POLITICA

Cei TREI OAMENI pe care Băsescu i-a vrut la închisoare! EL A DAT ORDINUL!


Acum primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău a decist să facă o serie de dezvăluiri cutremurătoare. La emisunea „România 2019”, moderată de Cozmin Gușă, acesta a spus că Traian Băsescu a dorit arestarea a trei oameni cu greutate din România: Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu. Acesta a sublinit că fostul președinte a făcut un titlu de glorie din acest lucru și că acesta a fost obiectivul campaniei din 2009.

Mircia Gutău a fost condamnat în 2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar de corupţie, apoi a făcut mai bine de doi ani puşcărie, iar anul trecut CEDO o stabilit că nu a avut parte de un proces echitabil. Ulterior a fost achitat de Curtea Supremă, iar acum acesta se întoarce acum împotriva statului român, pe care-l dă în judecată. El cere despăgubiri de 10 milioane de euro de la statul român pentru că a suferit de-a lungul timpului din cauza arestării.

„Mă mir că nu m-a întrebat nimeni până acum, chiar asta vorbeam cu colegii mei. Da, m-am consultat cu avocatul şi am stabilit 500.000 de euro pentru cheltuieli materiale, bani care pot fi dovediţi cu chitanţe, pentru avocaţi, pentru drumurile pe le-a făcut soţia la mine la Penitenciar, toate pagubele materiale. Efectiv şi ce am pierdut eu cu salariul, pe 3 ani şi şase luni. Iar daune morale, am cerut 10 milioane de euro”, a declarat primarul.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.