Cinci mari avertismente de la Dumnezeu

Dumnezeu a creat lumea și omul din iubire. Și tot din iubire a purtat și poartă de grijă de toți și de toate până la sfârșitul veacurilor. Nu o face din silă, nici din vreo constrângere, ci din dragoste dumnezeiasca curată față de cel pe care l-a creat după chipul și asemănarea Sa: omul.

Chiar și atunci când omul s-a înstrăinat de Dumnezeu prin neascultare, „Dumnezeu atât a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Pe tot parcursul istoriei omenirii Dumnezeu a grăit oamenilor și le-a descoperit voia Sa care nu era alta decât să-i sfințească și să-i facă moștenitori ai Împărăției Cerurilor.

Astfel în Vechiul Testament Cuvântul lui Dumnezeu, a Doua Persoană a Sfintei Treimi a grăit mereu fie cu Drepții Săi, fie cu Proorocii, prin care le transmitea oamenilor mesajul mântuirii din prăpastia vremurilor. De fiecare dată când Dumnezeu a grăit oamenilor în Sfanta Scriptură, Cel care grăia a fost Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeul lui Israil a venit atât de aproape de poporul Său, încât a mâncat și a băut cu oamenii.

În Sfânta Scriptură avem de la Dumnezeu cinci mari avertismente istorice referitoare la catastrofe, războaie sau prigoane care urmau să se întâmple ca pedepse pentru nelegiuirile omenirii și din care Dumnezeu voia să îi scape pe aleșii Săi, dar nu numai pe ei, ci și pe cei care auzind vor crede și se vor păzi „căci Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu” (Iezechiel 33, 11). Patru dintre avertismente s-au împlinit, iar al cincilea care privește vremurile Apocalipsei, previne asupra pericolului dinainte de a Doua Venire a Mântuitorului, adică despre zilele stăpânirii lui Antihrist, „omul nelegiuirii”. Merită studiate toate aceste avertismente, pentru că, dacă 9 din 10 profeții s-au împlinit, și cea de-a zecea se va împlini cu siguranță. Iar noi având dovezile atâtor profeții deja împlinite întocmai după cum au fost prezise, putem privi aceste avertismente ca pe niște semnale care pe timp de război atentioneaza înaintea unui atac aerian pentru ca oamenii să se adăpostească în locuri de refugiu până ce trece primejdia.

Un astfel de avertisment găsim la Proorocul Isaia în capitolul 26 unde Dumnezeu spune: „Du-te, poporul Meu, intră în cămările tale și închide ușa după tine; ascunde-te puține clipe până când mânia va fi trecut. Că iată, Domnul va ieși din locașul Său, ca să pedepsească fărădelegile locuitorilor pământului.” (Isaia 26, 20-21) Dumnezeul lui Israil îl previne aici pe poporul Său ales, care în Vechiul Testament era poporul iudeu, avertizându-l că este gata să distrugă pe cei nelegiuiți și pe cei necredincioși. Căci, la anumite răstimpuri din istoria omenirii, Dumnezeu intervine asemenea unui doctor conștiincios care trebuie să extirpe o cangrenă a trupului uman pentru a asigura sănătatea și viața pacientului. Iubirea lui Dumnezeu este necondiționată, binențeles, și dragostea Sa biruiește dreptatea Sa atunci când oamenii se pocăiesc pentru păcatele lor. Dar în absența pocăinței și atunci când nedreptatea unor oameni devine strigătoare la cer, Dumnezeu intervine chirurgical ca să protejeze integritatea credincioșilor Săi. Primul avertisment istoric s-a petrecut pe vremea lui Noe. Generația lui Noe trebuia să-și plătească păcatele căci era o generație foarte stricată de păcat.

Oamenii din vremea aceea deveniseră atât de păcătoși și nepocăiți, încât a fost nevoie să intervină Dumnezeu ca să salveze neamul omenesc. „Cămara” unde Noe și familia lui aveau să se ascundă a fost arca, o corabie, pentru că tot pământul urma să fie inundat de ape. Mânia lui Dumnezeu urma să vină asupra oamenilor din acea vreme, însă Dumnezeu a vrut să-l salveze pe Noe, pentru că Noe aflase har înaintea lui Dumnezeu. Lucrurile nu s-au întâmplat brusc, ci Dumnezeu a prevenit mai inainte de vreme. Au fost cazuri când avertismentul a durat 120 de ani, dar au fost și cazuri când avertismentul de la Dumnezeu a durat câteva ore. Le vom vedea mai jos.

La Facere capitolul 6 Dumnezeu spune: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia pentru că sunt numai trup”. Adică Duhul Sfânt nu mai poate să locuiască în acești oameni pentru că s-au făcut numai carne. Nu se referă la trup, căci trupul în sine nu este rău, ci la modul de viață al oamenilor care era carnal și la plăcerile trupești care deveniseră scopul vieții oamenilor. Și atunci Dumnezeu a spus: „Deci zilele lor să mai fie 120 de ani”. Pe vremea aceea Noe era de șase sute de ani. Și a zis Dumnezeu: „Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc, și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut” (Facere 6,7).

Noe însă a aflat har la Dumnezeu și Dumnezeu i-a dat ca semn de mântuire corabia. L-a învățat pe Noe să construiască arca, iar la terminarea lucrării vedem în Scriptură un pasaj de o frumusețe deosebită: după ce Noe și familia lui și toate animalele au intrat în corabie, Dumnezeu Cuvântul Însuși a închis ușa corabiei pe dinafară și a pecetluit-o ca să nu intre apele înăuntru. Este un pasaj de o frumusețe deosebită, ca atunci când o mamă își duce copilul în pătuțul lui, îl pregătește pentru somn, acoperindu-l, îl sărută, apoi se retrage în vârful degetelor și închide încetișor ușa ca pruncul să poată dormi.

Ne arată câtă grijă și pază are Dumnezeu față de omul credincios, dar, în același timp, vedem și la Noe o credință profundă și o încredințare totală lui Dumnezeu. Prin Noe Dumnezeu îi avertizase pe toți oamenii din generația lui despre iminentul potop, dar aceștia nu l-au crezut și îl luau peste picior în privința corabiei și a avertismentului, zicând că a îmbătrânit și că și-a pierdut mințile. Vreme de 100 de ani cât a lucrat Noe la corabie oamenii îl întrebau: -Noe, ce faci? -Construiesc o arcă! -De ce? întrebau iarăși. -Pentru că Dumnezeu va distruge pământul! Dar ei nu credeau. Arca lui Noe simbolizează Biserica. Ea, corabia salvării de potop pentru Noe, va deveni, după întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, corabia mântuirii din catastrofe, păgânism, păcate, ideologii stricate și apostazie de la credință, pentru toți creștinii, până la sfârșitul lumii.

Dacă suntem înlăuntrul Trupului Bisericii și dacă rămânem credincioși invataturii de credinta a Bisericii și Sfintilor ei, atunci vom fi mântuiți. Dar dacă nu suntem în Trupul Bisericii, nu ne vom mântui. Și, binențeles, că nu ne referim la prezența cu trupul în clădirea sau templul bisericii, ci să fim în ethosul Trupului Bisericii, adică în trăirea harului ei, practicând și trăind zi de zi cele ale dreptei credinței. Numai dacă trăim viața in Hristos prin Tainele Trupului Bisericii Sobornicesti vom fi feriți și păziți de furtunile imoralității și de mocirla spurcăciunilor din zilele noastre. Chiar dacă trăiești într-un popor necredincios lui Dumnezeu și o generație de oameni stricați, dacă te hrănești si asimilezi din harul Tainelor Bisericii te vei mântui. Al doilea avertisment istoric a fost către Lot, care era nepotul patriarhului Avraam.

Acolo erau cinci cetăți dintre care două erau mai importante, Sodoma și Gomora. Pasajul scripturistic este impresionant: Avraam vorbește cu trei barbați pe care îi ospătează. Unul rămâne cu Avraam iar ceilalți doi se coboară la locul unde se află Marea Moartă de azi, adică în cetățile Sodomei și Gomorei, care se aflau cam la 7500 de metri sub nivelul mării. Nepotul lui Avraam, Lot, locuia în cetatea Sodomei. Locul lui Avraam era cam la 1500 de metri peste nivelul mării. Cei trei bărbați simbolizează Sfânta Treime : Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; locul înalt unde locuia Avraam simbolizează cerul, iar locul jos unde locuia Lot simbolizează pământul. Păcatele oamenilor din acele cetăți erau atât de mknari încât se ridicase putoarea lor până la cer. De aceea a zis Dumnezeu către Avraam: „Strigarea Sodomei și Gomorei e mare, și păcatul lor cumplit de greu. Pogorâ-mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să știu” (Facere 18, 20-21).

Dumnezeu Cuvântul vorbește aici, ca și în alte locuri din Scriptură, parelnic antropomorfic, ca un om, căci nu avea nevoie să vadă cu ochi trupești ca să știe ceva de pe pământ. Cei doi îngeri, simbolizând pe Fiul si Cuvântul și pe Duhul Sfânt, trimiși de Tatăl în lume, s-au dus să vadă Sodoma, iar Lot, care era ospitalier ca și unchiul Său Avraam, i-a primit în casa lui.

Când locuitorii Sodomei i-au văzut pe cei doi ingeri (in chip de bărbați tineri) că intră în casa lui Lot, au venit la ușa casei și i-au cerut ca să-i dea pe cei doi ca să păcătuiască cu ei după apucăturile lor sodomicești. Oamenii cetății, bătrâni și tineri înconjuraseră casa, și când se pregăteau să spargă ușa, au fost loviți cu orbire de către cei doi îngeri încât nu au mai găsit ușa. Atunci îngerii i-au spus lui Lot: „De ai fii, sau fiice, sau gineri, sau pe oricine altcineva în cetate, scoate-i din locul acesta, că Noi avem să pierdem locul acesta, pentru că strigarea împotriva lor s-a suit înaintea Domnului, și Domnul Ne-a trimis să-l pierdem” (Facerea 19, 12-13). Vedem aici un avertisment de câteva ore, nu 120 de ani ca în vremea lui Noe. Lot avea două fiice care erau logodite cu doi tineri, însă cei doi tineri nu l-au crezut pe Lot că va să piardă Domnul cetatea.

Ziceau că glumește, și nu s-au gătit de plecare pentru că nu aveau credință. Spre revărsatul zorilor, văzând cei doi Îngeri că Lot și ai lui întârzie plecarea, i-au luat de mână și i-au scos afară din cetate zicând: „Mântuiește-ți sufletul tău! Să nu te uiți înapoi, nici să te oprești în câmp, ci fugi în munte ca să nu pieri cu ei” (Facerea 19, 17). Însă femeia lui Lot n-a putut răbda și s-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stâlp de sare. Cât de dureros va fi fost pentru Lot să-și piardă femeia după ce înșiși îngerii îi duseseră de mână afară din cetate. Dumnezeu te ține de mână, iar tu te pierzi. Un exemplu grăitor de cât de importantă și decisivă pentru mântuire este și voința omului. Dumnezeu le-a spus să nu se uite înapoi, dar femeia lui Lot nu a ascultat, lucru care merită multă atenție, și il vom explica pe parcurs.

După plecarea lor „Domnul a slobozit peste Sodoma și Gomora ploaie de pucioasă și foc din cer de la Domnul” ( Facerea 19, 24). Stihul acesta este de mare o importanță teologică: „Domnul a slobozit foc și pucioasă de la Domnul”; după cum spune și dreptul David: „Zis-a Domnul Domnului Meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”. Se arată aici deoființimea Persoanelor Sfintei Treimi adică Domn este Tatăl, Domn este și Fiul, Domn este și Duhul Sfânt, așa cum spunem în Simbolul de Credință : „Și-ntru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul”. Care a fost semnul mântuirii lui Lot și a familiei lui ? … Fuga! Sculați-vă și fugiți în munte, mântuiți-vă sufletele voastre! Care a fost semnul pentru Noe? … Corabia! Pe lângă semnul mântuirii – fuga în munți, cei doi ingeri le-au mai pus și niște condiții.

Prima condiție: fugiți! A doua condiție: nu vă uitați înapoi să vedeți ce se întâmplă. A treia condiție: nu vă opriți nicăieri în vecinătate, sau în câmpii pentru că și acestea vor fi distruse. A patra condiție: suiți-vă în munți și acolo vă veți mântui. Să fim atenți la aceste detalii pentru că ele privesc și vremurile apocaliptice de pe urmă și sunt o cheie și un indiciu în al cincilea avertisment istoric, cel din vremea lui Antihrist, căci aceleași condiții vor fi valabile. Cei ce vor căuta să se mântuiască vor urma aceiași pași sau condiții, lucru adeverit de Însuși Mântuitorul în prorocia despre zilele din urmă. Cei care vor rămâne, însă, în orașe, nu vor avea ce mânca sau ce bea fără ca sa primeasca pecetea lui Antihrist pe mana dreapta sau pe frunte. Dar putem face și un rezumat simbolistic al acestui pasaj biblic.

Unii tâlcuitori ai Scripturilor înțeleg cetățile Sodomei și Gomorei ca patria păcatului sau tipologia păcatului unde, evident, nu poate exista mântuire. Suburbiile sunt stimulii și cauzele păcatului. Dacă curvesc, mă aflu în cetatea păcatului; dacă nu curvesc dar mă uit la filme imorale cu conținut explicit sexual, mă aflu în suburbiile păcatului, acolo unde sunt stimulii și cauzele păcatului, și nici aici nu există mântuire. Cum mă voi mântui deci? Doar dacă fug în munți. Deci mântuirea se află în afara înțelesurilor lumii acesteia, în afara sensurilor și menirilor pervertite pe care lumea le dă lucrurilor și trebuie să mă separ de lume, în sensul vieții duhovnicesti.

Atunci când urc în munți, adică mă ridic de la starea de păcătoșenie la starea de curăție prin pocainta și viata duhovnicească, abia atunci urc muntele mântuirii și mă mântuiesc. Spune Sfantul Grigorie Teologul: „Nu te opri nicăieri!” adică mântuirea presupune o fugă continuă, o luptă continuă și o continuă mișcare, activitate, și lucrare de combatere a păcatului și câștigare a virtuții. Nu te opri nicăieri! Zice unul: Eu îmi fac cruce, nu sunt creștin? … Nu-i destul! Zice altul: Eu merg la biserică, nu sunt oare un bun creștin? … Nu-i destul! Trebuie să trăiești pe de-a-ntregul viața in Hristos prin Tainele Bisericii. Să urci, să urci, să urci continuu. Viața duhovnicească este ca o scară lungă până în veșnicie, și nu poți spune că ai ajuns, fiind inca aici pe pământ. Te poți afla pe oricare treaptă mai presus de prima, dar de vreme ce sunt atâtea alte trepte deasupra ta pe care nu le-ai urcat, încă nu ai ajuns. Urcușul duhovnicesc va exista chiar și în veșnicie pentru cei mântuiți.

Condiția urcușului este de a nu te uita înapoi. Știm că femeia lui Lot s-a uitat înapoi să vadă ce se întâmplă cu cetățile. De ce oare? Pentru că o durea amintirea pentru casa ei și bunurile care le avusese înainte, căci se atașase patimas cu sufletul de ele. Însă vom vedea în al patrulea avertisment cum Însuși Mântuitorul spune: să nu te întorci să-ți iei nici măcar haina, atunci când trebuie să-ți scapi sufletul; nici portofelul, nici banii, pentru că altfel îți vei pierde mantuirea. Și când Mântuitorul le spunea acestea iudeilor le amintește de femeia lui Lot, ca să-i încredințeze că trebuie să ia aminte la ceea ce le spune. Se poate ca cineva să fie om duhovnicesc, adică mai sporit, dar uitându-se înapoi si oprindu-se din urcusul duhovnicesc i se va împietri inima, se va face stâlp de sare ca femeia lui Lot. Vedeți că nici măcar numele nu i se pomeneste acestei femei, pentru că zice Domnul „pe cei care nu sunt scriși în Cartea Vieții nu-i voi pomeni”.

Avem în față un exod – fugiți din Sodoma și Gomora. Și acest exod este pentru Lot și topologic, și tropologic. Adică se referă și la detalii de locație și la detalii despre modul plecării. Topologic poți fi în locul unde se află mântuirea, dar tropologic, se poate să nu trăiești după cum cer poruncile lui Hristos Dumnezeul-Om ca să te mântuiesti. Unul este exodul topologic, altul este exodul tropologic, și altceva este unitatea celor două. Al treilea avertisment istoric ce a avut loc în vremea Vechiului Testament, a fost de asemenea un exod, ieșirea evreilor din Egipt. Iacov, nepotul lui Avraam, a plecat în Egipt pe vremea foametei cu 75 de membri ai familiei lui și după 400 de ani aceștia se inmulțiseră la aproape 2 milioane de oameni.

Locuiau într-o suburbie a Goșenului aproape de mare dăruită lui Iosif de către Faraon, căci Iosif nu a voit ca cei din neamul lui să se amestece cu oamenii idolatri ai Egiptului ca să-și poată păstra credința în Dumnezeul cel adevărat. 400 de ani mai târziu Moise este trimis de Dumnezeu să îi spună lui Faraon că Dumnezeu voiește ca oamenii Lui să plece din Egipt. Faraon se împotrivește plecării evreilor care îi slujeau de robi iar Dumnezeu trimite plăgi peste Egipteni. Trebuie să reținem un lucru esențial din vremea plăgilor: în timpul celor 10 plăgi trimise de Dumnezeu peste egipteni nici un singur întâi născut de-al israeliților n-a pierit, și nici un animal de-al lor n-a pățit vreun rău și la ei nu s-a făcut întunericul cel de trei zile ca la egipteni.

Iar în ziua ieșirii din Egipt, nici un singur israelit nu a fost beteag, căci harul lui Dumnezeu i-a păzit teferi fără leacuri, fără medicamente, fără farmacii sau spitale ultradotate. În timpul ultimei plăgi trimise de Dumnezeu peste egipteni, când tot cel întâi născut din neamul egiptenilor a murit, nici unul dintre întâii născuți ai israeliților nu a murit pentru că ei au împlinit condițiile lui Dumnezeu: fiecare familie de israelit trebuia să ia câte un miel de parte bărbătească fără meteahnă, și să-l păstreze până în ziua paisprezecea a lunii nissan, și atunci fiecare trebuia să-și sacrifice mielul și să ungă cu sângele lui ușorii și pragul de deasupra ușii, după cum le ceruse Domnul.

Semnul cu care ei au uns ușorii și pragul de sus al ușii casei reprezintă simbolul crucii. Acesta a fost semnul izbavirii de îngerul morții: sângele mielului. Ascultați acest verset din Ieșirea 12,13: „Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veți afla: voi vedea sângele și vă voi ocoli și nu va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului”. Mulți zic că Dumnezeu nu pedepsește niciodată. Atunci cum se explică acestea: într-o singură noapte în fiecare casă egipteană era un om mort, lovit de mâna lui Dumnezeu. Mare durere! Într-un ceas cetățile Sodomei și Gomorei au fost arse complet, iar în câteva zile toți oamenii și toate animalele din vremea lui Noe erau înnecați de potop.

Oare Dumnezeu nu pedepsește? Ziceți-i cum vreți dar Dumnezeu vede întreg pământul și cu judecata Sa înlătură precum un chirurg orice factor uman care împiedică planul Său de mântuire al aleșilor Săi. Intervenția lui Dumnezeu în istoria omenirii rămâne însă o taină. Și este foarte dificil pentru noi să o înțelegem pe de-ntregul acum, în această viață. Toată înțelepciunea iconomiei divine ne va desfăta întru Împărăția Sa. Nedreptățile popoarelor, și îndeosebi acele popoare care și-au pus drept scop distrugerea creștinismului și a Bisericii lui Hristos, toate aceste popoare simbolizate cu numele de Babilon, sunt judecate de Dumnezeu în decursul istoriei și multe dintre ele au și dispărut, altele vor dispărea.

Caldeii, cananeii, filistenii, moabiții, babilonienii, și alții au fost cu totul șterși de pe harta geografică. Dar să ne întoarcem la Dumnezeu Cuvântul care le-a spus israeliților că sângele mielului îi va mântui de moarte. Ce înseamnă aceasta? Este o profeție simbolică, o prefigurare a Trupului și a Sângelui Cuvântului lui Dumnezeu care urma să se întrupeze: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53). Trupul și Sângele lui Iisus Hristos este mântuitor într-o măsură mult mai mare decât sângele mielului iudeilor, pentru că Sângele Lui ne mântuiește de păcat, de moarte și de stricăciunea diavolului.

Hristos ne iartă păcatele prin spovedanie iar prin Împărtășanie, ne mântuiește de moarte căci a călcat moartea cu Învierea Sa, și la Învierea cea de obște a morților ne va da nestricăciunea veșnică într-un trup duhovnicesc fără pată, unit cu sufletul notru, în vârstă de 33 de ani. Al patrulea avertisment istoric a avut loc în vremea Noului Testament prin buzele Fiului lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat, aceeași Persoană a Sfintei Treimi Care îi avertizase pe Noe, pe Lot și pe Moise. Citim la Evanghelia Sfantul Apostol și Evanghelist Luca: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și cei din mijlocul lui să iasă din el, și cei de prin țarini să nu intre în el.

Căci zilele acelea sunt zilele răzbunării ca să se plinească toate cele scrise” (Luca 21, 20-22). Și a mai zis Domnul: „Atunci cei din Iudeea să fugă în munți. Cel ce va fi pe casă, să nu se coboare ca să își ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea” (Matei 24, 16-19). Domnul avertizează aici Biserica din Ierusalim și pe Episcopul ei Iacob ruda Domnului, despre iminenta distrugere a Ierusalimului de la anul 70 după Hristos. La acea vreme în Ierusalim erau peste 50 de mii de creștini, și ei trebuiau să fie salvați.

Așadar, Mântuitorul le dă un semn: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști”, dar și condițiile în care pot scăpa: să fugă în munți, să nu se întoarcă în cetate, să nu piardă vremea luând ceva petru drum pentru că nu va fi timp. Căci o dată ce pericolul va fi văzut, porțile cetății se vor închide și nimeni nu va mai putea să iasă sau să scape. Atacul decisiv a avut loc în luna august a anului 70, după ce înconjurarea cetății de către romani a dus la decimarea poporului cu foametea și cu setea. Iar când romanii au intrat în cetate, i-au ucis aproape pe toți cei rămași fără milă.

S-au împlinit aici și cuvintele Mântuitorului rostite pe drumul Crucii: „Iar după El venea mulțime multă din popor și de femei, care se băteau în piept și îl plângeau. Și Întorcându-se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: cădeți peste noi, și dealurilor: Acoperiți-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” (Luca 23, 27-31). Atât de cumplite au fost acele zile dinaintea căderii Ierusalimului încât s-a ajuns până la canibalism. Căci o mamă a fost găsită frigându-și pruncul în tigaie. Creștinii din Ierusalim au fost, însă, mântuiți prin avertismentul Mântuitorului care li s-a dat cu 37 de ani înainte, și pe care îl crezuseră și îl așteptau.

Însă pentru cei necredincioși, și fiii celor care puseseră la cale uciderea Domnului, Mântuitorul a spus: „Vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi duși robi la toate neamurile, și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până ce se vor împlini vremurile neamurilor” (Luca 21, 24). Evreii din Iudeea și Ierusalim care au scăpat de ascuțișul sabiei au fost vânduți în comerțul cu sclavi, și astfel au fost împrăștiați pe tot pământul, iar Ierusalimul a căzut în mâinile neamurilor până aproape de zilele noastre, când în anul 1948 Israelul a devenit iarăși stat. Totul întocmai cum a fost profețit de Mantuitorul. Avem și al cincilea avertisment istoric care se va împlini în zilele din urmă, în vremea ultimului Antihrist, pentru că știm că în istorie au existat mulți antihriști după cum spune și Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

În această profeție este vorba despre prigoana din vremea ultimului și celui mai cumplit Antihrist când citim la Apocalipsă că : „Femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu ca să o hrănească pe ea acolo o mie două sute și șaizeci de zile” (Apocalipsa12, 6). Femeia reprezintă simbolic Biserica și membrii Trupului ei credincioșii ortodocsi, iar fuga ei va fi de asemenea și topologică, și tropologică. În timp ce Hristos Dumnezeul-Om va trimite plăgi grozave stapanirii lui Antihrist și închinătorilor lui, precum oarecând egiptenilor, Domnul Iisus a pregătit o cale ca cei credincioși Lui să fie hrăniți în pustie.

Să nu iscodim fiind îndoielnici cum și în ce fel ne va hrăni Hristos Dumnezeul-Om pe cei care vom ramane credincioși Lui în pustie, ci să avem credință destulă ca să putem fugi din calea apostaziei și a urâciunii pustirii. Este foarte important să dăm atenție și să cercetăm toate aceste precedente istorice precum plăgile Egiptului și celelalte, pentru că în ele vom afla multe răspunsuri petru ce avem de făcut dar și nădejde de mântuire și mângâiere. Tot în capitolul 12 de la Apocalipsă se spune despre cei ce se vor mântui în vremea lui Antihrist că: „Ei l-au biruit (pe Antihrist) prin Sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor și nu și-au iubit sufletul (viața) lor, până la moarte” (Apoc. 12, 11).

Iar când va fi să cadă Babilonul acelor vremuri, cetatea cea mare și mult desfrânată, un glas din cer se va auzi zicând: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți de pedepsele sortite ei” (Apoc. 18, 4). Desprindem de aici, ca și la celelalte avertismente istorice, niște condiții pentru cine voiește să se mântuiască: să ne hrănim cu hrana cerească a Sfintelor Taine – indeosebi cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, având pregătirea launtrica necesară în toată vremea; să dăm cuvând bun de mărturisire pentru Hristos Dumnezeul-Om; și să fugim din locurile faradelegii în pustie, pentru că peste acele locuri va veni mânia lui Dumnezeu după păcatele ce se află într-însele.

Când se spune de fuga în pustie, nu se referă la deșerturi cu dune de nisip, ci la locuri nelocuite de oameni. Iubiți frați și surori în Hristos, vremea este să ne pocăim sincer de toate păcatele noastre, să petrecem mai mult timp în rugăciune și să priveghem în toată vremea cu minte trează la ce se întâmplă în jurul nostru ca „Să nu ne facem părtași la faptele cele fără de rod ale întunericului” (Efeseni 5, 11) și să nu ne pierdem timpul atât de prețios cu deșertăciunile acestei lumi.

Căci „Ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă dar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16, 26) zice Mântuitorul. Căci, fie avuții, fie pământuri, fie case și palate, fie prietenii și distracții, fie mâncăruri și băuturi, fie rețele de socializare și de hipnoza în masă, toate acestea sunt pentru puțin timp și fericirea adusă de ele este mincinoasă și de scurtă durată. Ceea ce rămâne însă, în veac, este Cuvântul Intrupat a lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul și Hristos singur vrea și poate a ne mântui.

„Cuvântul Meu este adevăraul, iar adevărul vă va face liberi” . De aceea cuvintele Scripturii să ne fie pâine și apă spre mântuire și viață veșnică în fiecare zi. Cu mare atenție să fim și la diverși propovăduitori și la ce credință ne sădesc în suflet pentru că am fost avertizați și de Mântuitorul și de Apostoli și de toată Ceata Sfinților că vor veni mulți proroci mincinoși, și hristoși mincinoși, „lupi cumpliți” (Fapte 20, 29) care vor sfâșia turma lui Hristos și pe mulți necercați îi vor pierde cu duhul mincinos al lui Antihrist. „După roadele lor îi veți cunoaște”! (Matei 7, 16).

Antihristul va avea în mâna lui toate sistemele vieții lumești: politic, militar, economic, social, dar – atenție – și religios administrativ! Pe lângă religiile idolatre păgâne și pe lângă sectele numite în chip mincinos „creștine”, care au abdicat dintru început de la o mare parte din Evanghelie dar și de la Duhul Sfant al Scripturilor, Antihristul va avea de partea lui chiar și patriarhii, episcopii, preoții, călugării și poporul botezat ortodox, adică aceia care parelnic mimeaza ca ar fi propovăduitorii dreptei credințe. Toți acestia îl vor aclama pe Antihrist ca pe un izbăvitor din crize sociale, economice și din războaie, și ca pe un mare binefăcător al popoarelor. Nimeni nu va putea vinde sau cumpăra fără a primi pecetea lui, spune Apocalipsa (Apoc. 13, 17).

Dar după ce înaintemergătorii Antihristului vor uni toate religiile lumii în așa zisul globalism religios (un amestec de minciuni și hule), propovăduit cu numele de Ecumenism, va veni Antihrist, omul fărădelegii și le va simplifica pe toate și va cere de la toți închinare și, dându-se pe sine drept Dumnezeu cu semne și minuni false. Cine este promotorul așa-zisului globalism religios – Ecumenismul – care pregătește venirea lui Antihrist ? Nimeni altul decât papismul! Atenție, căci vremurile sunt deja cumplit de grele pentru că „dragostea multora s-a răcit” (Matei 24, 12).…

Iar restricționarea și condiționarea accesului la a cumpăra și la a vinde deja va fi fost deja „testat” pe întreg pământul prin diverse farse (cum ar fi de pilda asa numita pandemie!) Atenție, vremurile sunt tulburi! Să stăm bine întru Adevăr, să stăm cu frică și nu cu mândrie, și să nu ne pierdem dragostea și smerenia față de Hristos Dumnezeul-Om și față de aproapele, căci fără dragoste și smerenie nu există mântuire! Asa sa ne ajute Dumnezeu!