Chirieac, analiza EXPLOZIVA: TOTUL S-A PRABUSIT. Kovesi, statut de procuror columbian
20:12:30Fosta șefă a DNA este vizată în 30 de dosare penale, conform România TV. Într-o intervenție la postul de televiziune, analistul Bogdan Chirieac a fost întrebat despre situația în care a ajuns Laura Codruța Kovesi.
Într-unul dintre dosarele care o vizează pe Laura Codruța Kovesi, aceasta este acuzată că ar fi șantajat un afacerist. Întrebat până unde ar putea merge Laura Codruța Kovesi, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns:
”Problema este că undeva, partenerul strategic al României a pus semnul egal între Mexic, Columbia și România. La fel și între activitatea de combatere a corupției și traficul de droguri. Și de aici, ca un exemplu, procurorul mexican, la nevoie poate fi extras de acolo, pentru că viața lui este pusă în pericol, la fel și agenții americani, infiltrați în rețelele de traficanți. Același lucru se întâmplă și cu doamna Kovesi. Orice parchet din lumea asta, după ce apăreau înregistrările cu domnul Negulescu, probabil că erau investigate în două ore să se vadă dacă sunt autentice, iar apoi se declanșa arestarea preventivă pentru că aici vorbim de fapte comparabile cu crima, cu violul, tâlhăria. Deci nu sunt infracțiuni ale gulerelor albe, ce spunea domnul Negulescu că face.
De fiecare dată când aud aceste înregistrări mă gândesc cum va fi repus în funcție Mircea Negulescu. Eu încă mai cred că va putea fi repus în funcție. La fel cum domnul Onea este în continuare procuror. Dânsul este în continuare magistrat cu toate drepturile,” a răspuns Bogdan Chirieac.
Weber a cerut oprirea anchetei judiciare împotriva lui Kovesi
Bogdan Chirieac spune că odată cu mesajul lui Manfred Weber care cere oprirea anchetei îndreptate împotriva lui Kovesi, tot sistemul de valori pe care România dorea să-l construiască, s-a prăbușit.
„În privința doamnei Kovesi, președintele popularilor europeni, susceptibil de a deveni după 26 mai premierul Europei, vine și spune României: cer să se oprească imediat ancheta judiciară împotriva doamnei Kovesi. Deci în acel moment, tot sistemul de valori, pe care încercam să îl construiesc, s-a prăbușit. Un politician, că Manfred Weber e politician, cere unui stat, despre care se presupune să aibă o justiție independentă, și cu care se luptă să aibă, încetarea anchetei judiciare împotriva doamnei Kovesi.
Eu mă întreb dacă Inspecția Judiciară se va autosesiza ca pe o încălcare în domeniul justiției. Deci toate aceste lucruri nu o afectează pe doamna Kovesi. Dânsa are statut de procuror mexican sau columbian acum, care și-a făcut datoria cu clanurile de traficanți de droguri”, a mai precizat analistul politic Bogdan Chirieac, în direct la România TV.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: