GENERAL

Cocoş, 2 ani de închisoare pentru 9 milioane euro. Profesor, 5 ani pentru 800 euro mită

Un complet format din cinci judecători de la ÎCCJ a admis apelul DNA şi a majorat pedepsele date în primă instanţă celor patru inculpaţi.

Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat, pentru luare de mită şi spălare de bani, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Microsoft, după ce iniţial primise 2 ani cu executare.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce în prima instanţă a luat 2 ani cu executare.

Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în primă instanţă primind 3 ani cu executare.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă (1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare – în primă instanţă).

Totodată, Înalta Curte a decis şi confiscarea sumei de 9 milioane de euro de la omul de afaceri Dorin Cocoş (3.700.000 euro – în primă instanţă).

Instanţa a dispus şi confiscarea de la omul de afaceri Nicolae Dumitru a sumelor de 2.050.000 dolari şi un milion de euro (un milion de euro – în prima instanţă).

În schimb, judecătorii au menţinut valoare sumelor confiscate de instanţa de fond de la ceilalţi doi inculpaţi din dosar, şi anume de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan – 3.996.360 euro, iar de la fostul ministru Gabriel San-du – 2.196.035 euro.

„Prejudiciul în acest caz este 104 milioane de dolari în perioada 2004-2008 şi 114,5 milioane de euro în perioada 2009-2013. Speranţele sunt mari. Sunt implicaţi toţi miniştri Educaţiei şi ai Comunicaţiilor şi cei pentru care s-a cerut aprobarea de la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi cercetaţi. Am făcut solicitare către SRI să-mi confirme starea de necesitate care a existat la nivel din 2009, am făcut solicitare către STS pentru a-mi confirma starea de necesitate care era la nivelul anului 2009, pentru că eu am informat şi la SRI şi la STS. Această grupare mai are un contract, contractul de la Ministerul Justiţiei”, le-a spus Gabriel Sandu jurnaliştilor după proces.

Şi avocatul lui Gabriel Sandu a cerut instanţei achitarea sau condamnarea la închisoare cu suspendare a acestuia.

„Jur cu mana pe Biblie că regret din tot sufletul, dar nu cred că le mai pot îndrepta decât printr-o atitudine adecvată. Îmi pare rău pentru ce am făcut, sigur nu voi mai face niciodată acest lucru. Am crezut că o mare afacere cu Microsoft nu e un lucru rău, am greşit. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, a declarat Dorin Cocoş în faţa instanţei.

Omul de afaceri a solicitat, prin intermediul apărătorului său, dispunerea unei pedepse de opt luni de închisoare cu suspendare.

„Mă consider vinovat şi merit o pedeapsă. Dar cred că o încadrare corectă ar fi cea din art 13. Cu mâna pe Biblie jur că nu am pretins şi nu am luat din afacerea Microsoft niciun cent, niciun cent nu a ajuns la mine. Sunt vinovat pentru că am exercitat influenţă asupra lui Gabriel Sandu, regret. Vreau să colaborez în continuare, să stabilim unde au ajuns sumele de bani. Sunt vinovat, merit o pedeapsă. Dacă aş fi cunoscut legile cum le ştiu acum nu aş fi fost în faţa dumneavoastră” , Gheorghe Ştefan judecătorilor.

Condamnări incredibile, în România anului 2016. Un profesor care a luat mită la examenul de Bacalaureat din 2014, a primit o pedeapsă dublă de închisoare în comparaţie cu cel mai mare caz de corupţie din România, dosarul Microsoft. Profesorul Tîrlogeanu Ovidiu Marius a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la dare de mită şi luare de mită, în legătură cu examenul de bacalaureat 2014, sesiunile iunie – iulie şi august – septembrie, desfăşurat în municipiul Tulcea.

Profesorul în cauză, alături de alţi colegi cereau sume cuprinse între 400 şi 800 de euro, pentru fiecare disciplină, pentru rezolvarea integrală a subiectelor, fie pentru supraevaluarea lucrărilor. Sursa: Cugetliber.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.