Cele 12 fețe politice ale aceleași trădării…

În absența unor detalii, ori măcar a unor informații suplimentare, „pe surse”, deși, în situația unei asemenea grozăvii, ca întâlnire de taină… netăinută, ar fi trebuit să avem cel puțin câteva stenograme asigurate de către structurile patriotice ale serviciilor secrete atât de hulite în ultima vreme (oare întâmplător?!), totul nu pare decât o lucrătură de tip unguresc. În aparență, un nou episod al încercării de a transcende tema autonomiei, dinspre starea inițială de respingere totală de către societate, către dovedirea unei acceptări, în primă fază de către clasa politică, nu doar a ideii în sine, ci, iată, a însăși dezvoltării subiectului către aspectele „metodologice” ale implementării.

Și avem două repere importante ale întâlnirii de la Poiana Brașov dintre UDMR și reprezentanții „mai multor partide românești”. În primul rând, precizarea oficială, și nu „pe surse”, de către politicieni maghiari, a prezenței la aceste discuții a numai puțin de 12 reprezentanți ai mai multor partide românești, adică o posibilă dovadă a disponibilității clasei politice de a se așeza la masa dialogului inițiat de ungurime. Un număr deloc întămplător, căci, dacă vom corela cu numărul „reprezentanților” maghiari, șase, și vom ține cont de minima paritate a delegațiilor la asemenea discuții, am putea vorbi despre prezența a cel puțin două partide românești. Sau două alianțe/ coaliții… Ceea ce ar duce, în reprezentare minimă de trei membri pentru o delegație, la patru formațiuni care par, sau se vrea a părea, din perspectiva comunicatorilor maghiari, că s-ar fi așezat la masa trocului.

De altfel, ținând cont că vorbim despre UDMR, de o parte, și privind la principalele relații și compromisuri pe care le-au făcut anumite partide românești, nici nu ar fi greu să intuim acele partide românești prezentate la aceste discuții.

Dar, cel mai important aspect al întâlnirii de la Poiana Brașov (repetăm, în singura comunicare oficială, cea dinspre UDMR), îl reprezintă plasarea discuțiilor într-o insinuantă sferă a importantei și necesității geopolitice, fapt demonstrat de către UDMR prin inițierea și „medierea” întâlnirii de către o organizație americană.

Pe de altă parte, în lipsa unor reacții vehemente a partidelor nenominalizate dar practic introduse cu totul în aceeași oală (deloc paradoxal, ci parte a manipulării și diversiunii, tocmai această nenominalizare ducând, într-o generalizare în care părțile nu reacționează, la trimiteri clare), dar și în lipsa unei reacții oficiale față de organizarea întâlnirii sub umbrela celui mai important partener strategic, lucrătura maghiară capătă aspecte cu mult mai tranșante decât simpla manipulare pentru a induce și accentua tema autonomiei la nivelul dezbaterilor din societatea românească. Iar lucrurile capătă un contur și mai alarmant dacă privim momentul în care UDMR și-a permis să lanseze această dezbatere. În plină campanie electorală. Pentru că, dacă nu ar fi fost nici un sâmbure de adevăr, candidații la prezidențiale, în primul rând ca reprezentanți ai unor partide, ar fi trebuit să folosească acest subiect ca temă de campanie. Se dovedește însă că ne aflăm în fața unei tradări generalizate dinspre principalele partide.

Or, faptul că UDMR își permite să insinueze ideea, fără ca nici un partid românesc să-i dea peste nas, că autonomia trebuie făcută pentru a asigura principalul partener geostrategic că vom avea stabilitate, este cu adevărat grav.

Toate partidele s-au complăcut în timpul celei mai anoste campanii pentru prezidențiale în vehicularea dintr-o parte în alta a unor teme false; de la agresarea imaginii unui candidat prin atacarea ca sursă de instantane pentru un serviciu la „selfie”-urile de victimizare a unei candidate. Adică, facerea de vorbire despre orice altceva dar nu despre punerea în dicuție, de exemplu, a prezenței printre candidații la Președinție a unui membru UDMR care propunea revizuirea articolului fundament al Constituției statului pentru a cărui funcție supremă candida. Niciunul dintre candidați nu a făcut o plângere penală la adresa acestuia. Nici măcar reprezentanții veniți dinspre partidele naționaliste. Aproape cu toții s-au aruncat în atacuri și plângeri felurite la adresa pilatului troian, dar nimeni nu a sancționat tema hungaristă a candidatului UDMR.

Și ar mai fi cel puțin o dovadă că discuțiile UDMR cu reprezentanții partidelor chiar au avut loc. Faptul că Victor Ponta s-a grăbit să anunțe un CSAT la sfârșitul luni noiembrie, adică în perioada încă neclară a acelui va fi sau nu președinte, ședință CSAT în cadrul căreia se vor adopta teme importante… discutate deja cu principalul partener geostrategic, SUA.

Și nu este vorba că Ponta a suflat în campania autonomistă a UDMR pentru un eventual sprijin în turul al doilea, ci, iată, a dat și dă din plin la rame împotriva României dovadă că nici unchiul Sam nu a ieșit să se dezică de ruda mai sărăntoacă a lui Viktor ori dezabterile autonomiste pe care le-ar patrona printr-o organizație „civică” (Project of Ethnic Relations). De Cezar Adonis Mihalache – Ziarul Natiunea