Cele mai frumoase învăţături lăsate de ARSENIE BOCA pentru credincioşi

Jurnalul redactat de Arsenie Boca în anii 1946 – 1950, în vremea în care era călugăr la mănăstirile Brâncoveanu şi Prislop, cuprinde aproape 270 de pagini de învăţături şi texte religioase. Arsenie Boca nu a mai apucat să publice manuscrisul păstrat în aşezământul de la Sinaia, însă au făcut-o urmaşii săi.

La sfârşitul anilor 1940, în vremea în care se afla la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop, Arsenie Boca a scris 137 de predici şi învăţături, multe cuprinse şi în predicile sale de la Mănăstirea Prislop, adunate într-un manuscris pe care călugărul nu l-a mai publicat vreodată.

Abia după moartea sa, textele au circulat sub diferite forme, iar în 2006 manuscrisul care fusese păstrat în Aşezământul Monahal de la Sinaia, a văzut lumina tiparului.

„Toate cele 137 de cuvinte duhovniceşti, de dimensiuni şi extensiuni diferite, s-au născut în liniştea chiliei Părintelui Arsenie de la stăreţia veche a sfintei mănăstiri de la Sâmbăta de Sus cu vedere spre munţii Făgăraşului şi în taina chiliei Părintelui Arsenie de la sfânta mănăstire Prislop, cu deschidere înspre dealurile Prislopului şi au fost scrise „cu timp şi iară timp” între 25 noiembrie 1946 şi 27 martie 1950”, afirmau edittorii volumului Cuvinte Vii, care cuprinde textele scrise de Arsenie Boca.

Iată câteva dintre îndrumările călugărului:

Arsenie Boca despre viaţă
„Când viaţa aceasta e încurajată de statornicia bogăţiei, de negrija întâmplărilor, omul se strică; iar o viaţă stricată de patimi strică şi mintea, care, odată stricată, nu mai deosebeşte adevărul de minciună sau binele de rău, ci le zice tocmai întors: răului bine şi minciunii adevăr”. (30.I.949, Prislop).

Arsenie Boca despre bogăţie
„Nu sărăcia te mântuieşte, nici bogăţia nu te osândeşte; precum nici bogăţia nu te mântuieşte, nici sărăcia nu te osândeşte, ci cum ai sufletul tău şi faţă de bogăţie şi faţă de sărăcie. Eşti sărac şi zorit cu gândul după avere, iată că nu te mântuieşte sărăcia ta. Eşti bogat, dar desfăcut cu inima de bogăţia ta, iată că nu te primejduieşte bogăţia ta. Cum stai cu sufletul şi faţă de una şi faţă de alta, de la asta atârnă mântuirea sau osânda ta” (25.XI.1946, Sâmbăta).

Arsenie Boca despre păcate
Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului: 1. Pe unii păcatele-i smeresc, îi ruşinează înaintea lui Dumnezeu şi-i hotărăsc la îndreptare. 2. Pe alţii, mai înrăiţi în ele, îi sălbătăcesc cu totul. 3. Dar pe alţii îi împing până la nebunia fără întoarcere. Cu un cuvânt, păcatele tulbură sufletul în diferite trepte”. (13.II.49, Prislop)

Arsenie Boca despre iertare
„Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greşelile, îngustimea vederilor, prejudecăţile, neştiinţa şi un lanţ cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-1 iartă, cade lanţul de pe noi şi iarăşi suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanţul nostru care ne chinuieşte, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanţul în care ţinem legaţi pe fraţii noştri. Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu ne iartă”. (6.III. 1949, Prislop).

Arsenie Boca despre post
„Deci nouă ne trebuie post, pentru înfrânarea patimilor, pentru subţierea minţii, pentru sporirea în noi a Duhului Sfânt, care ne descoperă căile mântuirii. Postul ne ajută să înţelegem rosturile mai mari ale lui Dumnezeu cu omul. El e un toiag de drum prin viaţa aceasta cu trup pieritor spre veacul viitor, în care trebuie să ne deprindem de-aici. Dar să nu ţinem postul într-un înţeles îngust. Căci sunt unii care cred că a nu mânca carne, şi cele asemenea, ar fi tocmai de ajuns ca să se cheme că ai postit. Nu mănânci carne de porc, dar carne de om mănânci: clevetind, muşcând cu gura, osândind cu vorba şi ucigând cu gândul”. (6.III. 1949, Prislop).

Arsenie Boca despre boli
„Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni. Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are. Şi cine distruge nervii? Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac. Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă. Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi în nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară. E destul ca un tată să se îmbete o dată, ca să aibă din beţia aceasta un urmaş cu boala copiilor – epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată în vremea sarcinii ca dintr-asta să se aleagă un copil nenorocit toată viaţa. Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au vină. Spun acestea şi am de gând s-o mai spun, fiindcă în regiunea aceasta – odinioară capitala Daciei – acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi – deşi oamenii pătimesc şi de alt rău mai mare: nu vor să aibă copii”. (20.III.49, Prislop)

Arsenie Boca despre moarte
„Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; – vorbesc de-o credinţă care să-ţi transforme viaţa în vederea morţii, în vederea Vieţii. Toţi suntem chemaţi la viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare”. (10.X.1949, Prislop).