Ce urmează în economia americană?

Ceea ce-mi place la politica americană este gradul său infernal de naivitate, dus până acolo încât chiar și prostia în stare pură pare o înzestrare nobilă. Îmi place să văd acea satisfacție tâmpă a omului simplu, care răsuflă ușurat atunci când vede că bravul cavaler eliberator, călare pe calul alb, a venit direct din poveste pentru a-l elibera. Ceea ce n-au înțeles niciodată americanii este că viața nu se desfășoară în povești sau scenarii hollywood-iene, ci aici, în lumea imediat palpabilă, reală.
Orice om normal ar trebui să-și pună întrebarea dacă s-a schimbat ceva acum, față de situația pe care o aveam în urmă cu o săptămână. Da, există speranța că demența propagandei tembele a genurilor-fără-de-sfârșit va fi stopată, că exotica teorie a „încălzirii globale” își va pierde din ritm sau că degenerata corectitudine politică se va împiedica în propriile șabloane, zbătându-se în banalitatea prostiei din care s-a născut. Omul e învățat din copilărie să spere în apariția providențială a eliberatorului, a celui care aduce dreptatea. Și de aceea acum, când unul ca Trump a fost ales, tot omul are parte de ieșiri tâmpe în care emite aberații cu privire la ceea ce urmează.

Doar că treaba pe care trebuie să o înțelegem este alta: piața bursieră este mai umflată ca niciodată, FED-ul urmează o politică falimentară, iar datoria publică și deficitul imens sunt bomboanele de pe colivă. Lumea are speranțe, dar nu înțelege că Trump nu e vrăjitor și că, în realitate, nu are nicio putere. Forțele care acționează acum sunt mai puternice decât oricine și orice.

Ca să ne înțelegem, datoria de peste 35 trilioane, combinată cu deficitul de 2 trilioane, formează un cocktail toxic având rolul de a împinge totul spre dezastru. Când Elon Musk spune că va vâna cheltuielile excesive ale statului și că va realiza economii de 2 trilioane, de fapt țintește către stoparea deficitului bugetar. Pe hârtie arată bine și mulți ar putea-o considera o soluție. Doar că acum vine a doua întrebare: cum va face Elon Musk să recupereze acei bani? Va face comenzi mai mici către complexul militaro-industrial? Aiurea, acolo trebuie să crească și-o să înțelegeți asta dacă vă uitați la cine e pe lista sponsorilor campaniei lui Trump. Și-atunci? Cea mai probabilă țintă sunt agențiile guvernamentale, acea păduchelniță inutilă care nu face altceva decât să crească tefelei la sânul călduros al statului. Cu toate că pare o acțiune justă, vânarea agențiilor se lasă cu disponibilizări masive de personal, care vor îngroșa masa șomerilor. Și care-i bunăstarea pe care-o aduci atunci când sporești numărul șomerilor?

Doar că nu așa merg lucrurile, iar a pretinde că vei reuși să pui căpăstrul pe datorii este doar o gogoașă electorală întrucât … nu de tine depinde fenomenul. V-am arătat de mai multe ori în articolele trecute cum Trezoreria americană eșuează în plasarea datoriei pe piață. Din iunie 2023, după ce limita datoriei a fost ridicată, Trezoreria a scos cu disperare titluri pe tarabă, dar nu s-au găsit cumpărători care să acopere necesarul. Conform datelor pe care le-am tot prezentat, rezultă că Trezoreria americană eșuează să plaseze cam 100 mld. $ pe trimestru, lucru pe care-l vom vedea chiar mai accentuat în trimestrul IV.

Ce va face Trump? Se va chinui să mărească aportul nerezidenților în structura achizițiilor de datorie emisă de Trezorerie. Doar că nu va găsi bani pe nicăieri, motiv pentru care îi va crește frustrarea și belicoșenia la nivelul relațiilor internaționale. Culmea, nervozitatea sa va avea ca efect scăderea nerezidenților din structura datoriei americane. Elementul este cumva normal, dată fiind dedolarizarea. E un fenomen care se accentuează, indiferent de cine vine la Casa Albă. Ceea ce este cert este că anul viitor Trezoreria va avea o capacitate mult diminuată de a atrage sume pentru acoperirea deficitului. Punând în balanță scăderea apetitului cu creșterea deficitului(acum democrații sunt în stadiul în care pârjolesc ogoarele și otrăvesc fântânile) ne rezultă că Trezoreria va putea să plaseze maxim 1 trilion pe parcursul anului viitor(o valoare ceva mai apropiată de realitate fiind cuprinsă între 0.7 și 0.9 tln.), în condițiile unui necesar de 2 trilioane! Deficitul de lichiditate deja împinge în sus randamentele datoriei americane. În cazul titlurilor cu scadențe la 10 ani s-a ajuns la 4.5%, față de 3.6% în septembrie. Așadar, de unde să faci rost de bani? Fără doar și poate, ținând cont de grandomania lui Trump, se va ajunge la un nou QE.

Partea frumoasă vine dintr-o altă direcție. „Tamponul de stabilitate” reprezentat de excesul de lichiditate la care se adaugă soldul de numerar al Trezoreriei la FED a scăzut la 1 trilion $, față de 1.5 trilioane la începutul anului. De remarcat este că în septembrie am avut o valoare record a tamponului, de 3 trilioane $. De ce scade accelerat? Din două cauze: eșecul Trezoreriei de a atrage bani pentru titlurile sale, la care se adaugă imensul deficit bugetar al SUA care nu mai poate fi acoperit.

Ce înțelegem din toată această încrengătură haotică? Pe de o parte că politica justă ar fi cea de austeritate și de tăiere drastică a cheltuielilor statului, doar că aceasta impulsionează intrarea în recesiune și, automat, scăderi pe toate palierele, inclusiv la nivelul bunăstării individuale. O implozie pe Wall Street ar declanșa cea mai mare criză a tuturor timpurilor pe care actualele autorități incompetente n-au cum să o gestioneze. Priviți doar către Powell, care a demonstrat în cea mai recentă conferință de presă a sa că habar n-are pe ce lume trăiește, răspunsurile sale fiind de Gâgă.

Cel mai probabil îl vom vedea pe Trump – în mod paradoxal – conciliant cu China și războinic cu Europa. Știu că acum pare neverosimil, dar din experiența sancțiunilor trecutului știm că taxele vamale impuse de SUA au primit răspuns drastic în SUA, prin lovituri aplicate fix votanților lui Trump. Acum, chiar dacă la nivel declarativ va fi la fel de belicos, la nivel practic nu cred că vom vedea înrăutățiri deoarece, după cum s-a văzut, China deja are o putere teribilă de a destabiliza SUA. De altfel, pierderea alegerilor din 2020 în fața lui Biden, putem spune că a avut la bază o componentă chinezească extrem de puternică.

Autor: Dan Diaconu