Cele mai bizare lucruri pe care le-a făcut împăratul Caligula, unul dintre cei mai controversaţi din istorie
Caligula, pe numele său complet Gaius Julius Caesar Augustus Germanicus, a fost unul dintre cei mai notorii împărați romani din istorie. Domnia sa, care a avut loc în perioada tumultuoasă a primei jumătăți a secolului I d.Hr., este adesea asociată cu excentricitatea, tirania și extravaganţele sale.
Caligula a devenit împărat al Imperiului Roman în anul 37 d.Hr., la doar 24 de ani, și a condus imperiul timp de patru ani. Însă scurta sa domnie a fost marcată de acțiuni bizare, violență, persecuții și un comportament extrem de imprevizibil. Această personalitate enigmatică a rămas un subiect fascinant al istoriei și a inspirat numeroase legende și speculații de-a lungul timpului.
Gaius s-a născut în data de 31 august, anul 12 d.Hr. A fost un membru al casei conducătoare cunoscută sub numele de dinastia Iulio-Claudiană. Germanicus a fost tatăl său, fiind totodată nepotul și fiul adoptat al împăratului Tiberius. Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând „cizmuliţă”, diminutivul de Caliga, care era o sanda purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în campaniile sale din Germania, fiind îmbrăcat într-o uniformă de soldat în miniatură, inclusiv cu ghete și armură.
Cum a ajuns Caligula pe tronul Imperiului Roman
Atunci când Germanicus a murit la Antiohia, în anul 19 d.Hr., soția sa, Agrippina, s-a întors la Roma, împreună cu cei șase copii, unde au fost prinși într-un conflict amar cu Tiberius. Acest conflict a dus la distrugerea familiei sale, Caligula fiind singurul supraviețuitor. Neatins de intrigile mortale, Caligula a acceptat invitația de a locui la curtea împăratului pe insula Capri, în anul 31 d.Hr., unde Tiberius se retrăsese vreme cinci ani. La moartea împăratului Tiberius, din anul 37 d.Hr., Caligula l-a succedat pe bunicul și stră-unchiul său adoptiv. Decizia de a-l numi pe Caligula succesor a fost luată într-o încercare de a asigura o succesiune stabilă și de a păstra linia familială iulio-claudiană la putere.
După moartea lui Tiberius, Caligula a devenit împăratul Romanilor la vârsta de 24 de ani. A fost salutat cu entuziasm de mulți membri ai armatei și de către populație, care sperau într-o schimbare față de domnia autoritară a lui Tiberius.
În primii săi ani de domnie, Caligula a fost privit ca un împărat popular și i-a răsplătit pe partizanii săi. Cu toate acestea, în timp, comportamentul său a devenit din ce în ce mai excentric și tiranic, iar relațiile cu Senatul și aristocrația s-au deteriorat rapid.
Cele mai ciudate lucruri făcute de împăratul Caligula
Faptele controversate făcute de împăratul Caligula au început încă dinainte de moartea împăratului Tiberius. Caligula a scos inelul imperial cu sigiliu de pe degetul lui Tiberius, crezând ca acesta murise, fiind apoi salutat de mulțime ca împarat. S-a anunțat, însă, că Tiberius și-a revenit și cerea de mâncare.
Caligula a fost îngrozit de gândul răzbunării lui Tiberius și i-a ordonat lui Naevius Cordus Sertorius Macro, comandantul gărzii pretoriene, să se ducă în dormitorul împăratului și să-l sufoce cu o pernă. Există surse istorice care arată că însuşi Caligula l-ar fi ucis pe Tiberius prin sufocare cu perna.
La opt luni de la încoronare, împăratul Caligula a fost la un pas să piară otrăvit. Întors din moarte, el a dezvoltat un comportament aberant. A devenit paranoic și a început să vadă comploturi și conspirații oriunde. Astfel, au început primele epurări, prin uciderea sau exilarea celor pe care îi vedea ca amenințări serioase.
Conflictul cu Senatul
Începând cu anul 39 d.Hr., relațiile dintre Caligula și Senatul roman s-au deteriorat. Un număr de factori au agravat acest conflict. Mânia lui Caligula era în mare măsura îndreptată împotriva Senatului, dintre ai cărui membri erau arestaţi arbitrar, apoi supuși torturii și unei morţi lente și agonizante pentru presupusa infidelitate. Caligula a ordonat o serie de anchete și procese, condamnând mai mulți senatori la moarte.
Impulsivitatea și imprevizibilitatea sa l-au transformat într-un tiran capricios. A ordonat, uneori, măsuri draconice fără niciun motiv aparent.
De asemenea, împăratul a impus taxe excesive și confiscări ale averilor nobililor, aducându-i într-o situație financiară precară. Acest lucru a dus la o mare nemulțumire în rândurile aristocrației romane.
Şi-ar fi numit calul în funcţia de senator
A început cu favorurile bizare pe care i le-a acordat calului său, pe nume Incitatus. Considerându-l de sânge divin, Caligula i-a făcut un templu din marmură în loc de grajd, cu iesle din fildeş. I-a comandat un colan din pietre preţioase, iar unele surse arată că l-ar fi numit în funcţia de senator sau consul.
Cu toate acestea, există puține dovezi concrete care să susțină această poveste și este posibil ca aceasta să fi fost mai degrabă o manifestare a excentricității și a disprețului față de autoritatea senatorială decât o acțiune reală.
Povestea privind calul numit senator de către împăratul Caligula a fost transmisă de-a lungul timpului și rămâne unul dintre cele mai cunoscute exemple ale comportamentului excentric al acestuia.
Împăratul Caligula se considera zeu
Caligula a fost faimos pentru extravaganţele sale costisitoare și ostentația sa în gestionarea treburilor de stat. A cheltuit sume imense de bani pe construirea de clădiri grandioase, alegând să trăiască în palate luxoase și organizând spectacole publice sclipitoare.
Împăratul Caligula a dezvoltat o viziune delirantă asupra propriei sale divinități și a început să se considere zeu. A dispus ca statuile lui să fie amplasate în temple și a cerut ca oamenii să-i aducă ofrande religioase. Se spune că a dorit să fie venerat ca Neos Helios, adică Soarele Nou. Şi, într-adevăr, a fost reprezentat ca un zeu soare pe monedele egiptene. Ba chiar a ordonat ridicarea unei statui la Templul din Ierusalim.
Împăratul a fost implicat în numeroase acte de violență și represiune. A ordonat asasinarea unor politicieni și aristocrați, inclusiv a membrilor familiei sale. A persecutat și a executat mulți cetățeni și senatori în mod arbitrar. Caligula a ordinat execuţia vărului său, Gemellus, a socrului său, Marcus Junius Silanus și a fratelui său, Marcus Lepidus. Unchiul său, Claudius, a fost cruțat doar pentru că îl „amuza”. Sora lui favorită, Iulia Drusilla, a murit în anul 38 d.Hr. din cauza unei febre, iar celelalte două surori, Livilla și Agrippina, au fost exilate.
Împăratul Caligula şi excentricităţile sale
Caligula a fost cunoscut pentru excentricitățile sale sexuale și comportamentul deviant. A avut relații incestuoase cu surorile sale și a organizat orgii notorii în palatul imperial.
Dispreţul împăratului pentru ceea ce trecea drept moralitate romană a ieșit la iveală atunci când a decis să deschidă un bordel în propriul palat. Primii clienți au fost senatorii terifiaţi, care au fost chemați acolo împreună cu soțiile lor pentru a-l servi pe împărat. După cină, a dus, pe rând, fiecare soție de senator în dormitorul său, lasându-l pe soțul umilit să stea cu ceilalti în tăcere.
Atunci când se întorcea din încăpere, împăratul Caligula povestea cu lux de amănunte isprăvile sexuale avute cu soţiile senatorilor. Faptele de sadism nu au avut vreun scop politic, ci au fost îndeplinite pentru plăcerea sa, în contextul conflictului avut cu senatorii.
Caligula a fost cunoscut şi pentru faptul că organiza orgii notorii și participa la diverse activități sexuale cu parteneri multipli. Astfel, a promovat promiscuitatea în cercurile sale, nu de puţine ori fiind acuzat de abuz sexual și viol împotriva unor simpli cetățeni. Toate aceste lucruri au creat un mediu de frică și nesiguranță în rândul cetățenilor romani.
Moartea împăratului Caligula
Acțiunile lui Caligula ca împărat au fost descrise ca fiind deosebit de dure pentru Senat şi nobilime. Domnia sa tumultuoasă și comportamentul său imprevizibil au creat, inevitabil, nemulțumire și ostilitate în rândul multor grupuri, inclusiv în armată, în Senat și în aristocrație.
Potrivit istoricului Josephus, aceste acțiuni au dus la mai multe conspirații eșuate împotriva lui Caligula. În cele din urmă, o crimă de succes a fost planificată de către ofițerii din Garda Pretoriană condusă de Cassius Chaerea. Potrivit lui Josephus, Chaerea a avut motivații politice pentru asasinat. Caligula l-a considerat pe Chaerea ca fiind efeminat din cauza vocii slabe. Caligula a râs de Chaerea în public şi l-a batjocorit, dându-i diverse porecle precum „Priapus” sau „Venus”.
În data de 24 ianuarie 41, Chaerea și membrii Gărzii Pretoriene l-au acostat pe împăratul Caligula în timp ce el se destindea alături de o trupă de tineri în timpul unei serii de jocuri și artă dramatică. Chaerea a fost primul care l-a înjunghia pe Caligula, urmat de un anumit număr de conspiratori.
Istoricul Suetonius a scris că moartea lui Caligula a fost similară cu cea a lui Iulius Cezar. Asasinatul ar fi avut loc într-un coridor subteran, numit Cryptoporticus. Până când paza germanică loială lui Caligula să intre în alertă, împăratul era deja mort. Garda germanică, lovită de durere și furie, a răspuns cu un atac dezlănțuit asupra asasinilor, conspiratorilor, senatorilor nevinovați, precum și a trecătorilor deopotrivă.
Senatul a încercat să folosească moartea lui Caligula ca o oportunitate de a restabili Republica, susținută și de Chaerea, însă nu s-a reuşit acest lucru. Poporul roman a cerut ca ucigașii lui Caligula să fie aduși în fața justiției. Asasinii căutati au apucat s-o înjunghie și pe soția lui Caligula, Caesonia, precum si pe fiica lor, Iulia Drusilla, prin zdrobirea capului de un perete.
Conspiratorii nu au putut să ajungă la unchiul lui Caligula, Claudius, care a fost dus afară din oraș, după ce a fost descoperit de către un soldat, în tabăra pretoriana din apropiere. Claudius a devenit împărat după procurarea sprijinului Gărzii Pretoriene și a dispus executarea lui Chaerea. Potrivit lui Suetonius, corpul lui Caligula a fost îngropat până când a fost ars și îngropat de către surorile sale.
Asasinarea lui Caligula a pus capăt domniei sale scurte și violente și a adus schimbări semnificative în conducerea Imperiului Roman. Acest eveniment a arătat fragilitatea puterii imperiale și a contribuit la dezvoltarea politicii din perioada care a urmat dinastiei iulio-claudiene.
sursa: desprelume.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: