MILITAR

Ceva foarte ciudat se petrece pe frontul Nuclear dintre NATO și Rusia – Se pregătește un Steag Fals care poate declanșa Iadul?

Dacă acceptăm adevărul elementar conform căruia Ucraina nu este altceva decât un câmp de luptă prin procură între Rusia și Occident, atunci putem spune că Al Treilea Război Mondial a început deja.

Până acum, puterile implicate s-a mulțumit să țină situația limitată doar la Ucraina.

Dar un eveniment recent sugerează că lucrurile sunt pe cale să se schimbe.

Se petrece ceva foarte ciudat pe frontul nuclear dintre NATO și Rusia și cred că e timpul să luăm în considerare posibilitatea că se pregătește o amenințare sub steag fals.

În ultimele două săptămâni, Ucraina și-a asumat meritul a cel puțin două atacuri distincte asupra unor ținte speciale: stații radar ruse de tipul „dincolo-de-orizont”, folosind drone cu o rază de acțiune impresionantă de peste 2.000 de kilometri.

Până acum, atacurile cu rază lungă pe teritoriul rusesc erau foarte rare. Atunci, de ce tocmai aceste radare?

Sistemele Voronej-DM erau amplasate în exteriorul orașului Orsk din regiunea Krasnodar (Armavir), departe de liniile frontului din Ucraina.

Aceste lovituri au fost salutate ca fiind cele mai îndepărtate de Ucraina, în inima Rusiei, însă presa mainstream a ignorat implicațiile mai largi ale acestei situații.

Este probabil ca dronele folosite să fi fost de origine americană sau europeană.

Până în urmă cu câteva zile, NATO a impus restricții drastice asupra modului în care armele sale pot fi utilizate de către Ucraina.

Dronele și rachetele de croazieră cu rază lungă care lovesc ținte adânc în interiorul teritoriului rus riscă să provoace o ripostă majoră din partea Rusiei, inclusiv un răspuns nuclear.

Acestea fiind zise, nu mă îngrijorează atât de mult armele folosite, cât țintele specifice pe care se presupune că le-a ales Ucraina.

Sistemele radar rusești de tipul „dincolo-de-orizont” au o rază de detecție de cel puțin 10.000 de kilometri (raza reală este clasificată) și scanează în special rachetele balistice de mare altitudine.

Ele nu sunt concepute să detecteze rachete de croazieră cu rază medie de acțiune (ATACMS) și drone care zboară mai jos.

Ceea ce înseamnă că cele două stații radar distruse de armele ucrainene sunt menite să acționeze ca un sistem de avertizare timpurie în cazul unui atac nuclear.

Rezultă că ucrainenii au sfidat restricțiile NATO – nu o dată, ci de două ori! – pentru a ținti sisteme radar care nu au nici o legătură cu ei.

De fapt, sistemele se află pe poziții fixe, permanente, și nici unul dintre ele nu era îndreptat spre Ucraina, ci spre nordul, respectiv sud-vestul Rusiei.

Radarul de la Armavir a fost construit în 2009 pentru a acoperi golul creat de pierderea radarelor din Ucraina. El era menit și să înlocuiască un radar mai vechi, de tip Daryal, din Gabala.

Interesant este că „ventilatoarele de căutare” de la Armavir și Orsk supraveghează cerul în special deasupra Orientului Mijlociu, inclusiv Israelul, și o mare parte a Europei, inclusiv Elveția.

În loc să atace resurse strategice vitale, cum ar fi rafinăriile de petrol sau depozitele de muniție, a fost vizată sistematic apărarea nucleară a Rusiei.

De ce?

Este important să înțelegem că un atac de acest tip în centrul Rusiei necesită o planificare și o logistică complexe.

El nu se poate realiza fără informații secrete de la sol și fără ajutorul supravegherii prin satelit.

Ucraina se bazează în totalitate pe sateliții și informațiile NATO. Nici o lovitură de acest tip nu ar fi fost posibilă fără implicarea NATO.

În plus, dronele folosite ar trebui să aibă capacitatea de a se sustrage sistemelelor de detecție timpurie și de a rămâne ascunse pe distanțe de mii de kilometri.

Or, un astfel de tip de tehnologie provine în principal din Occident.

Cu alte cuvinte, nu există nici o posibilitate ca aceste atacuri să fi fost realizate de Ucraina fără ajutorul și aprobarea extinsă a comandamentului american sau european.

Mă îndoiesc profund că niște piloți ucraineni au pilotat dronele care au realizat atacurile. Vorbim despre unele dintre cele mai bine apărate stații radar din Rusia.

De ce sunt importante toate aceste elemente? Să privim în față realitatea urâtă…

Mai întâi, țintirea apărării nucleare rusești ar putea determina Kremlinul să creadă că Occidentul se pregătește pentru un atac nuclear. Altfel, de ce ar fi vizat radarele sale balistice?

Acest lucru înseamnă că Rusia va fi în alertă maximă pentru un posibil schimb de lovituri nucleare. Nu sună bine.

În al doilea rând, stațiile de tip Voronej-DM sunt folosite pentru a identifica alarmele FALS POZITIVE de atac nuclear.

Aceasta înseamnă că, dacă împotiva Rusiei este folosită o armă care imită o rachetă balistică de mare altitudine, capacitatea sa de a detecta că NU este o rachetă nucleară a fost redusă.

Drept urmare, Rusia ar putea lansa propriile focoase nucleare ca răspuns la un atac NE-nuclear (adică un atac nuclear fals sau un steag fals).

