Celor care cred ca nu au de ce sa iasa in strada
Stați liniștiți în case, la căldurică, în fața calculatorului sau a televizorului, și aveți tupeul să vă luați de mine/ei pentru că ies în stradă pentru a protesta împotriva mizeriei la care ne condamnă de 24 de ani clasa politică. De parcă mizeria morală și socială în care ne zbatem nu vă afectează și pe voi, ipocriților. De parcă toate lucrurile merg foarte bine în țara asta și ne-am găsit noi, o mână de tâmpiți, să vă stricăm vouă frumusețe de democrație. Râdeți de cei care ies în stradă pentru ceva, orice, în timp ce voi vă complaceți în mizeria asta pestilențială pe care ați ajuns s-o confundați cu normalitatea.
Sunteți incapabili să înțelegi că doar împreună se vor schimba lucurile în bine. Sunteți incapabili să înțelegeți că acum țăranii din Pungești au nevoie de ajutor. Acum ei sunt cei care suferă din cauza unor mizerii evidente comise de o clasă politică infectă și putredă. Sunt oameni care acum fac greva foamei pentru simplul motiv că nu vor ca apa lor să fie contaminată de exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Mâine s-ar putea ca voi, ipocriților, să aveți nevoie de ajutor acolo, acasă la voi. Și veți urla după ajutor. Și nu va veni nimeni să vă ajute, pentru că nici voi nu v-ați dus să ajutați atunci când cineva a avut nevoie de ajutorul vostru.
Nu vă interesează exploatarea gazelor de șist? Aveți impresia că dacă Chevron nu pune sonda la voi în casă nu veți fi afectați și atunci să-i ia dracu pe ăia din Pungești? Foarte bine! Să-i ia dracu! Să-i ia și pe toți proștii, atâția câți sunt, care sunt alături de cei din Pungești, în stradă. Și deci să mă ia și pe mine. Dar oare toate merg foarte bine în republica procurorilor și nu trebuie schimbat nimic? Țara duduie de bine și vă încurcăm noi, ”activiștii de ocazie”? Nu vă interesează gazele de șist? Foarte bine! Se fură păduri! Se fură proprietăți private și publice! Se fură resurse minerale! Se fură vieți! Chiar nimic nu vă intereseză? Cum puteți avea atunci tupeul să ne acuzați că suntem plătiți să ieșim în stradă împotriva gazelor de șist și a proiectului minier de la Roșia Montană? Noi măcar ieșim în stradă pentru ceva! Voi?
Cu toții stați și înjurați mizeria în care ne zbatem, dar cu toții așteptați ca alții, cei de lângă voi, să facă ceva. Avețipretenția că sunteți intelectuali, profesori, ingineri, scriitori, angajați în multinaționale, cadre militare, funcționari publici etc. dar nu sunteți în stare să reacționați ca oameni la toate mzeriile care ne sufocă în fiecare zi. Cum puteți să mai aveți tupeul să vă numiți intelectuali când tolerați mizeria din jurul vostru/nostru? Tăcerea voastră e complice cu cei care ne/vă fură viețile, nu cu cei care sunt în stradă.
Ieșiți în stradă! Pentru orice! O faceți pentru voi și pentru familiile voastre, nu pentru mine, nu pentru noi. Salvați pădurile! Salvați istoria! Salvați patrimoniul cultural! Salvați tradițiile! Salvați orice! Salvați-vă pe voi de voi înșivă, cei care sunteți acum! De Dan Tanasa
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: