GENERAL

Cntroversele vaccinului anti-COVID. Avocat celebru, MOARTE subita după a doua doză de Pfizer

Un avocat sicilian a murit subit după ce a fost imunizat cu a doua doză din vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer. Decesul ridică noi semne de întrebare în legătură cu efectele adverse ale vaccinului.

Avocatul Venerando Bellomo, în vârstă de 59 de ani, a murit brusc după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză din vaccinul anti-COVID dezvoltat de Pfizer. Tragedia s-a produs în localitatea Grotte (provincia Agrigento), după cum relatează Ziarul Românesc.

Despre avocatul sicilian, apropiații susțin că avea o stare de sănătate excelentă înainte de deces. De altfel, familia îndoliată a formulat o plângere la Parchetul Agrigento, iar procurorii au deschis un dosar pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs decesul.

Membrii familiei cer autorităților să investigheze o posibilă legătură între doza de vaccin pe care a primit-o avocatul, în data de 15 iulie, și decesul acestuia care a avut loc o zi mai târziu, pe 16 iulie.

Carabinierii au contactat Autoritatea de Sănătate Publică, iar aceasta a inițiat verificările menite să stabilească, în primă instanță, posibilele cauze ale decesului. Investigația va trebui să clarifice dacă există vreo legătură între vaccinul administrat pe 15 iulie și decesul survenit o zi mai târziu. Sau dacă a fost o coincidență tragică.

Presa siciliană, care citează surse din familie, susține că avocatul avea o stare de sănătate excelentă.

Lumea avocaților din Sicilia, în doliu
Lumea avocaților este în doliu pentru dispariția lui Venerando Bellomo, un apreciat avocat din Grotte (în provincia Agrigento), care a murit la doar 59 de ani.

Pe rețelele social-media au fost distribuite numeroase mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut.

„La revedere Venerando … aș fi preferat să public fotografiile frumoaselor discuții pe care le-am avut împreună … Ironia ta subtilă, plăcutele dezbateri, de la politică la cultură, până la evenimentele actuale. O cultură gigantică dragul meu Venerando, o cunoaștere subtilă a tuturor. Tocmai ne-ai precedat în călătoria la care suntem chemați cu toții, este doar o chestiune de timp. Cele mai calde și sincere condoleanțe pentru Letizia, Ilaria și Enrico. Venerando v-a lăsat o mare moștenire: onestitate, educație și smerenie”, se arată într-unul din mesaje.

La rândul său, primarul localității, Alfonso Provvidenza, s-a alăturat familiei îndoliate și a transmis un mesaj de condoleanțe și apreciere:

„Am aflat cu consternare vestea morții Av. Venerando Bellomo. Un om cu o cultură și un spirit extraordinar, un avocat genial, un tată și un soț splendid. Către Letizia, Ilaria și Enrico, cele mai profunde condoleanțe de la mine, de la toată administrația municipală și de la cetățenii din Grotte”.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.