CIA și protocoalele SRI
Trădare și trădători
Se împlinesc patru ani de când am furnizat, unei structuri cu atribuții în domeniul siguranței naționale, informații relevante referitoare la implicarea agenților CIA în acțiunile derulate de către binomul SRI-DNA împotriva oamenilor politici, oamenilor de afaceri, ziariștilor, magistraților și specialiștilor în diverse domenii de activitate, considerați incomozi sau percepuți cu un anumit grad de ostilitate față de interesele americane și vest-europene, față de marile companii din aceste state.
Va puneți, firesc, întrebarea: cine a inițiat elaborarea celor 67 de protocoale (după unii 65, 66 după alții)? Puțini cunosc însă faptul că inițierea acestor protocoale a fost opera CIA. Nu direct, ci prin intermediul conducerii SRI! Agenții CIA au reușit, relativ destul de repede, să corupă și să fidelizeze conducerea acestei structuri de informații, atât de necesară statului român, și să determine devierea activității acesteia spre acțiuni menite să susțină și să faciliteze promovarea și protejarea intereselor americane în această zona geo-strategică.
Dar această acțiune agresivă din partea partenerului strategic nu a început cu determinarea elaborării și semnării diverselor protocoale, ci cu susținerea SRI în demersul sau de a convinge conducerea politică a României, în speță CSAT și nu numai, de necesitatea transferării, în zona amenințărilor la siguranță națională, a faptelor de corupție și altor fapte considerate periculoase, ocolind într-un mod fraudulos Parlamentul, singură autoritate publică abilitată să facă acest lucru.
După adoptarea Hotărârii CSAT, care încununa cu succes demersul inițiat tot de CIA, agenții acesteia au trecut la faza următoare și anume solicitarea, adresată domnilor Maior și Coldea, de a iniția protocoalele despre care am făcut vorbire mai sus. Acum înțelegeți de ce aceste protocoale, inclusiv cel cu PICCJ, au fost inițiate de către SRI și nu de către Ministerul Public.
Interesul de a controla zonele de referință: politică, economică, juridică, informațională, militară – și, nu în ultimul rând, mass-media – era al americanilor și partenerilor vest-europeni, iar SRI era cel mai important instrument pe care îl aveau pentru realizarea acestor interese. Prin inițierea și semnarea acestor protocoale de către SRI cu cei ce prezentau interes pentru reprezentanții Unchiului Sam se realiza participarea nemijlocită a ofițerilor serviciului la elaborarea actelor și deciziilor care se luau în zona respectivă. În acest mod, partenerul strategic avea controlul direct asupra activităților instituțiilor cu care s-au semnat protocoalele, și se evita luarea unor măsuri care să le lezeze obiectivele.
Am expus detaliat, în față Comisiei de control al activității SRI, acțiunile întreprinse în zonele menționate anterior. Spațiul nu-mi permite să fac referire la toate intervențiile expuse în față comisiei, și de aceea am să subliniez doar cele referitoare la justiție, iar despre celelalte mi-am propus să vorbesc într-o postare viitoare. Nu am să reiau ceea ce deja am declarat în mod public. Vreau doar să precizez faptul că stabilirea țintelor, a persoanelor care urmau să intre în vizorul DNA, se făcea de foarte multe ori de către reprezentanții CIA la București, cu care Maior, Coldea și Kovesi se întâlneau foarte des.
Eram la curent cu aceste aspecte, cu ceea ce stabileau vis-a-vis de oamenii politici sau oamenii de afaceri, și de fiecare dată am transmis informațiile respective către o structura cu atribuții în domeniul siguranței naționale, care să-i informeze pe cei abilități să ia măsurile necesare, inclusiv pe Președintele României. Toate faptele lor, care exced cadrului legal, sunt grave, dar cel mai grav mi s-a părut că CIA avea agenți la vedere, care funcționau chiar în sediile instituțiilor de forță! Așa a funcționat Statul Paralel: sub coordonarea nemijlocită a partenerului nostru strategic! Dar despre acest subiect voi comenta într-un episod viitor… – Autor: Dumitru Iliescu / Sursa: Justitiarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: