Ciuma Curcubeului: Luna Octombrie dedicată Istoriei Sodomiei
Pregătiți-vă pentru un circ în culori stridente.
Lozinca “vrem o țară ca afară” se împlinește.
Pe lângă importul de sărbători străine ca Haloween sau Valentine’s Day, acum importăm pură nebunie, en gros. În America există luna pentru istoria negrilor, luna pentru istoria poponarilor, ziua holocaustului (în mai multe zile din an), etc..
ActiveNews:
Asociația MozaiQ lansează apelul de proiecte „Octombrie – Luna Istoriei LGBT+”, în cadrul căruia își propune să finanțeze inițiativele comunității LGBT+ pe teme precum marcarea unui an de la „referendumul împotriva familiei diverse” sau promovarea culturii locale LGBT+, a anunțat asociația, miercuri, pe site-ul oficial.
Trei sunt temele propuse pentru finanțare, așa cum au fost anunțate în comunicat, respectiv:
1.Acțiuni culturale: documentarea și/sau promovarea istoriei și culturii locale LGBTQI;
2.Advocacy comunitar: mobilizare comunitară pentru susținerea temelor de interes pentru comunitatea locală LGBTQI și/sau marcarea unui an de la organizarea Referendumului împotriva familiei diverse;
De subliniat micul truc propagandistic al sodomiților, în loc să-l numească referendumul pentru căsătorie, ei îl numesc “referendumul împotriva familiei diverse”.
Referendumul a fost boicotat de sistemul care îi susține pe dânșii împotriva majorității; media, actori, politicieni, ong-uri. Prin propaganda lor au sădit confuzie și frică. Chiar și oameni de bună credință au căzut în capcană.
Conștiința românilor, ca flacără, astăzi abia mai pâlpâie, timid.
3. Consolidare comunitară: evenimente sociale ce reunesc persoanele din comunitatea locală LGBTQI.
Proiectele aprobate pentru finanțare urmează să primească câte 1.000 de lei, perioada estimată pentru implementare fiind luna octombrie 2019.
„Apelul de inițiative ”Octombrie – Luna Istoriei LGBT+” face parte din Fondul Comunitar LGBTQI, primul fond dedicat inițativelor comunitare LGBTQI (lesbiene, gay, bise
Vorba Arhiepiscolupui Cracoviei, Marek Jedraszewski:
Pământul nostru nu mai este afectat de ciuma roșie [comunistă], ceea ce nu înseamnă că nu există una nouă care să vrea să ne controleze sufletele, inimile și mințile”, a declarat arhiepiscopul Cracoviei, Marek Jedraszewski, 70 de ani, Polonia.
În timpul unei predici din 1 august, care marchează 75 de ani de la răscoala de la Varșovia împotriva ocupației național-socialiste, Jedraszewski a subliniat că comunismul și propaganda homosexuală pe care a numit-o „boala curcubeului” își au rădăcina în aceeași sursă.
Care este următorul pas pentru România?
Luna pentru istoria țiganilor?
Exercițiu de imaginație
Gândește-te cum arăta România în urmă cu 20 de ani, când nu era membră U.E.. Vorbim de vremea când nu aveai smartfoane și internet de mare viteză la fiecare apartament. Când nu erau interfoane la scările de bloc. Când telefonul era fix, uneori cu disc. Când a fi poponar nu era o mândrie, ci o rușine. Aceste concepte progresiste (LGBTQP, toleranța + privilegii minorităților, cenzura opiniilor pentru a proteja sentimente rănite, etc.) atunci nu erau atrăgătoare pentru marea majoritate a populației.
Gândește-te cât de radical s-au schimbat lucrurile în doar 20 de ani. Reglementările suplimentare pentru țăranul român după aderarea în UE, cedarea suveranității naționale, cedarea resurselor aurifere ca si condiție pentru intrarea în NATO, acestea au fost lovituri grave pe care le-a suportat națiunea și pe care nu le-am simțit la nivel individual. Au apărut camere video la aproape fiecare colț de stradă în centrul orașelor mari. În școli au apărut camere chiar în sălile claselor I-IV. Oamenii sunt aproape permanent conectați la internet și GPS prin telefoanele deștepte, schimbând modul în care interacționăm între noi. Pe plan ideologic, ca un virus agresiv, conceptele marxist-culturale dezvoltate la școala de la Frankfurt și implementate în occident au infectat societatea românească.
În 20 de ani s-au schimbat atât de multe…
Acum imaginează-ți cum va arăta societatea peste încă 20 de ani.
Da’ peste patruzeci?
Când mor bătrânii care încă mai sunt tradiționaliști, încotro va merge neamul românesc?
Adoptarea prostească a formelor fără fond ne va transforma societatea într-o coajă colorată-curcubeu, fără miez, o societate de consum a cărei cultură se rezumă la actori, filme americane, emisiuni mondene, festivaluri, fast food și reduceri la electrocasnice. Nonvalorile impuse sub masca toleranței vor accelera dispariția identității românești.
Vom ajunge, cum a spus jidanul Cezar Lazarovici în scrisoarea sa către Faust Brădescu, un neam de lesbiene și homosexuali.
Sângele vărsat de soldații români în ambele războaie mondiale, munca titanică a Generației Unirii, geniul strălucitor al lui Eminescu și opera sa monumentală, jertfa legionară, lacrimile sfinților din temnițe, toate vor fi în final șterse din conștiința colectivă, nu înainte să fie demonizate, pervertite și batjocorite.
Acesta este viitorul României dacă tu eșuezi. Dacă nu te ambiționezi să devii un om nou, drept, întreg, onorabil, curajos.
Caută oameni care gândesc la fel. Formează rețele. Dacă nu depui efort, suntem cu toții pierduți. Lasă-i pe alții să fie lași, comozi și dezinteresați.
Tu ai o datorie și o misiune sfântă.
Contribuie la trezirea conștiinței românești. Plantează semințele Adevărului, informează-ți părinții, informează-ți colegii, discută cu prietenii.
Destinul României stă în mâinile tale.
Legionarii căzuți în luptă și în temnițe mai trăiesc prin tine.
Soldații români căzuți pe front mai trăiesc astăzi prin tine.
Voievozii încă trăiesc prin tine și prin faptele tale.
Române,
Croiește-ți altă soartă.
Articol de Sterie Ciumetti / Incorect Politic
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: