Cea mai letală capcană de pe câmpul de luptă din Ucraina: „Nu ai cum să supraviețuiești la așa ceva”

Genistul Oleksandr Sliusa și-a petrecut ultimele 30 de ore detonând mine sub bombardamente rusești constante asupra satului Staromaiorske, în regiunea Donețk, recent eliberat de ucraineni.

Sliusar, în vârstă de 38 de ani, s-a întors la o bază militară bine adăpostită după ce în acea dimineață și-a dus un camarad cu răni de șrapnel la un spital din orașul Zaporojie.

Sliusar se confruntă cu dureri mari de spate de câteva săptămâni, dar comandantul său nu se poate lipsi de el acum.

„Pe hârtie, brigada noastră are 30 de geniști. În realitate, suntem 13. În ceea ce-i privește pe cei care sunt activi în acest moment, ei sunt cinci. Eu îmi injectez zilnic analgezice. Sunt două greșeli pe care le face în general un genist: să calce pe o mină și să se facă genist”, spune Sliusar

Cea mai minată țară din lume
Estimările variază, dar se spune că teritoriul afectat ar depăși de două ori suprafața Portugaliei

În același timp, nenumărate mine sunt implantate zilnic în solul Ucrainei, presărate aerian peste câmpuri și păduri sau eliberate din rachete.

În timp ce ucrainenii reușesc să elimine o mică parte din ele prin detonare, adeseori fiind detectate cu unelte rudimentare precum o tijă metalică, multe altele sunt aruncate de sus.

Soldații angajați în contraofensiva ucraineană se confruntă cu câmpuri minate de 16 km adâncime.

„Astăzi, Ucraina este cea mai minată țară din lume”, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, pentru The Guardian. „Sute de kilometri de câmpuri minate, milioane de dispozitive explozive, în unele secțiuni ale liniei frontului până la cinci mine pe metru pătrat”.

Capcane mortale
Există o varietate uluitoare de mine – dar unele dintre ele sunt în mod special periculoase.

Există minele așa-zisele min fluture, trimise din mortiere, elicoptere și avioane, care alunecă la sol, prin iarbă.

Dar există și minele de tip PMN, care conțin o cantitate mare de explozibili – acestea au puterea de a reteza un picior. Variantele MON-50 și MON-90 împrăștie fragmente ascuțite de oțel și au o rază de distrugere de până la 90 de metri.

Soldații ucraineni spun că se tem cel mai mult de variantele antipersonal POM-2 și POM-3. Acestea sunt distribuite de la distanță prin intermediul unei rachete și sunt aduse sol de o mică parașută. Mina este declanșată de senzorii săi seismici și detonează până la înălțimea pieptului, eliberând 1.850 de lame asupra țintei sale. Are o rază de acțiune letală de 16 metri.

„Nu poți să le dezamorsezi pe astea și nu supraviețuiești la așa ceva”, a explicat Sliusar, a cărui meserie era de grădinar peisagist înainte de invazia de anul trecut. „Tot ce poți face este să le distrugi trăgând în ele cu o Kalașnikov”.

Geniștii își încep munca înainte de răsăritul soarelui, în speranța adesea deznădăjduită că vor putea ocoli focul artileriei.

Metodele – îngenuncherea, împunsul cu sonde metalice lungi de doi metri, apoi folosirea unui fitil pentru a arunca în aer totul, au toate caracteristicile unei sentințe la moarte.

Detectoarele de metale devin inutile atunci când solul este plin de tot felul de resturi. Un schimb de patru ore poate curăța în cel mai bun caz o fâșie de 60 cm lățime și 100 de metri lungime.

Ministerul ucrainean al Apărării este, în mod normal, secretos în ceea ce privește numărul exact de geniști. Se știe că există cinci batalioane de geniu, care sunt împărțite în 200 de brigăzi de o mărime similară cu cea a lui Sliusar.

În luna mai, Ministerul Apărării susținea că are 6.000 de geniști în serviciul militar, dar numărul real este probabil semnificativ mai mic.

Doar 200 dintre ei au fost instruiți la standardul internațional care le va permite să acționeze ca mentori acasă, potrivit unor surse din ministerul apărării. Reznikov a recunoscut că nivelul de personal și de resurse este „extrem de insuficient”.

Au existat apeluri pentru ca Occidentul să doneze mai multe echipamente pentru deminare. Ministerul ucrainean al Apărării a anunțat recent că își va fabrica propriile mașini de deminare pentru a distruge cu buldozerele câmpurile minate.

Sliusar a dezvăluit că, alături de echipamentul de protecție donat de SUA, mașinile de deminare de pe front au o valoare limitată.

„Utilajele vor fi pur și simplu lovite de artileria rusă și eu nu pot purta echipamentul de protecție greu când mișc prin pădure. Este ca o junglă acolo și trebuie să fiu mobil”, a subliniat el.

O singură pereche de ghete speciale
Unitatea lui Slyusar are doar un set de ochelari de vedere pe timp de noapte și o singură pereche de ghete speciale la 13 oameni. Încălțămintea are o platformă care oferă o oarecare protecție împotriva unei explozii.

Acestea sunt nevoi urgente, dar dincolo de ele răspunsul nu este echipamentul, a explicat Sliusar, care a beneficiat de cursuri britanice, americane și canadiene. „Oamenii sunt cel mai important lucru”, a spus el.

Arsenalul rus de mine pare inepuizabil. „Sunt peste tot. Nu văd luminița de la capătul tunelului”.

Totuși, locotenentul Oleksandr Kurbatov, în vârstă de 50 de ani, membru al apărării teritoriale din Dnipro, a mărturisit că îi dă speranțe faptul că au început să descopere mine antitanc din epoca sovietică, precum TM-62 și OZM-72. „Dacă folosesc această vechitură sovietică și se duc în Coreea de Nord pentru arme, îmi spune că rămân fără”, a spus el.

Yuri Sak, un consilier al Ministerului Apărării, nu este la fel de încrezător: „S-au pregătit pentru un război în care minează din Polonia până la Lisabona. Mă tem că au destule”.

Serhi Rijenko, medicul-șef al spitalului Mecinikov din Dnipro, a declarat că chirurgii săi au tratat 21.000 de soldați de la începutul războiului.

„Zilnic, spitalul Mecinikov primește între 50 și 100 de răniți foarte, foarte grav”, a declarat el. „Dintre acești 21.000 de soldați, 2.000 au fost lăsați fără membre. Prima intervenție chirurgicală pentru acești răniți este efectuată rapid aproape de câmpul de luptă. Din nefericire, 90% dintre ele se soldează cu amputarea în spital”.

Îngrijorarea guvernul ucrainean nu se referă doar la obstacolul major în calea contraofensivei pe care îl reprezintă aceste mine, ci și la capacitatea de a curăța aceste mine după război.

Forțele terestre ucrainene dispun de hărți detaliate care indică locurile în care și-au amplasat minele. „Acesta este teritoriul nostru, așa că avem un interes în acest sens”, a declarat Sak. Pe de altă parte, nu este la fel de sigur că rușii, chiar dacă ar dispune de una, ar împărtăși-o într-o perioadă postbelică.