NOUTATIȘTIRI BUZAU

Clanurile tiganesti ale Buzăului au prins iar curaj şi pun stăpânire pe oraş. Tu ce parere ai?

Clanurile interlope de origine tiganeasca din Buzău au prins iar curaj şi încep să-şi facă simţită prezenţa.

Cel mai recent episod violent s-a consumat luni, în jurul prânzului în cartierul Dorobanţi I, când şase indivizi de etnie tiganeasca,  înarmaţi cu macete şi spray iritant, au intrat într-un fast-food şi au distrus tot ce le-a ieşit în cale. Vizat era, de fapt, patronul magazinului pe care nu au putut să pună mâna. În încercarea de a se apăra, proprietarul fast-foodului s-a ales cu tăieturi pe mâini, fiind salvat de inspiraţia unui angajat care a blocat uşa localului. Indivizii, toţi dintr-un clan de ţigani argintari ai interlo­pului Ion Măcelaru, zis Nixon, s-au urcat în două maşini şi au fugit de la locul faptei, autovehiculele fiind găsite abandonate în apropiere.

După aproape patru ore, după o urmărire ca-n filme prin oraş, trei dintre agresori, printre care şi Edi Marinescu, zis Edison, fiul lui Nixon, au fost prinşi.

La ora închiderii ediţiei, ceilalţi trei indivizi nu ­fu­seseră încă prinşi.

Victimele spun că agresorii ar fi fost coordonaţi de fiul interlopului şi spun că aceştia nu sunt la prima încercare de intimidare, pentru a obţine 5.000 de euro taxă de protecţie, câte 1.000 de euro lunar. Luni ar fi încercat să-i obţină cu forţa, însă planul nu le-a reuşit.

Atacul în stil mafiot vine după un altul, care a avut loc joi noapte în centrul Buzăului. Mai mulţi indivizi de etnie tiganeasca sunt implicaţi şi aici, însă principalul suspect, Adrian Merişan, a fost plasat de procurorul de caz sub control judiciar după mai multe ore de audieri derulate vineri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit Poliţiei, doi minori de 13 ani l-ar fi însoţit pe acesta şi ar fi participat la agresiune, însă imagini apărute în spaţiul public contrazic această teorie. Imaginile surprinse de camerele video din apropierea terasei unde a avut loc incidentul arată că persoana care a iniţiat conflictul este chiar victima, Leonard Glăvan, care a ajuns la spital cu 13 tăieturi de cuţit sau de cioburi din sticlă. Scandalul ar fi pornit de la unele neînţelegeri mai vechi între cei doi, din cauza unor datorii.

Cu o săptămână înainte, un alt scandal tulburat liniştea aparentă a Buzăului. Mai mulţi tigani din Rm. Sărat au fost puşi la punct cu pumnul de responsabilul cu securitatea dintr-un club de pe şoseaua Spătarului, după ce ţiganii s-au dat în spectacol. Astfel că seara în pub s-a încheiat la spital şi la Poliţie. În urma audierilor, culmea, responsabilul cu securitatea a fost reţinut pentru 24 de ore şi eliberat ulterior, fără să fie propusă arestarea lui preventivă.

Taxe de protecţie, tâlhării, furturi, omoruri sau trafic de persoane

Ceea ce autorităţile s-au ferit tot timpul să recunoască a fost scris negru pe alb într-un document oficial al Poliţiei Locale, şi anume că există clanuri interlope care trebuie ţinute permanent sub observaţie. Ultima confruntare sânge­roasă s-a lăsat cu uciderea în stradă, în plină zi, a unui interlop, în 2014. Atunci anchetatorii au evitat să recunoască existenţa unui conflict între clanuri, dar acest lucru a apărut ulterior într-un raport oficial al Poliţiei Locale din Buzău, ajuns pe masa consilierilor municipali.

Taxe de protecţie, tâlhării, furturi, omoruri sau trafic de persoane sunt principalele preocupări clanurilor interlope. Una dintre cele mai periculoase grupări era cea a familiei Durac. Clanul condus de Ciprian Durac, zis Sandokan, a pierdut acum patru ani un om şi a jurat răzbunare. În vara lui 2014 pe strada Triumfului din oraşul Buzău, s-au consumat scene de o cruzime îngrozitoare. Protagonişti, membrii clanului Durac, ­ata­caţi de o altă familie rivală. Miza disputei, un teren pentru care nu se plătise taxă de protecţie. Interlopii au folosit un adevărat arsenal de cuţite, săbii şi alte arme albe. În final, proprietarul terenului – Florin Durac zis Piersic – a fost ucis cu o lovitură de baionetă. 16 ani este pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o autorul, dar, după cum se ştie, astfel de răfuieli nu se încheie niciodată cu pedepsele dictate de lege.

Reduşi la tăcere câţiva ani

Mai bine de 20 de ani, grupările de interlopi din Buzău au produs averi colo­sale din proxenetism, clonare de carduri, taxe de protecţie şi cămătarie. Nu de puţine ori, pentru a-şi atinge obiectivele, membrii grupărilor au recurs la violenţă, lăsând în urmă răniţi şi chiar morţi. Cu toate că poliţia a deca­pitat majoritatea clanurilor, acestea au încă influenţă în lumea interlopă. Opinia pu­blică din Buzău a aflat pentru prima oară de existenţa unei lumi paralele, a violenţelor, a prostituţiei, a crimei, la trei ani după Revoluţie. Atunci, un interlop cunoscut de poliţie, dar şi în mediile infracţionale din acea vreme, a fost înjunghiat în inimă, la miezul zilei, în centrul oraşului, pentru că deranja anumite anumite clanuri de ţigani. Dan Panchiosu a fost omorât pe 10 mai 1993, în faţa a zeci de oameni care se aflau în Piaţa Dacia, în urma unui conflict cu membrii clanului Ciulică.  Aceştia ar fi plănuit omorul într-un restaurant din apropiere. La anchetă, vinovat a fost găsit unul dintre fiii lui Tudor Donică zis „Ciulică”, dar se spune că acesta “a fost băgat la înaintare”, pentru că era minor şi nu putea răspunde penal. Printre interlopii locali se vorbeşte de multă vreme că adevăratul asasin al lui Dan Panchiosu ar fi Tudor Donică, liderul clanului. De atunci, membrii familiei lui Donică au recidivat sporadic, cu scandaluri şi bătăi. În ia­nuarie 2012, trei membri ai clanului au fost reţinuţi, în urma unei altercaţii de proporţii iscate cu membrii grupării Dolar, apoi au fost elibe­raţi. Rudele lui Ciulică au mers la locuinţa rivalilor unde au spart geamuri, au distrus două maşini şi le-au aruncat vorbe grele proprietarilor. Ca să calmeze spiritele, zeci de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au rămas ore în şir în preajma locuinţelor deţinute de interlopi.  Cu un an înainte, oamenii lui Ciulică mai fu­seseră implicaţi într-o răfuială interlopă, într-un local la Galaţi. Atunci Tudor Donică a ajuns la spital, cu multiple leziuni în zona feţei, după ce a fost snopit în bătaie, de o grupare rivală.

La Buzău, timp de mai mulţi ani, clanul Feraru a fost cel care le-a dat cele mai mari bătăi de cap oamenilor legii. În perioada 2005-2010, membrii clanului Feraru au racolat şi au trimis la prostituţie în Spania mai multe tinere. Iniţial, fetelor le erau promise locuri de muncă, dar odată ajunse în Spania erau puse să se prostitueze, banii revenind capilor reţelei. După ani buni de investigaţii, temutul clan, inclusiv “capul” Costel Feraru, a ajuns după gratii. De altfel, Costel Feraru a fost şi cel mai greu de găsit, el fiind refugiat în Spania, de unde dirija nestingherit afacerile din România. Ajunşi şi pe harta naţională a familiilor de interlopi, membrii clanului Feraru se ocupau cu precădere de cămătărie şi proxenetism, fapte ce le-au adus ani buni de închisoare.

Şi membrii clanului Măcelaru „au făcut legea” printre interlopii Buzăului, timp de aproape două decenii. Aceştia şi-au îngroşat averea, simbolizată de palatul cu turnuleţe de lângă fosta Piaţă Săracă, din traficul de carne vie, căruia îi picau victime chiar şi minore. În toamna anului 2010, au ajuns în faţa instanţei pentru trafic de persoane minore şi pentru proxenetism capul clanului, interlopul Liviu Andronache, zis Vanghele, dar şi soţia sa, Timişoara, una dintre fiicele interlopului, Aida Andronache, dar şi pe Ciprian Durac şi Felix Boceanu, ambii rude cu Vanghele. Liderul clanului s-a ales cu 7 ani de închisoare, iar Felix Boceanu, pe care magistraţii l-au condamnat atât pentru trafic de persoane minore, cât şi pentru proxenetism, la 5 ani de închisoare. Ceilalţi inculpaţi din dosar au primit pedepse diferite pentru proxenetism. Ciprian Durac, nepotul lui Vanghele, aflat atunci în Penitenciarul Mândreşti după o altă condamnare, a mai primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni, iar soţia interlopului buzoian şi fiica acestuia, Aida, au fost condamnate la pedepse cu închisoarea, cu suspendare. Magistraţii au dispus, tot­odată, confiscarea sumelor găsite de poliţişti în momentul descinderilor la locuinţele membrilor reţelei. Este vorba despre o sumă totală de aproape 50.000 de euro care nu a  putut fi justificată şi care se presupune că fusese obţinută din traficul de persoane şi proxenetism. Tot în acea perioadă, clanul a primit o nouă lovitură, fiind trimis la puşcărie şi Ion Măcelaru, zis Nixon, rudă apropiată şi om de încredere al lui Vanghele. Acesta a fost eli­berat însă condiţionat şi s-a întors acasă înaintea lui Vanghele. Membrii clanului au continuat să încalce legea şi după încarcerare. Mai precis, în 2012, rudele lui Vanghele au bătut crunt ruda unui puşcăriaş care îl insultase pe interlopul buzoian în faţa altor deţinuţi. Cei delegaţi de după gratii să pună în aplicare actul simbolic de răzbunare au fost Ion Măcelaru, zis Nixon, şi Timişoara, soţia lui Vanghe­le.

VEZI SI: Trei tigani injunghie un roman in plina strada in Buzau. VIDEO SOCANT

În martie 2013, chiar în Vinerea Mare, mai mulţi membri ai clanului Pasăre au fost răniţi într-o altercaţie cu membrii clanului sportivilor. Teatrul de luptă pentru reglarea conturilor dintre scandalagii a fost terasa unui local de pariuri şi jocuri de noroc, din cartierul Dorobanţi. În timp ce se aflau la masă, grupul de romi a fost zdrobit în bătaie de 15 inşi coborâţi din patru autoturisme, cu bastoane şi cuţite. Martorii spun că zburau scaune şi sticle dinspre terasa barului, iar o parte dintre clienţii care au fost prinşi în mijlocul conflictului au fugit disperaţi printre maşini.   Când au ajuns mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi chemate de martori, şase persoane erau rănite şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Buzău. Curtea unităţii sanitare s-a umplut imediat de zeci de romi, rude ale victimelor, supăraţi că medicii nu le-ar acorda răniţilor atenţia cuvenită.   Două dintre victime au fost internate cu tăieturi pe corp şi răni serioase la cap. Cel mai grav a fost un bărbat de 57 de ani, tatăl ­unu­ia dintre cei agresaţi, care a ajuns la Spitalul Judeţean cu capul spart. Acesta a fost şi motivul pentru care la scurt timp în faţa Unităţii de Primire Urgenţe peste 30 de romi au început un scandal monstru împotriva autorităţilor. Victimele agresiunii au declarat că au fost bătute fără niciun motiv. – Sursa: Opinia Buzau

VEZI SI: VIDEO: Descinderi la membrii clanului tiganesc Nixon, acuzaţi că au atacat pizzeria din cartierul buzoian Dorobanţi. Patru interlopi au fost reţinuţi

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.