Clanurile tiganesti, mai presus de legi: suma neregulilor de la priveghiul interlopului Emi Pian, la care Poliţia a asistat impasibilă
Moartea tiganului interlop Emi Pian scoate la iveală mai multe nereguli ignorate de autorităţi: printre altele priveghiul liderului clanului Duduianu care nu putea fi organizat, potrivit legii, la domiciliul acestuia. De parcă nu ar cunoaşte legea, autorităţile prezente la faţa locului nu au luat nicio măsură. Mai grav este că acolo a fost joi şi şeful Poliţiei Capitalei, însă s-a comportat ca şi când nu ar cunoaşte legea.
Sunt deja trei zile de când trupul neînsufleţit al lui Emi Pian se află pe masa din livingul locuinţei sale şi nimeni nu a îndraznit să le spună membrilor familiei că acest lucru este ilegal.
Potrivit legilor în vigoare, priveghiul nu se poate organizat decât în spaţiile special autorizate, astfel că acesta nu poate avea loc la domiciliul persoanei decedate. De acest lucru nu au ţinut cont membrii clanului Duduianu, care au organizat priveghiul interlopului Emi Pian la domiciliul lui din cartierul Rahova.
În primele zile nu s-a ţinut cont nici de regulie sanitare, sute de oameni perindându-se pe la căpătâiul lui Emi Pian dornici să îşi ia rămas bun, însă după ce presa a semnalat neregulile, la faţa locului au fost trimişi mai mulţi mascaţi care au înconjurat casa şi au împărţit amenzi.
Ieri, la locul de „pelerinaj” a ajuns şi şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet. ”Situaţia a fost ţinută sub control. A fost un eveniment organizat într-un spaţiu privat”, a arătat acesta. Din declaraţia domniei sale reiese însă că nu cunoaşte legea în vigoare.
Reprezentanţii firmelor care prestează servicii funerare atrag însă atenţia că legea prevede încă din 2016 că priveghiul trebuie să se organizeze la o capelă.
Mai mult, sociologul Gelu Duminică subliniază că la priveghiul lui Pian au fost încălcate mai multe reguli.
„E clar că lumea ştie că există legături între Poliţie şi clanurile interlope. Nu înţeleg de ce legea nu se aplică. Legea prevede clar că doar un număr de persoane poate participa la un astfel de eveniment şi doar în anumite condiţii. Nu înţeleg care este diferenţa între interlopi şi orice alt cetăţean. Când tu dai semnale de genul acesta, atunci lumea nu mai ştie ce să înţeleagă. Doar că îţi aperi prietenii, nu mai înţelege nimeni nimic. Dacă un astfel de lucru s-ar fi întâmplat la orice alt cetăţean, instituţiile statului ar fi acţionat altfel. Organizaţiile de crimă organizată sunt în strânsă legătură cu politicienii şi organele de poliţie. Astfel de organizaţii nu au cum să se dezvolte fără complicitatea sau chiar coordonarea politicienilor şi organelor de forţă. Faptul că ajung să beneficieze de tratament preferenţial mă depăşeşte” a declarat sociologul Gelu Duminică.
Sociologul precizează că există un tipar în ceea ce priveşte acţiunile poliţiştilor când vine vorba de clanurile interlope.
”Când a murit Fane Spoitoru la fel s-a întâmplat. Poliţia dirija traficul pentru ca membrii familiei să participe la înmormântare. E un pattern, din păcate. Mă aşteptam ca legea să fie aceeaşi şi pentru mine şi pentru domnia sa. Nu înţeleg de ce pentru unii legea este într-un fel şi pentru alţii legea este alta. Care e diferenţa între un interlop şi orice alt om care a murit în această perioadă? De ce trebuie să creem excepţii dând senzaţia că unii sunt mai <<şmecheri>> decât alţi”. În constituţie scrie clar că cetăţeanii sunt egali în faţa legii”, a mai precizat Gelu Duminică.
Semne de nemulţumire din partea poliţiştilor
Şi sindicaliştii din poliţie sunt nemulţumiţi de modul în care s-au comportat forţele de oridine la priveghiul lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu, ucis marţi dimineaţa.
„Ţin să vă mărturisesc că inclusiv pe grupurile de poliţişti a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare şi a fost o revoltă din partea poliţiştilor. A fost inacceptabil să vedem acel „spectacol” în care zeci de membri ai forţelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecţia unei familii de interlopi. Ce încearcă autorităţile să transmită prin astfel de gesturi? Astăzi am văzut că autorităţile le-au pus la dispoziţie celor care participă la această ceremonie măşti şi dezinfectant, în condiţiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, aşa cum a fost el denumit. Noi suntem nemulţumiţi şi frustraţi de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noştri vor fi puşi în situaţia de a aplica legea, cetăţenii le vor arunca în faţă această acţiune”, a explicat Cosmin Andreica, pentru Digi 24.
Liderul de sindicat spune că situaţia de la priveghi a fost, sub o formă sau alta, condusă de către mai-marii Poliţiei Române.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: