NATIONALSTIRIȘTIRI BUZAU

Cine este noul șef al Poliției Animalelor

Comisarul-șef de poliție Remus Nicula, de la Poliția Municipiului Buzău, a renunțat la vesta reflectorizantă purtată cu cinste mai bine de douăzeci de ani pentru o altă funcție, tot în cadrul IPJ Buzău. Este vorba despre cea de șef al nou-înființatei structuri de Poliție a Animalelor.

Pe comisarul-șef Remus Nicula îl cunosc numeroși buzoieni, iar asta nu doar mulțumită prezenței sale în trafic, ci și aparițiilor în diferite emisiuni televizate. De curând, comisarul-șef Nicula a acceptat propunerea comandantului IJ Buzău de a prelua o structură înființată recent. Este vorba despre Poliția Animalelor, care se va ocupa de protejarea necuvântătoarelor și sancționarea oricărui abuz asupra lor.

Comisarul-șef Remus Nicula va conduce o structură care mai are în componența sa alți patru angajați: doi medici veterinari și doi polițiști. Ea și-a început activitatea săptămâna aceasta și este gata să intre în acțiune, dacă situația o va cere. Principalele atribuții ale acestei structuri sunt prevăzute de OUG 175/2020, conform căreia, atunci când un polițist constată că un animal se află într-o situație de pericol, emite de îndată ordin de plasare a animalului in adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune in executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare in adăpost, în prezenţa polițistului care l-a emis.

Legislația privind protecţia animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfinţind o serie de drepturi şi obligatii atat in sarcina deținătorilor acestora, cât și in sarcina autorităților și instituțiilor statului.

La nivel național, Poliția Animalelor va funcționa cu 488 de angajați și 88 de medici veterinari, iar structurile de la nivel județean sunt dotate la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgență în salvarea animalelor.

Poate, peste ani, copiii de astăzi se vor întreba cât de cruzi și de inumani eram noi, adulții de ieri, închizând ochii la numeroasele cruzimi asupra necuvântătoarelor. Cât de insensibili și de fățarnici puteam fi, clamând înaltul grad de civilizație la care am ajuns, dar rămânând nepăsători la abuzurile asupra necuvântătoarelor. Iar atunci îi vor mulțumi Poliției Animalelor. – Reporter Buzoian

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.