Colectiv- atentat terorist soldat cu 64 de morți și sute de răniți, o ipoteză care se consolidează

În răstimpul scurs de atunci, semnele de întrebare cu privire la cauzele și împrejurările groaznicei nenorociri s-au adâncit și înmulțit, s-au consolidat suspiciunile apărute din capul locului. La doar câteva zile după Tragedie, arătam în paginile cotidianului nostru că existau mai multe indicii în măsură să împingă raționamentul lucid către ipoteza unui atentat cu un scop precis, parte a unui scenariu complex. Să ne reamintim!

Incendiul de la Clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015 și în el aveau să piară pe loc, sau săptămânile următoare, 64 de oameni cu vârste cuprinse între 15 ani, Ștefan Hamed-Andrei, și 47 de ani, Nelu Tilie. Peste 200 de oameni au fost serios răniți, iar mulți dintre ei au rămas traumatizați psihic și marcați pe viață de infirmități fizice.

Graba cu tâlc

Potrivit scenariului prezentat cu o grabă suspectă de oficialități încă din primele momente, când nici nu putea fi vorba despre vreo concluzie cât de cât profesionistă, incendiul ar fi fost provocat de artificii folosite iresponsabil, în timpul unui concert care adunase 400 de spectatori într-o incintă improprie organizării unor astfel de evenimente. Artificiile ar fi aprins buretele poliuretanic folosit la antifonarea unui stâlp de susținere și de acolo flăcările au cuprins rapid tot clubul. O explicație pripită, care avea să se dovedească foarte departe de realitatea pusă în evidență câteva luni mai târziu, în Raportul de Expertiză înaintat de Institutul Național de Expertize Criminalistice(INEC), în martie 2016, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție(PÎCCJ).

Datul de gol

La fel de pripit, a doua zi după nenorocire, președintele Klaus Iohannis a fost pus să rostească celebra declarație „Corupția ucide!”. O declarație absolut iresponsabilă, pentru că ea indica fără niciun temei vinovați și mobilele faptelor lor, cu încălcarea tuturor normelor constituționale cu putință. La ora la care Iohannis punea astfel primul picior pe scara alcătuită din trupurile din care încă ieșea fum, cercetarea la fața locului nu fusese nici măcar începută. Spusele lui aveau să orienteze toată dezvoltarea din următoarele zile: serviciile de informații au dat echipelor de pe Facebook semnalul de declanșare a emoțiilor, i-au scos pe tefeliști în stradă, i-au strecurat lui Victor Ponta amenințarea că Bucureştii s-ar putea transforma într-un Kiev și, sub presiunea străzii, i-au obținut demisia din funcția de premier.

În sfârșit, Iohannis își vedea cu ochii visul numit „Guvernul Meu!”. Nu a știut să-și camufleze satisfacția și a dat crâncen de gândit tuturor celor care au un IQ mai mare decât cel al unui hamster declarând: „Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă.” Consternarea provocată a fost general-instantanee și pe măsura senzației că nu scăpase pe gură doar o prostie de rutină. Sub forma unui „act ratat”, adică fără ca el să fi vrut la nivel conștient, subconștientul îl trădase și exprimase un adevăr reprimat.

Primele suspiciuni

La câteva zile de la producerea catastrofei, scriam în EVZ despre primele suspiciuni pe care le aveam:

„Un principiu mai puțin cunoscut spune că, atunci când consecințele unui eveniment oricât de grav, care părea la început să fie sub semnul întâmplării, sunt deosebit de importante pentru realizarea unui scenariu aflat în desfășurare, evenimentul este parte din scenariu și nu este de natură aleatoare. Pentru că Scenariul Guvernul Lui este în desfășurare de la începutul anului 2015, eu m-aș întoarce la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Clubul Colectiv. Când o întâmplare servește perfect unui scop propus anterior evenimentului, întâmplarea nu mai este întâmplare, ci determinare! Pentru aflarea adevărului, nu aș pleca de la chestii complicate. Aș avea în vedere, pentru început, viteza cu care focul s-a propagat, motivele chimice ale acestei viteze, precum și caracteristicile neobișnuite ale intoxicațiilor și plăgilor morților și răniților.”

Doar câteva luni mai târziu, în martie 2016, Raportul de Expertiză înaintat PÎCCJ, în martie 2016, de INEC, avea să-mi confirme temerile pe deplin: „În urma simulărilor efectuate de experți pe machete la scară, în condiții similare celor din Club, nu s-a reușit reproducerea unor aspecte fundamentale în privința înțelegerii și elucidării a ceea ce s-a întâmplat, cu adevărat. Nu s-a reușit reconstituirea inițierii incendiului, nici a vitezei de propagare – la toate simulările efectuate de către experți, aceștia au constatat că vitezele cu care focul a urcat pe stâlp, precum și cele cu care s-a propagat pe tavan, sunt de cinci ori mai mici decât vitezele cu care focul s-a dezvoltat în realitate, în Club – nici a intensității acestuia și nici a efectelor sale. Practic, oricât de fidel s-ar fi străduit experții să respecte condițiile producerii tragediei, și au făcut-o foarte fidel, folosind aceleași materiale și reproducând aceleași condiții, nu au obținut aceeași dezvoltare și aceleași efecte. Mai mult, folosind la simulare aceleași materiale care au ars în Club, nu au obținut aceiași compuși de ardere cu cei care au rezultat în urma evenimentului real. Astfel, experții nu exclud posibilitatea ca în Club să fi existat și o altă substanță, una sau mai multe, care să fi generat o viteză extraordinară de extindere a focului, precum și compușii de ardere rezultați.” Autor: Mirel Curea