Chestorul Gelu Oltean, fostul șef DGIPI, spune că a este bolnav psihic
După ce a condus vreme de câțiva ani Serviciul Secret al Ministerului de Interne, temutul ”Doi și-un sfert”, Gelu Oltean a fost arestat pentru trafic de droguri.
Chestorul Gelu Oltean, arestat pentru trafic de droguri de mare risc, în dosarul ”Ayahuasca”, a dat o declarație în fața instanței care a dispus arestarea lui pentru 30 de zile, în care vorbește cum s-a vindecat de ruptură de menisc și întindere de ligamente, cu un un simplu bandaj cu plante.
„Acum un an și jumătate mi s-a recomandat o intervenție chirurgicală la nivelul genunchiului, sufeream de o ruptură de menisc și ligamente încrucișate; nu am putut să fac această operație pentru că peste șapte zile plecam în Peru, am ajuns acolo, am fost bandijonat cu niște plante, nu cunosc ce fel de plante și m-am vindecat miraculos. Pot face dovada cu înscrisuri medicale”, a povestit chestorul Oltean, fostul șef de la ”Doi și-un sfert”, conform evz.ro.
Fostul polițist cu rang de general în Ministerul de Interne mai susține că după experiența din Peru, i s-a trimis în România, prin Olanda, o cutie cu frunzele cu care s-a vindecat miraculos de ruptură de menisc, această cutie fiind găsită la percheziție de procurorii DIICOT.
Gelu Oltean a făcut și o declarație șocantă, și anume că la momentul în care s-a pensionat din Ministerul de Interne era bolnav.
„Am ieșit din sistem pensionat medical, bolnav fizic și psihic și nimic din medicina alopată nu îmi găsea medicament. Am auzit despre această metodă alternativă de tratament, am fost de patru ori în junglă, în Peru, și am urmat această terapie de mai multe ori. Când am ajuns acolo mi-am găsit pacea și echilibrul. Terapia presupune ingerarea unui ceai făcut din două plante. În junglă, una dintre plante conține DMT (dimetiltriptamină), dar aceasta se folosește numai în junglă. Există o rețetă alternativă care nu conține această substanță (DMT), rețetă care este compusă din alte plante, una dintre aceste rețete consumând-o exclusiv în România”, susține chestorul Oltean.
În fața judecătorului de drepturi și libertăți, fostul numărul unu din Serviciul Secret al Ministerului de Interne s-a declarat iritat de faptul că se propune arestarea lui și a iubitei sale Vanessa Younnes, pentru o acuzație care nu este probată.
Potrivit lui Oltean, inclusiv roșiile conțin DMT, iar pentru asta ”nu cred că pot fi arestați toți vânzătorii de roșii”. ”În prezent nu cred că în substanța supusă analizei de laborator, ridicată la percheziție există DMT, pentru că așa cum am arătat, am cerut să se efectueze analize ceaiului pe care îl foloseam însă ni s-a spus că acest lucru nu este posibil din cauza lipsei reactivilor și a calibrării aparatelor … Este exclus ca eu să fi beneficiat vreodată de vreo donație făcută de fundația Vannesei”, a mai spus Oltean.
Despre relația cu fostul militar britanic, Thomas Lishman, care juca rolul ”șamanului” și care pregătea ceaiul de ”Ayahuasca”, Oltean a avut aceeași poziție ca și iubita lui. ”Menirea lui, tocmai aceasta era., de a prepara substanța ce trebuia ingerată în cadrul terapiei însă întotdeauna am avut reprezentarea că el se limitează la plantele pe care le stabilisem împreună și care nu depășeau cadrul legal”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: