POLITICA

Claudia Țapardel, rămasă cu buza umflată în afara listei pentru europarlamentare a PSD, se visează ministru în locul lui Plumb sau Intertoto…

Partidul Social Democrat, urmașul genetic al fostului Partid Comunist Român a moștenit foarte multe reflexe ale acestuia. Din când în când în PCR se schimbau oamenii în diferite funcții, fie pentru a încerca să evite ca cineva să prindă rădăcini prea adânci în o anumită funcție, fie pentru că cineva nu reușea să facă ce i se cerea. Erai incompetent într-un anumit loc, nici o problemă, puteai fi competent în altul chiar dacă pregătirea ta nu avea nici o legătură cu funcția în care erai trimis. Singura condiție era să te dovedești loial partidului.

Așa face și acum PSD, indiferent în câte locuri politrucii se dovedesc incompetenți, dacă sunt loiali partidului se va găsi un alt loc unde să își arate incompetența.

Natalia Intotero, care se deține portofoliul Românilor de Pretutindeni, este un personaj al cărui nume îl reții pentru că amintește de Cupa Intertoto, o cupă de vară organizată de UEFA pentru cei care nu s-au calificat în Liga Campionilor și Cupa UEFA, este o tanti de 43 de ani de care 90% din români nici măcar nu au habar cum arată. La rândul său, Rovana Plumb, care a dovedit cu fiecare funcție deținută că este multilateral incompetentă. Ambele, considerate foarte loiale PSD dar mai ales lui Liviu Dragnea, stăpânul partidului, trebuie trimis într-un concediu plătit, fiind desemnate pe locuri eligibile la alegerile europarlamentare ce stau să vină. Astfel că ambele vor trebui să renunțe, prin demisie, la mandatele pe care le dețin, fotoliile încălzite de bucile lor trebuind să fie ocupate de altcineva.

Cum una din victimele intrării celor două ministrese pesediste, Intertoto și Plumb, pe lista candidaților cu șanse la alegeri a împins în afara listei pe unii din cei ce acum sunt deținători de mandate europarlamentare, aceștia trebuiau cumva ținuți aproape, mai ales dacă au dovedit că sunt pesediști de încredere, dedicați cauzei celui mai penal partid din istoria României.

Claudia Țapardel, datorită vârstei, mult mai apetisantă decât mai uzatele ei colege, considerând că uzura manichiurii survenită de la mulțimea de de mesaje de susținere a cauzei partidului, și multele comunicate trimise din proprie inițiativă presei de parcă ar interesa pe cineva părerile care zac în scăfâria sa, ar fi fix bună să ocupe unul din cele două fotolii ce vor fi eliberate în curând… Vorba lui Caragiale, ca să nu rămână fără coledzi. În fond, Țapardeau a scris mai multe prostii pe internet chiar și decât Maria Grapini.

Evident, optimismul ei este lăudabil, dar se pare că Liviu Dragnea funcționează după altă logică. El are extrem de mulți supuși care trebuiesc răsplătiți. Nu că aș vrea să o susțin pe Țapardel, nu e problema mea, dar cred că mai incompetentă decât actualii miniștrii nu prea are cum să fie.

Portalul DCNews care aparține lui Bogdan Chirieac și care i-a publicat toate inepțiile brunetei, sugerează că Țapardel va fi ministru. Doar că, din nefericire pentru zlobia brunetă, părerea lui Bogdan Chireac și a portalului săi nu prea contează, totul depinde de Dragnea. Dacă amintim modul în care a fost eliminată din lista pentru europarlamentare Cătălina Ștefănescu atunci când Irinuca a bătut nervoasă din picior, dacă va observa nurii brunetei șansa Tapardelei de a deveni ministru cred că scade semnificativ.

Om vedea …

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.