GENERAL

Cine e bărbatul care a lăsat-o mască pe Denise Rifai

Mohammad Murad, unul dintre cei mai bogați afaceriști din România, a fost prezent recent în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D. Astfel, acesta a făcut mai multe dezvăluiri surprinzătoare.

Ce a fost nevoit să facă Mohammad Murad, înainte de a deveni bogat?
Denise Rifai l-a avut drept invitat, în emisiunea pe care o realizează la Kanal D, pe unul dintre cei mai de succes şi influenţi oameni de afaceri din România: Mohammad Murad.

„În ‘93. În ’ 90 am făcut prima firmă, dar în ’ 93 am început să citesc despre atribuțiile unui manager. Ce însemna firma, să fii director, pentru mine a fost o lume nouă. Știți că la noi acasă nu era pe vremea acea cu factură sau TVA, e o altă cultură acolo.

Aici a trebuit să fie totul pe hârtie, la un contabil. Faptul că am în spate o facultate m-a ajutat să înțeleg foarte rapid lucrurile, să le pun la punct. Nu îmi este rușine cu ce am făcut, nu am făcut nimic rău”, a spus Mohammad Murad la „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Amintim că Mohammad Murad, în vârstă de 54 de ani, a venit în România în anul 1982. Mai întâi, a lucrat timp de doi ani ca medic neurolog la Spitalul Colentina după ce și-a terminat studiile. După aceea, s-a decis să renunțe la cariera din medicină pentru a se implica în afaceri.

Lui Mohammad Murad nu îi este rușine de unde a pornit
De asemenea, afaceristul a punctat că nu se simte rușinat de faptul că a pornit de jos, ca un fel de „bișnițar”. Mai mult, acesta a explicat și că a fost nevoit să sacrifice foarte multe pentru a ajunge unde este acum.

„Am avut și in viața de student când luam o cămașă și o vindeam acolo când aveam timp, nu stăteam prin baruri sau restaurante. Încercam să scot o mică parte din bani, să fie mai mică presiunea pe tata să ne trimită bani.

Am fost un student normal, nu mi-e rușine că am fost bișnițar. Important în viață e să nu rămâi acolo. N-am făcut nimic de care să-mi pară rău, a fost o normalitate și cred că asta e important”, a completat Mohammad Murad.

Mai mult, afaceristul are două fete și un băiat, iubește marea și s-a transformat, în timp, în unul dintre cei mai mari hotelieri din turismul românesc, deținând mai multe hoteluri pe litoral, dar și în Capitală.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.