Ciudățeniile dosarului patronilor Flagas și spălarea lui Arafat
Am urmărit declaraţiile revoltate ale avocatului patronilor Flagas, reţinuţi cu propunere de arestare, iar tipul spune că pur şi simplu a aflat din presă schimbarea de calitate a clienţilor lui din suspecţi în inculpaţi, neavînd nici un fel de comunicare oficială din partea parchetului. Cu alte cuvinte, procurorul Iacob a avut grijă să informeze jurnaliştii, dînd cu flit apărării care ar fi trebuit informată prima, că d-aia se presupune că avem democraţie.
Patronii sînt acuzaţi, atenţie, de „distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru” şi atît. Ceea ce mie îmi indică faptul că probele procurorilor sînt subţiri. Şi îmi mai indică grabă mare. Explic imediat, afirmă pe Facebook colonelul în rezervă Daniela Tobă, fost purtător de cuvânt al STS.
CE SUSȚINE DANIELA TOBĂ:
Scriam imediat după incendiu că o anchetă corectă ar trebui să vizeze în EGALĂ măsură cele două paliere de investigaţii care s-ar contura logic, funcţie de victime – primul palier pe direcţia victimelor civile din prima explozie şi cel de-al doilea pe direcţia pompierilor, jandarmilor şi poliţiştilor răniţi urmare modului în care a fost condusă intervenţia la incendiu pînă la a doua explozie. Adicătălea, fiecare grup de victime cu vinovaţii lui.
Şi mai scriam că vom asista la modul în care se va merge pe debalansarea celor două paliere şi punerea accentului pe unul dintre ele pentru ca celălalt să fie trecut în umbră şi vinovaţii să scape. Tot atunci scriam şi că deschiderea a patru dosare la trei parchete pe un caz pare stranie.
Am putut vedea toţi, pe parcursul acestor 10 zile, cum o parte a media a tratat aproape exclusiv primul palier, cel referitor la patronii Flagas, în tuşe groase, acuzatoare, justiţiare, emoţionale, ignorînd al doilea palier, adică vinovăţia evidentă a lui Arafat şi a celor doi şefi ISU. Asta deşi din 59 de victime, 43 sînt salvatorii răniţi după cea de-a doua explozie. Acum, în seara asta, vedem şi primele reţineri, patronii, deci tot în primul palier de instrumentare.
Păi, oameni buni, şmecheria e simplă: ai un ticălos adevărat pe care oamenii vor să-l bată cu pietre, inventezi şi le oferi un ticălos şi mai mare, ca să-l scapi pe primul de furia mulţimii. În cazul de faţă, îl avem pe ticălosul Arafat înjurat copios de mulţime, iar presa aservită a oferit timp de 10 zile nişte ticăloşi şi mai mari, adicătălea pe nenorociţii ăia de bogaţi care fură sudoarea poporului pe mînă cu criminalii odioşi de la putere şi uite, dom’le, noi murim de la gazele lor şi murim de foame ca să huzurească leprele alea de hoţi, bogaţii dracului cu gazele lor cu tot! Pentru omul de rînd, omul simplu cu rate la bancă, venituri limitate şi copii la şcoală, ticălosul cel mai mare posibil e bogatul.
Revenind, reţinerile din seara asta par făcute în galop, pripit, pe repede-nainte, dacă luăm de bune acuzele avocatului legate de faptul că nici măcar nu i s-a adus la cunoştinţă schimbarea calităţii clienţilor săi, şi mai par făcute pentru spectacol, dacă luăm în considerare grija cu care jurnaliştii au primit informaţiile din comunicatul parchetului înainte ca acesta să fie publicat pe site. De altfel, ştim toţi că ori de cîte ori s-a întîmplat o tragedie, a durat săptămîni, chiar luni pînă ce publicului i s-a oferit un vinovat. Mai ales în dosarele instrumentate de procurorul Iacob. Acum, iată, procurorul Iacob s-a mişcat de zici că i-a înfipt cineva dinamită-n… pantaloni.
Dacă adăugăm la toate acestea fătucile şi fătuceii din presa teve şi online pro Arafat care au anunţat că patronii au fost arestati „pentru ucidere şi distrugere de bunuri”, chestie care sună uau pentru poporu’ deja fezandat în aşteptarea ştreangului pentru ticăloşii ăia de bogaţi, se conturează un tablou al unei strategii prin care atenţia oamenilor şi greutatea celor patru dosare este mutată pe patroni, Arafat devenind neinteresant. Nu mai contează că afirmaţia e falsă, iar patronii nu sînt acuzaţi de ucidere.
La toate cele de mai sus ar mai fi de adăugat o simplă observaţie: cam ce fel de instrumentare serioasă care să ducă la reţineri s-ar fi putut face în acest dosar în doar o săptămînă, dacă scădem prima zi a deschiderii dosarului şi cea de azi în care parchetul a scris comunicate şi s-a conversat cu presa la telefon, în condiţiile în care cei vinovaţi efectiv de producerea incendiului, muncitorii adică, sînt morţi, probe materiale sînt fie arse, topite, în cercetare la INSEMEX sau pe unde naiba or mai fi şi mai ales în condiţiile în care vorbeşti în comunicat, culmea, în mod explicit şi direct, despre o relaţie de cauzalitate directă între acţiunile patronilor şi moartea a 5 oameni şi rănirea a 54, dar nu îi pui pe patroni sub incidenţa Art. 192 din CP. Wtf?
Ca să concluzionez, acest dosar mie îmi pare o însăilătură diversionistă menită să-l pună pe Arafat la fereală. Ce va face şi parchetul militar, urmează să vedem.
Vezi si – Col. Daniela Tobă: Câți români trebuie să mai moară până își va da Arafat demisia?
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: