Chiloții și șosetele nespălate au devenit noua „modă”: Mișcarea No-Wash naște mari controverse

Ar trebui spălate tricourile după fiecare purtare? Probabil că nu. Dar chiloţii? Depinde. Din ce în ce mai mulţi oameni renunţă la detergent pentru a economisi timp, bani şi pentru a proteja mediul, relatează The Guardian care spune că acest curent de opinie, denumit mişcarea „no-wash” (fără spălare), a început să ia avânt în pandemie.

Când Tim a rămas să lucreze de acasă în timpul pandemiei Covid, a început să fie mult mai relaxat în privinţa hainelor. Acest lucru l-a făcut să se gândească la timpul şi energia care îl costa spălarea hainelor. „Era cam în perioada în care aveam cel de-al doilea copil, aşa că eram total supraîncărcat”, spune el. A început să se gândească ce poate elimina din lista de sarcini şi s-a gândit la spălatul hainelor. A redus spălatul la o maşină pe săptămână, poate chiar două. Dar apoi a stat un an întreg fără să-şi spele hainele, conform News.ro.

Astăzi, Tim, care este inginer IT, spală o dată cam la fiecare şase luni. „Având în vedere că nu mai trebuie să merg la birou, nu prea am nevoie de haine curate”, spune el. În cazul convorbirilor video, „oamenii îmi văd doar capul şi, oricum, jumătate din timp nu folosesc camera”. Arată curat, chiar dacă este neglijent din perspectiva modei. „Dacă este vreun eveniment social important, mă asigur că am ceva frumos de îmbrăcat, dar zi de zi nu prea mai contează”, explică el.

Încă mai foloseşte maşina de spălat pentru a curăţa hainele copiilor, deşi a redus şi acest lucru. „Încă mai sunt o mulţime de rufe de spălat – acesta este o parte din motivul pentru care eu nu-mi spăl hainele”, spune Tim. Ajută faptul că are destul de multe haine, dar în timpul „abstinenţei” sale de un an a reuşit să se îmbrace aproape două săptămâni cu o singură ţinută.

A redus numărul de şosete purtând sandale, inclusiv mare parte din iarnă. „Nu mai trebuie să spăl şosete, ceea ce a fost întotdeauna cea mai mare problemă”, spune el.

A purtat măcar chiloţi curaţi în fiecare zi? „Poţi avea chiloţi care să ţină o săptămână”, spune el. Cum reuşeşti să stai o săptămână cu aceiaşi chiloţi? „Pur şi simplu ai standarde foarte scăzute”, răspunde Tim. Uneori, purta pe post de lenjerie intimă slipi de baie – îi purta la duş, unde se spălau, apoi se uscau rapid.

Întrebat dacă mai observă că hainele sale încep să miroasă, Tim spune că da, observă şi atunci le schinmbă. „Dar pur şi simplu nu trebuie să le speli atât de mult ca pe oameni”, adaugă el.

Soţia sa îi spune când şi când că miroase, „dar în general nu o deranjează prea mult”, susţine Tim.

Mişcarea „fără spălare” a început cu părul – apa încă se foloseşte, dar şamponul a fost eliminat – şi există semne că rufele ar putea fi următoarele.

Încă din 2020, un articol apărut în publicaţia Vox semnala că aplicaţiile şi serviciile care promiteau să aibă grijă de rufele utilizatorilor au eşuat în mare parte. Spre deosebire de alte treburi, cum ar fi gătitul sau cumpărăturile, care fie au devenit aspiraţionale, fie au fost mai uşor de externalizat prin tehnologie, „spălatul rufelor sfidează regulile inovaţiei stilului de viaţă şi promisiunile capitalismului”. Nicio marcă de detergenţi scumpi sau de spălătorii instagramabile nu va schimba faptul că spălarea hainelor este încă o corvoadă. Şi atunci, poate că răspunsul ar fi să ne îndepărtăm cu totul de ea – sau, cel puţin, să o facem mult mai puţin – cam asta e filosofia.

Fanii denimului au fost primii care au popularizat tendinţa de a nu spăla hainele. „Eu nu spăl niciun denim decât dacă se întâmplă un dezastru – îţi verşi lapte pe blugi sau ceva de genul acesta”, spune Daniel, un profesor care îşi spală, în schimb, chiloţii după fiecare purtare. „În principal, asta îţi oferă o uzură mai bună – blugii îmbătrânesc mult mai bine şi durează mai mult. Nu trebuie să continui să cheltuieşti bani pe blugi. Este mai bine pentru mediu”, arată profesorul. Iar blugii nespălaţi nu miros, insistă el. „Dacă am fost la un grătar şi miroase puţin a fum, s-ar putea să îi pun la aer peste noapte” – este soluţia pe care o are.

Criza climatică este posibil să ne fi convins, în sfârşit, să luăm în considerare impactul asupra mediului al spălărilor la cald, al utilizării apei şi a detergenţilor cu emisii mari de carbon, în timp ce creşterile recente ale preţurilor la energie ne-au făcut să ne concentrăm asupra costurilor pe care le implică fiecare maşină pusă să spele.

„Am încetat să-mi mai spăl hainele la fel de mult în timpul iernii 2022”, spune Jenny. „Factorii determinanţi pentru mine au fost creşterea costurilor energiei, efectul asupra mediului şi imposibilitatea de a usca uşor hainele în interior. Mi-am dat seama că nu trebuie să spăl hainele atât de des. Majoritatea hainelor aveau într-adevăr nevoie doar de o reîmprospătare”, explică ea.

În schimb, a început să le pulverizeze cu o soluţie care elimină mirosurile. „Sunt ca şi noi. De asemenea, este mult mai blând cu ţesătura, astfel încât hainele durează mult mai mult”, spune ea.

„Obişnuiam să ne spălăm hainele de şase ori pe săptămână. Acum, o facem doar o dată pe săptămână. Folosim nuci de săpun (un tip de fructe mici care conţin săpun) şi le spălăm la 30 de grade. Pun rufele la înmuiat peste noapte, astfel încât să consumăm mai puţină energie electrică”, explică Ken, un profesor universitar pensionat. El spune că a fost motivat „de urgenţa climatică”.

Când vine vorba de ceea ce purtăm, încercarea de a alege haine mai ecologice este din ce în ce mai răspândită – mulţi dintre noi cumpărăm mai puţin sau la mâna a doua sau mărci presupus „etice”. Dar acesta este doar începutul, spune Charlotte, care lucrează în domeniul sustenabilităţii şi al modei. „Spălarea după cumpărare are un impact foarte mare. Spălarea la rece, spălarea doar atunci când este nevoie, purtarea lucrurilor mai mult timp – acestea au un impact egal, dacă nu chiar mai mare”, arată ea.

Charlotte reuşeşte să folosească între 20 şi 30 de haine, cum ar fi pantalonii. Puloverele sunt spălate poate de două ori pe sezon. Urmele şi petele sunt curăţate local. „Aerisirea este de ajutor, poate uneori şi tratarea cu aburi”, explică ea. Poartă un hanorac când găteşte, pentru a evita să păteze hainele bune. Este din Noua Zeelandă, unde este ceva normal ca rufele să fie spălate la temperaturi scăzute sau reci. „Nu am auzit niciodată să spăl ceva la cald până când m-am mutat în Marea Britanie. Este un lucru cultural”, mărturiseşte ea. Şi nu este doar preocuparea pentru sustenabilitate.”Pur şi simplu spălatul îţi uzează hainele”, crede Charlotte.

Tom, un asistent psihiatric, are patru pulovere din lână de merinos pe care le poartă prin rotaţie la serviciu. A trecut cel puţin un an fără să le spele; două dintre ele nu au fost spălate niciodată. „S-ar putea să le clătesc sau să şterg o pată cu buretele”, spune el. „Au un fel de proprietate magică de respingere; lâna nu preia mirosurile”, spune el.

Acum este un fan declarat al lânii merinos, încât a început să îşi facă provizii de bluze, şosete şi lenjerie de corp, aceste două articole din urmă fiind însă de spălat. După fiecare purtare? „Pot rezista mai mult”, spune el. „Aproape că mi-e ruşine să recunosc, dar să zicem trei sau patru zile… În capul meu, când cineva spune ceva, trebuie să îl dublezi – dacă cineva spune că fumează doar un joint pe zi, vrea să spună două sau trei”, continuă Tom. Deci poate să meargă o săptămână în lenjerie din fir de lână? „Da, cam aşa ceva”, recunoaşte el râzând.

Articolele care nu sunt din lână sunt spălate regulat – blugii, de exemplu, vor fi purtaţi timp de o săptămână. „Consider că apa este o resursă importantă, aşa că încerc să nu folosesc atât de multă cât aş putea”, spune Tom. „Este, de asemenea, doar pură lene”, recunoaşte el. Atitudinea sa este şi o reminiscenţă a faptului că a fost sărac în trecut, crede el, când avea doar o singură pereche de pantaloni şi nu avea şosete. „Este doar un obicei”, spune el, mulţumit cumva de ascetismul său.

Obişnuinţa este, în parte, ceea ce explică stilul de viaţă al unora care spală puţin. „Nu am locuit într-o casă cu o maşină de spălat între 19 şi 39 de ani, aşa că am spălat de mână şi am folosit spălătorii”, spune Michele, grafician şi toboşar. „În acea perioadă, fie nu aveam prea mulţi bani, fie nu aveam prea mult timp liber”, spune ea. Hainele, a realizat Michele, puteau fi purtate de mai multe ori, cu o aerisire între timp.

„M-am obişnuit să nu spăl lucrurile după o singură purtare. Chiar şi atunci când, în sfârşit, am locuit într-un loc cu o maşină de spălat, nu am fost niciodată tentată să mă apuc să spăl zilnic sau o dată la două zile”, mărturiseşte ea. Motivaţia ei este în mare măsură ecologică. „Ştiu că toate microfibrele şi detergenţii ne poluează râurile, mările şi animalele sălbatice. Producătorii fac bani de pe urma fricii noastre de murdărie şi promovează niveluri ridicole de curăţenie – iar planeta are de suferit”, pledează ea.

Rosie Cox, profesor de geografie la Birkbeck, Universitatea din Londra şi coautoare a cărţii Dirt: the Filthy Reality of Everyday Life (Murdăria: realitatea murdară a vieţii de zi cu zi), spune că doar relativ recent oamenii au considerat că spălatul rufelor în casă este un lucru de la sine înţeles. „De fapt, este foarte complicat, din punct de vedere tehnic. Ceea ce se întâmplă în interiorul casei tale se datorează doar unor mari transformări: existenţa apei curente, inventarea maşinilor de spălat care încap în casele oamenilor, faptul că sunt accesibile”, arată ea. Doar din anii 1960, spune Rosie Cox, majoritatea gospodăriilor au avut o maşină de spălat, iar acum, procentul este de aproape 100%.

Celălalt element este modul în care s-au schimbat hainele noastre. În esenţă, acestea au devenit mai uşor de spălat. Înainte de a doua jumătate a secolului al XX-lea, multe articole de îmbrăcăminte erau confecţionate din ţesături de lână. „Pe acelea le curăţai ocazional prin curăţare uscată, dar de multe ori le periai, le ştergeai, chestii de genul acesta”, spune Cox. „Oamenii aveau mai puţine lucruri şi acestea erau mai durabile”, punctează profesoara.

Apariţia fibrelor sintetice şi fabricarea ieftină a fibrelor, cum ar fi bumbacul, „a avut loc într-un moment concomitent cu cel în care am început să avem maşini de spălat”, arată ea. Aşadar, hainele puteau fi spălate şi din ce în ce mai mulţi oameni aveau maşinile necesare pentru a face acest lucru.

Ceea ce considerăm a fi curat este „specific din punct de vedere cultural, istoric şi social”, spune Cox. „Este predominant în societatea noastră să ne gândim la curăţenie în termeni vizuali: Arată curat? Sunt albiturile tale albe?” Acesta este motivul pentru care mulţi, observând un mic semn care pare să păteze o haină, altfel curată, decid să arunce totul în coşul de rufe. Acesta este, de altfel, motivul pentru care producătorii pledează pentru îndepărtarea petelor şi pentru folosirea de agenţi de înălbire. Am devenit, de asemenea, preocupaţi de miros – nu doar de îndepărtarea mirosului, „ci şi de introducerea altui miros. Astăzi, avem toate aceste lucruri, cum ar fi parfumantele de rufe”, arată Cox.

Ryan, tatăl unui copil de patru ani, a crescut într-o casă în care mama sa „spăla şi călca totul cu religiozitate”. El întotdeauna a pus la îndoială acest lucru: „Pur şi simplu pui ceva la călcat şi se încreţeşte”. Acum, că este tată, încearcă să-şi facă viaţa cât mai uşoară posibil. Acest lucru înseamnă mai puţine rufe – şi cu siguranţă nu călcate. Nu merge la fel de departe ca alţii în ceea ce priveşte numărul de purtări între spălări – un tricou va avea două sau trei purtări – dar spală mai puţin decât o făcea înainte. Şi-a convins soţia să reducă şi ea numărul de rufe: „Voia să spele pijamalele fiicei noastre după fiecare purtare”, se plânge el.

Alison, o mamă casnică din Glasgow, a crescut, de asemenea, cu un cult al spălării rufelor. „Mama m-a învăţat să spăl totul după ce se poartă o dată”, spune ea. „De asemenea, ea călca totul”, precizează femeia. Odată ce Alison şi-a dat seama că poate pune hainele purtate înapoi în sertar sau în dulap „fără teama de contaminare”, a încetat să mai numere de câte ori au fost purtate. Soţul ei, care a crescut la ţară şi avea o abordare mult mai puţin strictă faţă de spălarea rufelor, s-a ocupat de spălare „şi a făcut din aceasta o normă în casă”. Alison se temea că oamenii vor crede că este murdară, dar şi-a dat seama că nimeni nu observă. „Cred că mama mea ar fi îngrozită dacă i-aş spune, dar ea nu observă. De ce să faci atâta muncă? Ne economiseşte bani, este mai bine pentru mediu şi hainele noastre durează mai mult”, punctează Alison.

Amber, manager de marketing, are un dulap special pentru hainele purtate, dar care mai pot fi purtate: „Verific dacă există urme vizibile sau mirosuri, iar dacă nu există nimic care să constituie o problemă pentru a fi purtate din nou, pur şi simplu le pun la loc. Folosesc maşina de spălat doar o dată pe săptămână, în loc să o folosesc în majoritatea zilelor”, spune Amber.

Anul acesta, maşina de spălat a lui Chet s-a stricat. El a decis să nu o înlocuiască. „A fost o decizie uşoară să trăiesc ca în secolul al XIX-lea şi să spăl hainele de mână”, spune Chet, care este artist. „Am început prin a încerca să spăl după acelaşi program ca înainte, dar mi-am dat seama repede că nu era uşor de făcut”, mărturiseşte el. Spălarea a devenit treptat mai puţin frecventă. Acum, spală de mână o dată pe lună. „A devenit clar că nu mai aveam nevoie să spăl blugi sau cămăşi, aşa că m-am rezumat la lenjerie de corp şi şosete. Sunt sigur că nu mai am nevoie de o maşină de spălat niciodată”, conchide el.