Cel mai dur atac la adresa lui Dragnea. Nu mai e cale de întoarcere
Discuțiile pe seama bugetului devin tot mai aprige, iar conflictul între doi grei ai PSD escaladează. Sunt banii românilor, sunt banii bucureştenilor, nu sunt banii domnului Dragnea, îmi pare rău pentru domnia sa. El nu este regele României şi patronul bugetului ţării, a declarat Gabriela Firea.
„Noi nu cerşim la Guvern, noi nu am venit acum să cerem ceva ce nu ni se cuvine. Aceste dezbateri la infinit duse pe cotele din impozitul pe venit sunt chiar absurde, sunt banii bucureştenilor, sunt sume colectate pe teritoriul municipiului Bucureşti prin munca tuturor bucureştenilor. Practic, aceşti bani trebuie să fie cheltuiţi în spiritul egalităţii, al transparenţei şi al nevoilor bucureştenilor. Toate taxele şi impozitele locale sunt colectate de primăriile de sector, bugetul Primăriei Capitalei se îndestulează – peste 90 la sută – doar din acest impozit pe venit. Aceasta este legislaţia în vigoare. Noi nu venim în genunchi să cerşim ceva de la Guvern, să ne dea ceva în plus Guvernul. Guvernul nu ne-a dat niciodată ceva în plus, dimpotrivă, vrea să ne ia”, a declarat Firea, la sosirea la Ministerul de Finanţe, unde primarii din Capitală discută cu ministrul Eugen Teodorovici pe tema bugetului.
Cred că e o glumă proastă că ne-a chemat să simulăm un dialog şi înainte de întâlnire vă spune că nu va mai face nimic. E o încălcare a Constituţiei, articolul 62 spune că legea bugetului trebuie alcătuită de Guvern şi adoptată în Parlament. Nu înţeleg de ce acceptăm cu toţii ca un lider politic care vrea să să răzbune, cu pixul în mână, decide soarta românilor, a bucureştenilor”, a mai spus Firea.
Ea a spus că parcă nu îi vine să creadă că ministrul de Finanţe ar fi declarat că totul a fost stabilit deja.
Firea a adăugat că se aşteaptă ca bugetul să fie distribuit în funcţie de atribuţiile instituţiilor.
„Sunt banii românilor, sunt banii bucureştenilor, nu sunt banii domnului Dragnea, îmi pare rău pentru domnia sa. El nu este regele României şi patronul bugetului ţării. Îmi pare foarte rău, ştiu că este dezamăgit”, a mai spus Firea.
Întâlnirea de miercuri, de la Asociaţia Municipiilor din România (AMR), la care a participat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a încheiat fără o concluzie. Dragnea susţine că administraţia locală va primi bani în plus prin buget, în timp ce Robert Negoiţă şi Gheorghe Falcă au declarat că liderul PSD i-a ascultat, dar le-a spus că nu are atribuţii. Dragnea a fost huiduit de câţiva protestatari şi a avut un schimb de replici cu unul dintre ei. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat pe Facebook, relatând că Dragnea le-a spus primarilor că nu a venit să le dea soluţii privind bugetul, pentru că nu are competenţe legale.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: