CINE AU FOST PROVOCATORII: MARTURIA SOCANTA A UNUI JANDARM: „Sunt jandarm în rezervă… Ştiu ce înseamnă provocatori… adică jandarmi în civil puşi să facă asta”
Violenţele extreme de la protestul diasporei de vineri din Piaţa Victoriei, soldate cu sute de răniţi, ar fi fost opera unor provocatori care ar fi acţionat cu ştiinţa forţelor de ordine. „Totul pare să fi fost pus la punct. Jandarmii ştiau cine sunt derbedeii şi de ce sunt în stare”, spune un fost şef SRI. Acum poliţiştii de la Omoruri încearcă să facă lumină în dispariţia armei unei jandarmeriţe.
Procurorii încearcă să desluşească cine se face vinovat de actele de violenţă extremă comise la mitingul diasporei. Se ştie doar că în mijlocul mulţimii au fost grupuri de huligani, care au acţionat organizat.
Iar voci din sistem susţin că manifestaţia din 10 august, la care au participat peste 110.000 de persoane, a fost compromisă de provocatori, de care forţele de ordine nu ar fi străine. Agitatorii s-au manifestat cu violenţă faţă de forţele de ordine, care, la rândul lor, s-au comportat de multe ori nejustificat de agresiv cu toţi cei prezenţi în Piaţă.
Ipoteza provocatorilor tocmiţi chiar de autorităţi este confirmată şi de un jandarm rezervist, care spune că forţele de ordine recurg adesea la o astfel de stratagemă, pentru a justifica, ulterior, intervenţia în forţă. „Sunt jandarm în rezervă… Ştiu ce înseamnă provocatori… adică jandarmi în civil puşi să facă asta“, este semnalul de alarmă bărbatului pe Facebook. Între timp, Parchetul Militar s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal după violenţele de vineri.
De altfel, acesta ar fi al doilea dosar penal deschis în urma evenimentelor de la mitingul Diasporei. Procurorii Parchetului Capitalei au la rândul lor pe rol un dosar în care anchetează lovirea a doi jandarmi şi furtul armei unuia dintre ei. Până ieri fuseseră reţinuţi doi bărbaţi în acest caz, membri ai galeriei echipei de fotbal CSA Steaua: Ionuţ Liviu Cojoacă (30 de ani) şi Claudiu Andrei Dobre (24 de ani), ambii din Bucureşti, iar Poliţia Capitalei cerea ajutorul pentru identificare unui al treilea individ.
Scenariul „Mineriadei“
Fostul director al SRI Costin Georgescu este de părere că filmul evenimentelor de vineri din Piaţa Victoriei este tras la indigo după scenariul evenimentelor din 1990, care au dus în final la descinderea minerilor la Bucureşti cu „misiunea de a face ordine“. „Totul pare să fi fost pus la punct. Jandarmii ştiau cine sunt derbedeii şi de ce sunt în stare. I-au lăsat să-şi facă mendrele, pentru că trebuia să iasă scandal. Mulţi dintre ei au fost chiar puşi să acţioneze violent pentru a justifica, oarecum, intervenţia în forţă, la fel ca în 1990. Numai că atunci ordinea a fost făcută de mineri, nu de jandarmi. Nu mă aşteptam ca aşa ceva să se mai întâmple după aproape 30 de ani de democraţie, la o aşa punere în scenă din partea Jandarmeriei“, spune fostul şef al SRI.
Totuşi Costin Georgescu s-a arătat încrezător în ancheta deschisă de procurorii militari în acest caz. „Spre deosebire de anii ‘90, în acest moment există mii de fotografii şi clipuri video cu modul de intervenţie al forţelor de ordine. Am foarte mare încredere în procurorii militari din această generaţie şi sunt sigur că toate acest fapte vor fi probate în timpul anchetei“, a concluzionat expertul în securitate.
