ANALIZE

Ce stă, de fapt, în spatele unei decizii FĂRĂ PRECEDENT, luată de Patriarhul Daniel

Gestul fără precedent făcut de Patriarhul Daniel de a publica corespondența cu demnitari ai statului a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales în contextul în care Bisericii i se reproșează, chiar din partea credincioșilor, că nu a intervenit la timp ca să atragă atenția Guvernului că modalitatea primitivă de înhumare a celor decedați de COVID-19 încalcă tradițiile creștinești. 25.000 familii au fost batjocorite în ultimul an fără să se sesizeze nimeni, într-o țară care se consideră 90% creștină. Preoții au fost nevoiți să dea oamenilor explicații de ce rudele lor sunt îngropate în condiții inumane, goi și în saci de plastic.

Prin publicarea acestor scrisori, Patriarhia arată cu degetul spre Victor Opaschi, secretarul de stat pentru Culte, aflat în funcție de 8 ani, cel care ar fi trebuit să ofere expertiză guvernului pe domeniul vieții religioase încă de la începutul pandemiei. Conform legii, Secretariatul de Stat pentru Culte este instituția de specialitate a Guvernului României care se ocupă de viața religioasă, așadar prima care trebuie să intervină atunci când libertatea religioasă este afectată. În schimb, așa cum se vede din scrisorile publicate chiar de Patriarhia Română, Opaschi a început să se consulte cu cultele religioase, abia după ce Patriarhul Daniel i-a trimis scrisoarea din 26 ianuarie 2021.

Opaschi s-a implicat în relația cu Guvernul și a semnat împreună cu ministrul Sănătății de la acea vreme, Nelu Tătaru, un ordin comun de ministru prin care se recomandă sistarea Euharistiei în data de 15 mai 2020, dar nu i-a păsat și de modul în care libertatea religioasă și demnitatea umană au fost încălcate prin protocoalele de înhumare aberante emise de Ministerul Sănătății în aprilie 2020. Deci, Opaschi a fost foarte eficient și rapid în a aproba decizia guvernului de limita libertatea religioasă, dar nu a făcut niciun gest public prin care să se asigure că înmormântarea celor decedați de COVID-19 respectă cât de cât demnitatea umană.

Vlad Voiculescu a ținut ordinul în Ministerul Sănătății timp de 1 lună, după consultările cu cultele, iar Victor Opaschi a ținut problema ascunsă timp de 1 an, iar atunci când a dat impresia că o rezolvă a convocat o consultare cu cultele religioase care nu s-a finalizat cu modificarea ordinului. A fost nevoie de o nouă convocare a cultelor religioase la Ministerul Sănătății pentru a se obține modificarea ordinului în data de 8 aprilie 2021.

De altfel, la sfârșitul consultării de ieri de la Ministerul Sănătății, Opaschi a fugit de presă, neacceptând să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Această atitudine neprofesionistă se adaugă altor atitudini nepotrivite cu care statul a desconsiderat libertatea religioasă în timpul pandemiei, de la lipsa de comunicare a deciziilor până la restricționarea abuzivă a pelerinajelor, sancționată prin decizia Curții de Apel București din data de 14 decembrie 2020. Nici față de aceste abuzuri, Victor Opaschi nu a avut vreo poziție publică, preferând să nu dea ochii cu presa pe teme atât de delicate.

Este un semnal dat de la cel mai înalt nivel al Bisericii Ortodoxe Române că lucrurile nu mai pot continua așa, iar decidenții politici trebuie să ia o decizie.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.