GENERAL

Cel mai tânăr criminal în serie din lume. Ucisese trei persoane până la vârsta de 8 ani

Faptul că un copil poate să fie asasin în serie este un lucru șocant, însă, din păcate, nu chiar neobișnuit, deoarece de-a lungul timpului au tot apărut cazuri de genul, rare ce-i drept, însă care au ținut primele pagini ale ziarelor vreme de mult timp. Însă atunci când s-a aflat că un copil de numai 7 ani a comis o crimă, nimănui nu i-a venit să creadă.

Cine este copilul care la 7 ani a comis prima crimă
Este vorba despre Amarjeet Sada, care s-a născut în 1998 în satul Mushahar din Bihar, India, despre care se spune că ar fi ucis 3 persoane, dintre care și membri ai propriei sale familii, iar asta până la vârsta de 8 ani, între 2006 și 2007. Prima persoană a ucis-o atunci când avea doar 7 ani, iar astfel a devenit cel mai tânăr criminal în serie din întreaga lume, un record de care nimeni n-ar fi vrut să audă.

Se pare că Sada s-a născut într-o familie extrem de săracă, tatăl său fiind un simplu muncitor, iar oroarea a început în 2006, atunci când și-a ucis propria verișoară în vârstă de șase ani, fiica unchiului său, iar după aceea propria soră, de numai opt luni, a fost găsit moartă în casă, și s-a presupus că Sada este cel care a comis atrocitatea.

Sada a recunoscut rapid poliției că a luat-o pe Kushboo, a lovit-o cu cărămizi și a sugrumat-o până la moarte. Apoi i-a condus acolo unde încercase s-o îngroape. Potrivit unchiului lui Sada, o parte din familia sa știa despre primele două crime, dar nu au fost raportate, deoarece erau „chestiuni de familie”.

El este cel mai tanar criminal în serie din lume
Amarjeet Sada, cel mai tanar criminal in serie din lume
Polițiștii n-au avut de ales și l-au arestat pe Sada, care nu s-a arătat căit din cauza atrocităților comise, chiar și după ce a recunoscut că și-a ucis propria soră, precum și verișoara sa. S-a constatat apoi că toate crimele au fost similare.

Potrivit legii din India, un copil nu poate fi închis sau condamnat la moarte, astfel că Sada a fost trimis la o casă de copii din orașul Munger din Bihar până la vârsta de 18 ani, iar acum se află în stare de libertate, dat dispărut.

James Fairweather, Harvey Miguel Robinson și Craig Price sunt alți criminali tineri care au îngrozit tot mapamondul. La numai 15 ani, James a ucis două persoane în Essex și plănuia o altă crimă înainte de a fi arestat, Harvey a fost condamnat la moarte în 1990 după ce a a violat și ucis trei persoane în Pennsylvania la vârsta de 17 ani, iar Craig, cel mai tânăr criminal în serie din istoria SUA, a înjunghiat o femeie în vârstă de 27 de ani, de 58 de ori, la vârsta de 13 ani și a ucis alte două persoane până la vârsta de 15 ani.

Sursa: impact.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.