“Cine nu munceste, nu mananca”: Asistatii sociali din Cluj scosi la dezapezit trotuare
Autorităţile din Cluj au decis să aplice dictonul legionar “cine nu munceşte, nu mănâncă”, stabilit de Corneliu Codreanu încă din perioada grevelor studenţeşti din anii ’20 ai secolului trecut. Astfel edilii clujeni au scos pe străzile municipiului câteva zeci de asistaţi sociali, cărora li s-a cerut ca în schimbul ajutorului primit de la stat (între 100 şi 500 de lei pe lună şi porţii de hrană oferite gratuit) să contribuie la curăţarea trotuarelor de zăpadă, alături de firmele de specialitate.
Primii 19 asistaţi social au fost mobilizaţi marţi la Cluj-Napoca pentru a curăţa principala zonă pietonală din centrul oraşului, unde firmele de deszăpezire ar fi ajuns mult mai târziu. “Suntem la ajutorul social şi automat suntem chemaţi şi acţionăm. Facem curat în tot Clujul. Parcuri, între blocuri, pe la Sfântul Ion, unde este nevoie”, a declarat pentru Digi 24 unul dintre clujenii chemați să ajute la deszăpezire.
“Am început să acţionăm în zonele în care utilajele de deszăpezire nu au acces sau accesul se face foarte greu, în special în pieţele din municipiu, în parcuri, acolo am acţionat cu asistaţi social. Astăzi, 19 asistaţi au început acţiunea de dimineaţă de pe Eroilor şi o să meargă şi în zona Teatrului Naţional”, a precizat Iulia Perşa, reprezentant al primăriei Cluj-Napoca.
Asistaţii social sunt împărţi în grupe şi ies la muncă după un program întocmit de primărie. Cei care refuză să facă muncă în folosul comunităţii îşi pierd ajutoarele. Sursa: FrontPress.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: