Cel mai controversat caz al Poliţiei Române de după Revoluţie. Oficial, presupusul criminal s-a sinucis, neoficial a fost executat de poliţişti
Au trecut 20 de ani de la cel mai controversat caz al Poliţiei Române de după revoluţie. Un poliţist timişorean a devenit carne de tun pentru interlopi şi afacerişti şmecheri, dar ancheta autorităţilor a lăsat în urmă multe semne de întrebare.
În noaptea de 3 spre 4 martie 2001, subofiţerul Saşa Disici de la IPJ Timiş a fost ucis în plină stradă.
Poliţistul Saşa Disici pornise în urmărirea unui automobil care a fost raportat furat, după ce şoferul a forţat un filtru de poliţie pe Calea Lugojului din Timişoara. Mercedesul în care se aflau trei persoane l-a accidentat pe poliţistul Ioan Mateescu, aflat în misiune în acea seară.
După o urmărire ca în filme, Disici a ajuns din urmă maşina fugarilor, care oprise pe o stradă din localitatea Ianova, aflată la 30 de kilometri de Timişoara.
Mateescu, într-o altă maşină, era şi el pe urmele fugarilor. În timp ce îi urmăreau pe infractori, între cei doi poliţişti are loc o convorbire telefonică, în care Saşa Disici îi comunică colegului său că în maşina urmărită se află trei persoane şi că dintr-una dintre acestea se trage cu arma asupra sa.
Imediat ce a coborât din maşină, Disici a fost împuşcat de mai multe ori. Criminalul s-a făcut nevăzut.
În clipele următoare, Ioan Mateescu ajunge cu maşina în Ianova şi îl găseşte pe colegul său secerat de gloanţe, cu pistolul din dotare în mâna stângă. Mercedesul fugarilor a fost găsit de poliţişti, iar suspecţii au fugit de la locul faptei cu maşina poliţistului Saşa Disici.
Anchetatorii au pornit cu întârziere pe urmele criminalilor. Alarma a fost dată în toată zona de vest, iar sute de suspecţi au fost audiaţi.
“Îmi aduc aminte că atunci eram în cadrul unei structuri de investigaţii criminale şi s-a dat alarma foarte târziu. Alarma era pentru toate structurile din IPJ Timiş, să ieşim şi să încercăm să găsim ocupanţii autoturismului respectiv, care a spart barajul poliţiei. Evenimentul s-a întâmplat undeva pe la ora 23.00 şi alarma generală s-a dat în jurei patru dimineaţa. S-au pierdut foarte multe ore importante. Atunci s-a făcut o mare vânzoleală la IPJ Timş şi Inspectoratul General de Poliţie. Ţin minte că la înmormântarea lui Disici, şeful Poliţiei Române de atunci s-a lăudat că se va întoarce la mormânt să raporteze , dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Au rămas doar nişte vorbe în vânt”, a declarat Cristian Danciu, şef de sindicat al Poliţiei Timiş.
S-a sinucis sau a fost împuşcat Raul Opriş?
La nici două săptămâni după tragedie, un arădean a devenit principalul suspect în uciderea poliţistului Saşa Disici.
Este vorba de Raul Opriş, cunoscut în lumea interlopilor ca fiind hoţ de maşini. Era suspect şi de o crimă asemănătoare.
La urmăriri au participat peste 5.000 de politişti, au fost organizate peste 850 de acţiuni şi filtre, fiind verificate în câteva zile în jur de 8.000 de persoane şi aproximativ 9.500 de autovehicule.
Raul Opriş a fost reperat de poliţişti în Timişoara. A încercat să fugă, dar a fost încolţit de forţe impresionante de poliţie în zona pasajului de cale ferată Popa Şapcă.
Autorităţile au anunţat apoi că suspectul, Raul Opriş, s-a împuşcat în cap în momentul în care forţele de ordine l-au înconjurat. Aşa a rămas varianta oficială. Cea neoficială a fost că poliţiştii l-au omorât, de fapt, pe Opriş.
În urmă cu 20 ani, Cristian Danciu a participat ca poliţist la găsirea şi prinderea lui Raul Opriş. A fost chiar în zona în care presupusul criminal a fost împuşcat.
“Am fost destul de aproape de locul unde Raul Opriş a fost împuşcat fără nicio explicaţie. El nu avea unde să fugă. Când a trecut liniile de tren, venea spre noi. Eram vreo 12 poliţişti.
Dacă avea de gând să se împuşte, nu încerca să mai fugă. Repet, nu avea nicio şansă să scape pentru că eram noi după linia de cale ferată.
Dar a fost împuşcat de poliţiştii cei care l-au hăituit. Raul Opriş nu a fost singur în maşină când Saşa Disici a fost împuşcat.
Cert este că dosarul a fost preluat şi de o structură superioară nouă, Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR. L-au ţinut un an de zile, pe motiv că au un fir şi îi vor dovedi pe făptaşi. Dar după aceea ni l-au dat înapoi, fără să ne spună nimic nou”, a mai afirmat Danciu.
Martor pus să declare altceva decât a văzut
Aspecte din anchetă au fost considerate cusute cu aţă albă şi la fel de multe lucruri au rămas nelămurite.
Anchetatorii au considerat că Raul Opriş a fost singurul criminal, în ciuda declaraţiei poliţistului Mateescu, iar o femeie din Ianova, martoră la crimă, a afirmat că în maşină erau trei oameni. Femeia a mai spus şi că poliţiştii au chemat-o în repetate rânduri la audieri şi că i-au sugerat să declare că a văzut o singură persoană.
Ioan Mateescu a fost dat afară din poliţie pe motiv că ar fi oferit informaţii confidenţiale presei legate de asasinarea colegului său.
Se vorbeştea atunci că s-a dorit lichidarea lui Raul Opriş ca acesta să nu dea în vileag şi alte nume din lumea interlopă.
“Probabil ar fi căzut şi alte persoane influente. Se bănuia că în acea maşină furată de Raul Opriş, în portbagaj, era o sumă foarte mare de bani. Şi că banii ar fi aparţinut unui om de afaceri sirian”, a mai povestit Cristian Danciu.
Dosarul lui Saşa Disici s-ar putea redeschide şi acum, dar lucrurile nu sunt simple. “Dosarele cu evidenţă pasivă (aşa se numesc), ca să poţi să le deschizi trebuie să existe o pistă nouă. Atâta timp cât nu există o pistă nouă, procurorul nu acceptă să-l redeschidă”, a completat Cristian Danciu.
Plutonierul-major Saşa Disici a fost declarat erou al Poliţiei Române şi avansat post-mortem la gradul de sublocotenent. Lângă biserica de la IPJ Timiş a fost ridicat şi un bust al acestuia.
Poliţişti căzuţi la datorie
Până la uciderea lui Saşa Disici, în România de după revoluţie nu au existat prea multe atacuri împotriva poliţiştilor. În anii 90, a mai fost un caz notoriu la Bucureşti, un dezertor din armată a deschis focul şi a împuşcat mai mulţi poliţişti. După Saşa Disici au fost mai multe.
“În Timiş, ultimul caz a fost la Recaş, acum doi ani. Colegul meu Cristi Amariei a fost executat de acea persoană, nu a avut nicio şansă. Poate ar fi scăpat dacă avea vestă antiglonţ. Dar la vremea respectivă nu existau decât foarte puţine veste antiglonţ. Amariei a murit fără nicio şansă. Exact cum a murit şi Saşa Disici.
Înainte de omorârea colegului de la Timiş, cu un an înainte, a avut loc omorârea şefului de post de la Maramureş, în postul de poliţie, de către doi fraţi. Au băgat cuţitul în el. Viaţa poliţistului în prezent este foarte instabilă şi riscantă. Nu se doreşte ca poliţia să fie puternică, să aibă legi clare, poliţistului să nu-i fie frică să intervină. Statutul poliţistului este din 2002 şi are în prezent şapte decizii de neconstituţionalitate de la CCR. Nimeni nu vrea să-l refacă. 80 la sută din el este modificat pe ordonanţă de urgenţă, fără a respecta legea Transparenţei decizionale.
Noi suntem interesaţi ca legea să fie clară, fără interpretări. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor face demersuri de cinci ani de zile. De fiecare dată când s-a schimbat ministrul, noi ne-am dus cu propuneri. Dar dosarul zace prin sertare. Noi suntem o struţo-cămilă comunistă, pe alocuri cu tentativă de democraţie.
Nici după 31 de ani de la revoluţie nu s-a dorit profesionalizarea reală a poliţiei. În prezent, s-a umplut poliţia de persoane neşcolarizate. Carmen Dan a angajat în poliţie poliţişti fără şcoală. I-a luat din civilie şi i-a trimis să prindă infractori şi bandiţi”, a mai spus Cristian Danciu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: