CINE ESTE DE FAPT KLAUS IOHANNIS: Masonul, nemții și serviciile secrete
Știm cu adevărat cine ne conduce? Avem cumva senzația că în fruntea României stă un om onest, devotat valorilor occidentale și dornic să schimbe țara în bine însă în spatele lui se află noile (sau vechile?) interese ruso-germane.
Werner Iohannis Klaus, pe numele său, un om simplu, primar sas de Sibiu cu părinți emigrați în Germania. Nimic complicat până acum. Povestea de abia acum începe.
Klaus Iohannis a fost instruit foarte bine de masonii germani, încă de când era tânăr. Aceștia l-au ”crescut” făcându-l primarul unuia dintre cele mai importante orașe românești, Sibiu, susține jurnalistul Ovidiu Zară.
Iohannis a început de la a fi un simplu membru al masoneriei la un om cu relații puternice la vârf. În masonerie există o ierarhie bine stabilită, cercurile înalte fiind interzise membrilor simpli, care sunt niște simple unelte ale celor care dețin cu adevărat puterea. Iohannis se află în clipa de față undeva la mijloc, având în vedere că a început să dețină câteva secrete importante ca șef de stat.
Se spune că Iohannis se află pe coloana a V-a a masoneriei germane în România, iar după instalarea acestuia în fruntea Sibiului, masoneria germană a căpătat o voce tot mai puternică în Ardeal, și, încetul cu încetul, în toată țara.
Unul dintre oamenii de bază, om de afaceri și voce importantă din loja masonică nemțească, care l-a sprijinit pe Iohannis încă din primele minute ale sale în politică este domnul Steffan Mildner, coordonatorul biroului de consultanță româno-germană din Sibiu și personaj-cheie în afacerea retrocedărilor din centrul istoric al orașului.
Iohannis a intrat rapid în atenția oamenilor de afaceri nemți în România, fiind naș de cununie al lui Andreas Huber, cel care se ocupă de afacerile Opel din țara noastră.
Potrivit legilor masonice, Iohannis are un jurământ pe care îl spune de fiecare dată la întâlnirile de taină, ce sună în felul următor:
1) “Multimea este oarba si de aceea poate fi atat de usor manipulata”
2) “Prin haos la ordine”
3) “Politica si morala nu trebuie sa aiba nimic comun”
4) “Dreptul constra in forta”
5) “Scopul masonic isi justifica intotdeauna mijloacele”
6) “Dreptul trebuie sa fie al celui mai tare
7) “Libertatea este o idee himerica”
8) “Oamenii politici sunt niste papusi de paie in mainile maestrilor”
9) “Nevoia painii zilnice ii dreseaza gradat pe oameni”
– mai spune jurnalistul Ovidiu Zară.
În ultima perioadă, masoneria germană are relații tot mai bune cu serviciile secrete rusești, deși în Al Doilea Război Mondial se bombardau de moarte. Afacerile cu mașini și gaze îi țin apropiați pe nemți, prin masoneri, și ruși, prin serviciile secrete, iar dovada acestui fapt este relația tot mai excelentă dintre Berlin și Moscova (a se vedea cu câtă bucurie se afișează în public Angela Merkel și Vladimir Putin când se văd – iar analiștii politici susțin că nu este vorbă de prefăcătorie la mijloc). (sursa)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
o prostie…(a se vedea cu câtă bucurie se afișează în public Angela Merkel și Vladimir Putin când se văd – iar analiștii politici susțin că nu este vorbă de prefăcătorie la mijloc). (sursa)… …????sursa??? hhaahaaa…imi pare rau de timpul pierdut citind articolul…
Dane, chiar vrei sursa? Chiar atat de naiv esti? Sau faci un joc viclean, ducand in derizoriu ceva de mare importanta? Pai, informatia careia ii ceri sursa, nu este pentru profani. Asa dar, nu-ti mai pierde timpul citind articole cu informatii subliminale pe care nu ai cum sa le decriptezi decat daca esti initiat..
Masoneria are membri din familii cu sange albastru si nu se coboara (ca si comunismul ) la familii de muncitori si tarani cel putin la nivel de decizii importante …
Indiferent cine vine va fi un ,,purtator de cuvant,, in Romania.
E adevarat ca relatile ruso-germane sunt aceleasi de la Mihai Viteazu(ucis din ordinul germanilor) pana in zilele noastre.
Marei gradina lui D-zeu si plina numai de prosti, care nu au ce face si comenteaza, pardon se baga in seama. Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul