„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie: Scapă cît mai iute de masonerie!”, versuri care au determinat moartea subită a naționalistului Corneliu Vadim Tudor?
MASONERIA
de Corneliu Vadim Tudor
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cît mai iute de masonerie!
Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sînt Mari Maeştri (în a trage sfori).
Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.
Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.
Sînt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.
Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.
Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sînt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!
Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.
E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.
Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
Dumnezeu le este ,,Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?
Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.
Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.
Funcţii şi onoruri aprig sînt vînate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.
N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bîrfă, lupte tot mai dese.
Primitivi sînt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare
Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie
Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sînt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.
Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.
Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.
Sînt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.
Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.
Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.
N-au zidit o casă toţi aceşti ,,zidari”
Ei, de trei milenii, sînt doar panglicari
Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bîlci uitat.
Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.
Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
Mai e timp să puneţi capăt la păcat…
13 septembrie 2014
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: