GENERAL

Cine CONDUCE de fapt Masoneria română regulară? Marea Lojă Națională din România, REACTIE- FULGER după informațiile apărute în presă UPDATE

În presă au apărut recent informații că Marea Lojă Națională din România ar a vea un nou Mare Maestru. Cu toate acestea, un comunicat oficial al MLNR ar contrazice acest lucru și vine cu noi explicații. Masoneria română este condusă de artişti şi de oameni de cultură, în condițiile în care atât Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, cât și cel din fruntea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România provin din această breaslă.

UPDATE: Marea Lojă Națională din România reacționează după informațiile apărute în presă și revine cu o serie informații suplimentare. Prezentăm mai jos comunicatul integral remis pe adresa redacției.

“În urma apariției unor materiale de presă bazate pe informații false privind așa-zise alegeri și schimbare a conducerii Mari Loji Naționale din România, pentru corecta informare a publicului și din respect față de profesionalismul mass-media, vă transmitem următoarele:

Domnul George Ivașcu, așa-zis “Mare Maestru al MLNR”, este exclus din Marea lojă Națională din România, prin Hotărâre a Tribunalului Masonic, întrunit la data de 11 februarie 2021, rămasă definitivă prin neapelare, din data de 28 martie 2021 .

Marea Lojă Națională din România este condusă de prof. univ. dr. Radu Bălănescu, Președinte de Onoare al Conferinței Mondiale a Marilor Loji Regulare. Mandatul Marelui Maestru al MLNR, care a fost reconfirmat de majoritatea membrilor, prin alegeri statutare, in 2018, se încheie în luna noiembrie 2023.

Alegerile pentru înalta demnitate de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România vor avea loc în luna noiembrie 2023. Împotriva unor cetățeni excluși din MLNR, care au răspândit informații false privind conducerea MLNR și au folosit ilegal însemnele MLNR a fost depusă plângere penală, în urma căreia există un dosar de cercetare penală pentru înșelăciune și contrafacerea unei mărci”, se arată într-un comunicat al MLNR după informațiile apărute recent în presă.

Știre inițială:

Marea Lojă Națională din România are un nou Mare Maestru! Conventul Naţional a votat şi noua Constituţie, menită să elimine absolut orice posibilitate de a permite apariţia unui nou sistem dictatorial.

Francmasoneria Română Regulară, recunoscută la nivel internaţional, se declară împotriva totalitarismului, rasismului şi a oricăror forme de constrângere.

Marea Lojă Națională din România are un nou Mare Maestru! A fost depășită experiența nefastă a vechii conduceri
Actorul George Ivaşcu a fost votat, sâmbătă, în mod legal şi regular, în demnitatea de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România.

Alegerea lui George Ivaşcu în această funcţie, cumulată de prezenţa lui Stelian Nistor în fruntea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, arată că masoneria românească este condusă de artişti şi de oameni de cultură.

Astfel, George Ivaşcu a depus Jurământul Masonic din postura de Mare Maestru ales, în jurul orei 10.50, imediat după ce Conventul Naţional a votat şi noua Constituţie, menită să elimine absolut orice posibilitate de a permite apariţia unui nou sistem dictatorial, după experienţa nefastă avută sub conducerea lui Radu Ninel Bălănescu, informează fanatik.ro.

”Ne-am trezit, ca un pugilist, din lovituri”
Alegerea lui George Ivaşcu la cârma masoneriei simbolice româneşti regulare (care cuprinde masonii cu gradele de bază – Ucenic, Calfă şi Maestru) a venit ca un pas firesc, după destituirea fostului Mare Maestru, Radu Ninel Bălănescu, pentru acte de corupţie şi atitudine anti-masonică, şi înlocuirea sa cu MM Pro Tempore Manole Iosiper.

George Ivaşcu, Noul Mare Maestru, ales prin vot democratic de reprezentanţii Lojilor din toată ţara, a precizat:

”Ne-am trezit, ca un pugilist, din lovituri şi ne-am ridicat ca să ne salvăm pe noi înşine, să ne salvăm demnitatea şi să salvăm Ordinul. În ciuda vremurilor, în ciuda blocajelor, în ciuda tuturor atacurilor, suntem la momentul reuşitei!”.

Într-o scrisoare trimisă Fraţilor Francmasoni regulari, George Ivaşcu a menţionat: ”În această perioadă, m-am tot gândit la menirea mea ca om şi mason şi cred că cel mai bine ne reprezintă un poem de-al lui Mario de Andrade.

Cred că-l ştiţi, dar mi-a apărut dintr-odată ca şi cum l-aş fi scris eu şi am sentimentul că, de fapt, este scris pentru fiecare dintre noi. Se numeşte „Timpul preţios al persoanelor mature”.

”MLNR respectă şi mai ales care protejează interesele ţării”
MLNR este o instituţie care respectă şi mai ales care protejează interesele ţării. Instituţia Marelui Maestru nu este înglodată în secrete. Masoneria română respectă şi mai ales protejează Statul Român şi Instuţiile de drept.

Caracterul Francmasoneriei este unul „discret” şi, în niciun caz, unul „secret”. Francmasoneria Română Regulară, recunoscută la nivel internaţional, se declară împotriva totalitarismului, rasismului şi a oricăror forme de constrângere.

Ideile primordiale ţin de respectarea legii, de progresul social şi mai ales cultural.

De asemenea, mai trebuie menţionat faptul că, în ciuda unor informaţii eronate, Francmasoneria, ca organizaţie, nu face politică, iar, în intimitatea Lojilor, discuţiile politice sunt interzise.

Acest lucru nu-i împiedică, însă, pe „Fraţi” să urmeze politica interesului naţional.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.