În al treilea rând, Armavir și alte stații puteau fi folosite pentru a înregistra activitatea rachetelor balistice mult în afara spațiului aerian rusesc (în locuri precum Orientul Mijlociu).

Este posibil ca aceste lovituri să fi avut ca scop să orbească Rusia și să o împiedice să detecteze evenimente cu rachete care nu au legătură cu războiul din Ucraina.

În al patrulea rând, este posibil ca NATO și Ucraina să creadă că distrugerea radarelor transmite un mesaj conform căruia, dacă Rusia amenință cu un atac nuclear, ar putea fi lovită prima.

Ceea ce înseamnă că sporește posibilitatea ca Rusia să renunțe a mai da un avertisment și să atace nuclear ea prima.

În al cincilea rând, doar atacul asupra Armavir îndeplinește condițiile pe care guvernul rus le-a expus public în 2020 pentru acțiunile care ar putea declanșa din partea sa un atac nuclear de represalii.

Rețeaua de avertizare timpurie a Rusiei face parte din postura mai largă de descurajare nucleară a țării.

În Principiile de Bază ale Politicii de Stat a Federației Ruse privind Descurajarea Nucleară, date publicității de Kremlin în 2020, se arată:

„Condițiile care prevăd posibilitatea utilizării armelor nucleare de către Federația Rusă” includ orice „atac al unui adversar asupra unor obiective guvernamentale sau militare critice ale Federației Ruse, a căror întrerupere a activității ar submina acțiunile de răspuns ale forțelor nucleare.”

Până în prezent, nu a apărut nici un indiciu despre cum va riposta Rusia, dar să luăm în considerare circumstanțele de pe frontul din Ucraina în acest moment.

Liniile de apărare ucrainene sunt subțiri și nu dispun de efectivele umane necesare pentru a menține punctele de sprijin cele mai rudimentare.

Cum am arătat luna trecută, linia frontului este pe punctul de a fi ruptă, probabil în această vară, odată cu deschiderea de către Rusia a unei ofensive noi în nord, aproape de Harkov.

Țările NATO afirmă acum că sprijină utilizarea de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acțiune în interiorul teritoriului Rusiei.

Aceasta înseamnă că principalele zone metropolitane ale Ucrainei vor fi avute în vedere pentru propriile lovituri cu rază lungă ale Rusiei, o măsură pe care în general a evitat-o până acum.

Trebuie de asemenea avută în vedere potențiala utilizare a bombelor termobarice (bombe cu vid) de către Rusia. Acestea sunt arme care provoacă distrugeri masive și care au fost până acum absente de pe câmpul de luptă (cu excepția unor rapoarte neverificate).

Occidentul îi transmite Rusiei mesajul că nu va permite ca Ucraina să piardă, că nu va căuta soluții diplomatice și că, dacă Rusia începe să câștige teren în mod semnificativ, atunci totul este permis.

Include asta și arme nucleare? Greu de spus.

Bănuiala mea este că Sistemul dorește să creeze un scenariu în care Rusia să reacționeze în mod exagerat la un eveniment sau ca opinia publică să creadă că Rusia reprezintă o amenințare nucleară nelegitimă pentru Occident.

Există, de asemenea, posibilitatea de a dori ca Rusia să fie împiedicată să supravegheze un viitor incident balistic în Orientul Mijlociu.

Momentul în care au fost lansate atacurile asupra radarelor are loc cu doar câteva săptămâni înainte de „conferința de pace” pentru Ucraina, planificată să aibă loc în Elveția pe 15-16 iunie.

Deși lideri importanți din SUA, China și Europa nu vor participa (iar Rusia nu este invitată), summitul este totuși o țintă suculentă pentru un steag fals și deci pentru identificarea intereselor occidentale legate de un război mai mare cu Rusia.

Nu spun neapărat că va fi atacată direct conferința, însă un atac major în timpul conferinței ar putea fi folosit pentru a vinde ideea unei invervenții totale a NATO.

Dacă scopul este de a extinde războiul, atunci orice ostilitate percepută a fi îndreptată împotriva conferinței ar putea fi folosită ca pretext pentru a obține sprijin popular.

Faptul că atât de mulți lideri mondiali, inclusiv Biden, refuză să se prezinte, face ca totul să fie cu atât mai dubios.

Mă îndoiesc serios că Sistemul dorește să declanșeze un război nuclear global. Ar avea puțin de câștigat și totul de pierdut.

Tocmai și-a petrecut cea mai mare parte a secolului trecut construind una dintre cele mai complexe rețele de control economic și politic din istoria omenirii.

Nu cred că Sistemul ar fi fericit să vadă totul vaporizat într-o clipită.

Însă un eveniment nuclear limitat ar putea servi bine intereselor sale.

În timp ce scriu aceste rânduri, mai multe guverne – inclusiv cel francez – solicită trimiterea de trupe europene în Ucraina.

Unii lideri politici doresc ca acestea să meargă în calitate de „consilieri” și instructori.

Este exact ce au făcut Statele Unite înainte de a desfășura forțe extinse în Vietnam. Vă amintiți de incidentul sub steag fals din Golful Tonkin?

Ceva foarte ciudat se petrece. Nu am nici o îndoială că Al Treilea Război Mondial este rezultatul preconizat al confruntării dintre NATO și Rusia în Ucraina.

Întrebarea este: cum plănuiește Occidentul să ajungă la acest deznodământ, convingând în același timp opinia publică americană și europeană să se alăture efortului de război?

Are nevoie de o operațiune sub steag fals cu consecințe foarte grave!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.