GENERAL

Cine este Americanu’, motociclistul acuzat de OMOR

Un tânăr din Bucureşti care circula pe o trotinetă electrică a murit miercuri seară, pe o stradă din Sectorul 4, după ce a fost lovit şi proiectat într-o maşină de un motociclist cu care intrase în conflict în trafic. Laurenţiu Trica Mitici (zis Americanu’) este cercetat acum pentru omor, iar procurorii cer arestarea acestuia.

Procurorii cer arestarea lui Mitici pentru omor.

Victima ar fi intrat într-un conflict cu Americanu’, care l-ar fi urmărit şi l-ar fi lovit violent cu motocicleta. Tânărul a fost proiectat pe o maşină. Imediat la faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a trasportat la spital. Medicii nu l-au mai putut salva.

Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, iar la acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.

Cine este Americanu’, motociclistul acuzat de omor

Laurenţiu Trica Mitici (Americanu’) este cunoscut în lumea motocicliştilor. Acesta este descris de către prieteni ca fiind un individ calm şi calculat, glumeţ, relaxat. De asemenea, el s-ar fi implicat în mai multe acţiuni umanitare, aşa cum reiese din declaraţiile persoanelor apropiate.

„Atât cât l-am cunoscut, este un om cu coloană, sufletist, plin de umor şi principii. Laurenţiu s-a implicat activ în toate evenimentele caritabile, chiar dacă are probleme financiare . Chiar şi în momentele în care a exagerat cu alcoolul, l-am văzut tot calm şi glumeţ”, i-a scris Cristina Dinu avocatului motociclistului.

Cu toate acestea, postările de susţinere ale persoanelor aproapiate motociclistului, au stârnit şi reacţii negative, oameni care îl condamnă pentru ce a făcut.

„Să ceri ajutorul într-o culpă ca asta şi să nu-ţi asumi ceea ce ai făcut mi se pare grotesc. Terminati cu postările astea şi lăsaţi lucrurile să ţi urmeze făgaşul normal. Şi eu l-am cunoscut, dar mă dezic de oamenii care au asemenea porniri antisociale”, a scris un alt motociclist.

„Nu contează cu ce mergi, bicicleta, trotineta, moped, scuter, sportivă, chopper, sedan,…, nu uita să fii om, şoseaua nu-i proprietatea ta, nu eşti singurul pe sosea, respectă pe cei ce trec pe lângă tine!!!”, a scris un altul.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.