Cine l-a ucis, de fapt, pe Rasputin? Dezvăluiri înspăimântătoare după 103 de ani de mister. Raportul medical al profesorului Kosorotov

În ultima zi de decembrie a anului 1916, în apele înghețate ale Nevei a fost găsit un cadavru. Observând o haină de blană sub gheață, un poliţist a ordonat ca aceasta să fie spartă. Cadavrul înghețat a fost recunoscut imediat – era al lui Grigori Rasputin, „sfântul” sfătuitor al ţarului şi ţarinei – dezvăluie jurnalistul britanic Giles Milton în volumul „Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei” (Corint, 2019). Cum amănuntele prezentate de Milton sunt captivante, vi le prezentăm în continuare integral, așa cum au fost ele ordonate chiar de autor.

„Ţarul Nicolae al Rusiei şi soţia lui, Alexandra, credeau că Rasputin era înzestrat cu puteri aproape magice, în stare să aducă, fie şi temporar, alinare fiului lor care suferea de hemofilie. Însă nu toţi vedeau lucrurile în acest fel. Mulţi îl detestau pe Rasputin, considerându-l un şarlatan nerușinat, care învârtea treburile statului în avantajul propriu. Şi nu puţini ruși din capitală îi doriseră moartea.

Cadavrul a fost smuls din mormântul său de gheaţă şi dus la Azilul Cesmenski, unde profesorul Dmitri Kosorotov a făcut autopsia. În Petrograd circulau deja zvonuri despre moartea lui Rasputin, zvonuri care, mai târziu, aveau să fie alimentate chiar de către unul dintre ucigaşi. Prinţul Feliks Iusupov*, în al cărui palat murise Rasputin, a recunoscut că a fost implicat în asasinarea acestuia, dar a justificat crima invocând influenţa nefastă pe care Rasputin o avea asupra Rusiei. Iusupov s-a lăudat că, mai întâi, îl otrăvise cu cianură şi apoi îl împuşcase în inimă. „S-a repezit la mine, încercând să mă apuce de gât, şi şi-a înfipt în umărul meu degetele ca nişte gheare de oţel. Ochii îi ieşeau din orbite, sângele i se prelingea de pe buze.”

De la bun început, au existat motive de îndoială cu privire la relatarea lui Iusupov. Profesorul care a efectuat autopsia a observat că trupul lui Rasputin era mutilat cumplit. „Pe partea stângă are o rană deschisă, cauzată de un obiect tăios ori de o sabie. Ochiul drept este ieşit din orbită şi atârnă pe obraz. […] Urechea dreaptă atârnă şi e sfâşiată. Pe gât are o rană provocată de un laţ făcut din frânghie. Faţa şi corpul victimei prezintă semne de lovituri aplicate cu un obiect flexibil, dar contondent.” Rasputin fusese bătut cu o măciucă grea. Mai oribile erau însă rănile din zona organelor genitale. Picioarele îi fuseseră desfăcute cu forţa şi testiculele îi fuseseră „zdrobite prin folosirea unui obiect similar”.

Alte detalii observate de profesorul Kosorotov arătau că povestea lui Iusupov era pură fantezie. Nu era adevărat că Rasputin mâncase prăjituri otrăvite, deoarece, la autopsie, nu se găsise în stomacul lui nici urmă de otravă.

Kosorotov a examinat şi cele trei răni de glonţ de pe trupul lui Rasputin. „Primul a intrat prin partea stângă a pieptului şi a trecut prin stomac şi ficat. Al doilea a intrat prin partea dreaptă a spatelui şi a trecut prin rinichi.” Ambele gloanţe i-ar fi pricinuit, oricum, răni grave, însă al treilea i-a adus moartea: „[Glonţul] a lovit victima în frunte şi a pătruns în creier.” Un amănunt semnificativ furnizat de profesor a fost că gloanţele „proveneau de la revolvere de calibre diferite”.

În noaptea crimei, Iusupov avea asupra lui un Browning de buzunar, la fel ca un alt complotist, Marele Duce Dmitri**. Vladimir Purişkevici***, şi el de faţă, avea un Savage. Armele respective ar fi putut cauza rănile de la ficat şi rinichi. Proiectilul fatal nu putea să provină însă decât de la un revolver. Experţii în balistică sunt astăzi de acord cu faptul că zgârieturile din jurul rănii coincid cu cele lăsate de un glonţ de plumb fără cămaşă, tras de la mică distanță.

Toate dovezile indică faptul că a fost vorba despre un revolver de fabricație britanică, marca Webley, de calibrul 11,5 mm, arma aparținându-i lui Oswald Rayner, bun prieten cu Iusupov încă de pe vremea când studiaseră împreună la Oxford. Fără ca altcineva să știe, în afară de micul grup de complotiști, Rayner fusese şi el de față la uciderea lui Rasputin. Trimis în Rusia cu peste un an înainte, acesta era agent al Serviciului Secret de Informaţii (astăzi, MI6).

Când şi-a scris memoriile, Iusupov s-a exprimat cu reţinere în privinţa lui Rayner. Pomeneşte faptul că s-au văzut în ziua de după asasinarea lui Rasputin, însă pretinde că a fost doar o întâmplare. „M-am întâlnit cu prietenul meu, Oswald Rayner. […] Știa de conspiraţia noastră şi venise să afle vești.” Iusupov s-a întâlnit, într-adevăr, cu Rayner după crimă, dar acesta nu avea nicio nevoie să vină „să afle vești”, deoarece chiar el trăsese glonţul fatal.

Ulterior, Rayner le-a spus membrilor familiei că s-a aflat în palatul lui Iusupov în noaptea aceea, informaţie care, în cele din urmă, a ajuns în necrologul lui. Scrisorile rămase de la colegii săi aruncă de asemenea o lumină asupra rolului jucat de el. „S-au pus deja câteva întrebări stânjenitoare despre o implicare mai amplă”, scria un agent. „Rayner se ocupă de aceste mărunțișuri de ultimă oră.”

Zvonurile potrivit cărora un britanic era implicat în uciderea lui Rasputin au ajuns repede la urechile ţarului. Dornic să afle mai multe, Nicolae l-a întrebat pe ambasadorul Marii Britanii dacă Rayner avea vreo legătură cu crima. Ambasadorul a negat că ar şti ceva despre un eventual amestec al lui Rayner. La fel şi Samuel Hoare, şeful biroul britanic de spionaj de la Petrograd. „O acuzaţie revoltătoare”, a spus el, „şi atât de penibilă încât nu poate fi decât o copilărie.” Cu toate acestea, Hoare aflase incredibil de repede despre moartea lui Rasputin, telegrafiind la Londra informația respectivă cu multe ore înainte ca aceasta să fie făcută publică la Petrograd”.

• Prinţul Feliks Feliksovici Iusupov, conte de Sumakorov-Elston (1887–1967), membru al celei mai bogate familii din Imperiul Rus, era căsătorit cu nepoata de frate a ţarului Nicolae, fiind cunoscut pentru viaţa lui extravagantă şi scandaloasă (n. tr.).

** Marele Duce Dmitri Pavlovici Romanov (1891–1941) era văr primar cu țarul Nicolae al II-lea și nepot al țarului Alexandru al II-lea (n. red.).

*** Vladimir Mitrofanovici Purişkevici (1870–1920), om politic în Rusia ţaristă, cunoscut pentru vederile lui radicale de dreapta, ultranaţionaliste, monarhiste, antisemite şi anticomuniste. Născut în Basarabia, în familia unui nobil sărac, Purişkevici a studiat filologia clasică. A murit în 1920, de tifos (n. tr.).