La rândul său, analistul de securitate Alexandru Grumaz confirmă că Jandarmeria ar fi putut să folosească ofiţeri inflitraţi printre manifestanţi. „Orice structură de ordine publică sau serviciu de informaţii are oameni pregătiţi pentru a fi introduşi în mijlocul unei manifestaţii. Ei se comportă la fel ca ceilalţi manifestanţi, îmbrăcaţi la fel, nu fac notă discordantă. Pe unii îi mai recunoşti după cum sunt tunşi sau după anumite gesturi. Se vede pe faţa lor că sunt militari. Ei nu ar trebui să participe la actele de violenţă“, a explicat, pentru „Adevărul“, analistul de securitate.
Bâlbele Jandarmeriei
Maniera în care forţele de ordine au gestionat situaţia, a ridicat numeroase semne de întrebare, iar reprezentanţii jandarmilor nu au făcut decât să se încurce în explicaţii. Evacuarea pieţei cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă s-ar fi făcut din cauză că forţele de ordine nu ar fi reuşit să-i extragă pe indivizii violenţi, au susţinut reprezentanţii Jandarmeriei. Iar ordinul pentru folosirea forţei a fost dat de prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru.
Aceştia nu au reuşit să explice nici de ce jandarmii din dispozitivul de ordine din Piaţa Victoriei au fost dotaţi cu arme de foc, deşi legea interzice acest lucru.
„Jandarmeria a fost foarte bine pregătită şi, dacă n-am avut violenţe excesive, e datorită intervenţiei profesioniste, moderate şi raţionale a Jandarmeriei Române“, a susţinut sâmbătă lt.col. Marius Militaru purtătorul de cuvânt al jandarmeriei Române. Nu de aceeaşi părere este preşedintele Klaus Iohannis. În cursul zilei de sâmbătă, acesta i-a solicitat procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii modului concret în care s-a produs interventia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestul de vineri.
Dosare penale
Procurorii militari cercetează, pe lângă actele de violenţă comise de manifestaţi, şi modul de intervenţie al jandarmilor.
Zeci de filmuleţe apărute în spaţiul public relevă excesul de forţă al jandarmilor. Victime ale forţelor de ordine au căzut şi mai mulţi ziarişti străini, care au fost bătuţi de scutieri. Medicii legişti au eliberat certificate medico-legale pe bandă rulantă sâmbătă şi duminică. Victimele violenţelor de vineri sunt aşteptate zilele acestea cu documentele eliberate de medici la Parchetul Militar. Procurorii îi încurajează şi pe martorii incidentelor violente să se mergă să povestească ce au văzut.
Când au voie jandarmii să fie înarmaţi cu arme de foc
Armele de foc au un regim strict şi nu pot fi folosite în orice împrejurări. În cazul manifestărilor publice, aşa cum a fost şi protestul din Piaţa Victoriei, numai jandarmii din structurile antiteroriste au voie să fie înarmaţi cu arme de foc.
Aceste echipaje sunt folosite pentru intervenţia antiteroristă la obiectivele aflate în paza Jandarmeriei, la manifestaţii publice (de protest, religioase, cultural artistice), la manifestaţii sportive etc. Or, în acest caz, jandarmeriţa dezarmată de protestatari făcea parte din dispozitivul de intervenţie şi nu din structurile antiteroriste ale Jandarmeriei. „Echiparea şi tactica de intervenţie au părut unele adecvate pentru o misiune antiteroristă sau pe vreme de război, nu pentru una de supraveghere a unui miting democratic. Este total ilegal ca la o astfel de intervenţie în mulţime jandarmii să fie înarmaţi cu pistoale“, a subliat fostul director al Serviciului Român de Informaţii.
Nici uzul de gaze lacrimogene nu a fost în litera legii. Potrivit legislaţiei, forţele de intervenţie nu au voie să folosească gaze lacrimogene sau tunuri de apă „pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură grav ordinea publică“, dacă în rândul acestora sunt femei cu semne vizibile de sarcină, persoane cu semne vădite de invaliditate şi copii, aşa cum a fost cazul protestului din Piaţa Victoriei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: