drogurilor şi democraţilor.
„Voi refuzaţi să alegeţi America în dauna partidului vostru politic stupid, sunt atât de sătulă de asta”, spunea ea într-un mesaj video postat pe Twitter şi adresat politicienilor din California.
„Puteţi să vă consideraţi avertizaţi de către mine şi poporul american. M-am săturat până peste cap, eu m-am trezit, este absolut incredibil ce se întâmplă”, a spus ea.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: