CELEBRA JURNALISTA il „demonteaza” pe fostul COLONEL SRI, Daniel Dragomir,noua vuvuzea a PENALILOR!
Jurnalista Sorina Matei îl demontează pe fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, noua vuvuzea a penalilor, după ce acesta a spus că a văzut-o intrând în birou la Florian Coldea. Sorina Matei susține că Dragomir este expert în manipulare și explică că astfel de acuzații i-au mai fost aduse, dar ulterior Dragomir și-a cerut scuze.
Textul publicat de Sorina Matei:
”Domnul Dragomir, “expertul în tehnici de manipulare”. Acum 8 luni, exact pe acelaşi tip de scenarii, jigniri şi invenţii, şi-a cerut scuze.
Scriu că domnul Dragomir este “expert în tehnici de manipulare”, pentru că asta scrie exact pe siteul firmei dânsului de consultanţă, Peer House Communication (peerhouse.ro)/ SC Peer House Consulting SRL: oferă “expertiză în tehnici de manipulare”. Mai scrie şi că deţine tot felul de cercetători, strategi, analişti de discurs, practicieni în structuri guvernamentale, consultanţi internaţionali în lobby şi advocacy, sociologi, specialişti media, consultanţi digitali, analişti ai opiniei publice, că are “Divizie Politică” cu “controlling political scene, electorate’s pixel profilers, the shadow of our political rivals”, face comunicare de criză- (firma având în realitate 1 angajat, potrivit datelor Ministerului de Finanţe şi dânsul susţinând public şi oficial că “nu face politică”).
Mai scrie şi multe, multe altele şi bineînţeles susţine că este întins cam pe tot globul pământesc, în tot lungul şi latul acestuia. Din SUA, trecând prin UK, Belgia, cotinuând cu Kenya, Sudan, Egipt, Libia, Yemen, Oman, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Israel, Iordania, Liban, Pakistan, Turcia, Georgia, Moldova şi România. Şi Black Cube-ul, afacere în care este implicat domnul Dragomir, dar despre care bineînţeles că nu scoate un sunet, şi toate afacerile internaţionale ale lui Ghiţă, şi dimensiunea şi colaborările internaţionale ale SRI şi SIE parcă pălesc toate pe lângă anvergura planetară şi competenţele mondiale ale unui singur fost ofiţer antitero SRI.
Pentru acurateţe, este de verificat câte birouri, ofiţeri şi proiecte are în realitate domnul Dragomir pe tot globul pâmântesc, eu negâsindu-i când am căutat ultima dată decât unul singur-în Liban, care scrie că este specializat tot în “tehnici de manipulare”, în care este partener chiar cu familia libaneză Karrat, asociatul lui Rami Ghaziri din acelaşi dosar cu al domnului Dragomir.
Trebuie spus că firma SC Peer House Consulting SRL de consultanţă în relaţii publice şi comunicare domnul Dragomir a început s-o cedeze parţial în Septembrie 2015 familiei Puţura, fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, prieten şi acesta al domnului Dragomir, Ovidiu Puţura fiind condamnat definitiv de către judecătorii ÎCCJ la 5 ani de închisoare cu executare chiar acum câteva luni pentru fapte de corupţie. În plus, domnul Dragomir, mai are legătură şi cu firma S.C. Daiman Public Relations S.R.L cu 5 angajaţi pe care este înregistrată şi siteurile peerhouse.ro şi dragomirdaniel.ro care oficial se ocupă tot cu activităţi de publicitate, dar care apare parteneră în diverse proiecte cu celebra Siveco. E mult de scris şi investigat despre afacerile şi adevărata faţă/dimensiune a domnului Dragomir.
Însă am descris doar puţin “afacerile” domnului Dragomir verificabile din surse publice (n-am mai băgat de exemplu şi ciudatele cupoane emise în 1931 de către Regatul României, garantate de statul român, aflate la purtător, estimate la 77.206.020 lei/17 milioane euro, conform evaluării făcute în aprilie 2016 de celebrul Gheorghe Vișoiu- de acestea poate ştiu partenerii dânsului de la mare) ca să arăt cam cât e laudă, fudulie şi preamărire (birourile, proiectele planetare şi competenţele multilaterale multimedia ale unui ofiţer antitero) şi cât e realitate factuală “pe mic şi prietenii” din ce face cu adevărat Dragomir. Mai mult, pare că dânsul a dezvoltat o pasiune/fixaţie pentru zona media/publicitate, în a ataca continuu jurnalişti (lucru pe care l-am mai scris) şi, după momentul reţinerii în speţa Ghaziri şi Black Cube, a început, aşa cum se ştie public, să atace efectiv cam pe toată lumea.
Cum eu pe domnul Dragomir nu-l cunosc, nu l-am întânit niciodată în această viaţă, n-am vorbit personal cu dânsul şi nici nu ştiam că există până la Black Cube, acum un an şi jumătate, când se apucase să înjure şi acuze iar pe toată lumea, inclusiv jurnalişti, şi inventa scenarii în care toţi sunt securişti sau ofiţeri, m-am trezit pe 17 Mai 2016, pe pagina dânsului şi preluată de presa prietenă dânsului, după eu ce publicasem mai multe fotografii tot publice cu dânsul în care apărea la mare cu gaşca Truică- Bica, Udrea, Ghiţă şi toată compania, cu o găleată de lături aruncată la adresa mea în care se arăta chipurile deranjat de nu ştiu ce material al meu de pe blog.
În acele lături, domnul Dragomir, mă acuza , la fel ca şi acum că mă pune de fapt SRI să scriu, că “dau din gură deontologic şi pe bani”, că “asta nu înseamnă să-ţi aperi ţara” şi evident eram în general unealta fixaţiilor dânsului, Coldea şi Kovesi. Suprinsă de vehemenţa afirmaţiilor unui personaj care nu mă cunoaşte, care nu m-a văzut nicăieri niciodată, de minciunile sale şi de siguranţa cu care face aşa ceva, i-am transmis un mesaj pe facebook în care i-am spus că nu este nimic adevărat din ce spune şi că-i cer să-şi retragă jignirile. Deşi a văzut mesajul trimis de mine, atunci domnul Dragomir n-a vrut să răspundă. A continuat să jignească pe unde a apucat.
Ulterior, a fost reţinut în Black Cube. Însă după ce a ieşit din arest, după 7 luni !!! de la solicitarea mea, pe 26 Ianuarie 2017 seara, mă trezesc cu un mesaj de răspuns de la domnul Dragomir în care spune că nu a putut să răspundă „din motive care nu ţin neapărat de el”, că a şters postarea cu jigniri, minciuni şi lături la adresa mea şi că îmi cere scuze.
VEZI SI: „Băgaţi-aş p..a în mă-ta! Oricând!“, adică amantul Olgutei Vasilescu, va controla SRI
Aşadar, nu mă miră absolut deloc ce face acest fost ofiţer SRI, a mai făcut odată, are – aşa cum am spus- o mare problemă/fixaţie cu jurnaliştii care nu-i convin, pe care cumva îi monirotizează pe reţelele de socializare şi este specializat afirmaţii mincinoase pe care ulterior le retrage şi îşi cere scuze.
Ulterior, mai mulţi colegi din presă, speriaţi de ce se întâmplase în Black Cube şi văzând că scriu de domnul Dragomir, mi-au confirmat că au fost contactaţi de acesta, dânsul din câte am înţeles dorind să fie foarte influent în zona mass media prin relaţionarea cu diverşi moderatori, ziarişti de investigaţii, specializaţi pe Justiţie, într-un soi de colaborare “subterană”.
Tot ulterior, aflând acest lucru, i-am luat la verificat toate afacerile domnului Dragomir, ca să văd cu adevărat cine este personajul şi am descoperit şi eu din datele şi activităţile firmelor că are o pasiune pentru media/publicitate/comunicare, inclusiv “tehnici de manipulare” etc.
Dânsul a continuat apoi iar să boscorodească/ înjure/ ameninţe/ acuze ziarişti, fără probe, în ceea ce mă priveşte fâcând asta şi acum după ce în urmă cu 8 luni, aşa cum se vede mai jos, exact pe aceleaşi tip de aberaţii şi-a cerut scuze.
La medicină şi alte probleme ce ţin de acest domeniu, îmi pare rău, chiar nu mă pricep”, scrie Sorina Matei. (sursa)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: