FOCUS 14NOUTATI

Cluj: Ajutor umanitar acordat de Comunitatea Identitară România unei familii sărace cu 7 copii

Pe data de 21 Decembrie 2019, Comunitatea Identitară România a ajutat o familie săracă cu 7 copii, din satul clujean Sânnicoară.

În ultimele luni, membrii organizației au desfășurat mai multe acțiuni de ajutorare a unor români aflați în dificultate, din Cluj-Napoca și din împrejurimi, o inițiativă prin care își propunem să ajute cât mai mulți români săraci, de la familii cu copii, până la persoane în vârstă, rămase singure.

Asociația Comunitatea Identitară România este o organizație național-creștină înființată la sfârșitul anului 2019 din inițiativa mai multor tineri din câteva centre universitare. Printre obiectivele asociației se află promovarea spiritului civic și filantropic în comunitatea locală și națională pentru a da un exemplu pozitiv întregii societăți.

”Pentru noi, faptele au stat întotdeauna mai presus de vorbe. Iar noi credem că este de datoria noastră ca naționaliști să arătăm că doar prin fapte concrete România se poate salva. Fiecare dintre noi poate face câte ceva, fiecare putem veni în sprijinul celui de lângă noi. Considerăm că sprijinul pentru românii săraci este mai important ca niciodată în contextul în care statul român, condus de politicieni corupți, ostili interesului național, oferă sume colosale pentru imigranții non-europeni, în timp ce 5 milioane de români au părăsit țara din motive economice, iar mulți dintre cei rămași se luptă cu sărăcia.

Mulțumim tuturor membrilor și simpatizanților Comunității Identitare care s-au implicat în aceste acțiuni sau ne-au sprijinit financiar. În anul ce vine vom continua seria acestor acțiuni. Pe această cale facem apel la orice român care dorește să dea un ajutor oricât de mic campaniei noastre să ne contacteze la [email protected]. Va fi un șir de acțiuni făcute pentru frații noștri mai puțin norocoși, așa că orice sprijin oferit în această campanie este pentru ei, pentru românii aflați într-o situație dificilă”, precizează reprezentanții organizației.

Surse: Incorect Politic / NapocaNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.