DECIZIE RADICALA Comisia Europeană a dat în judecată Romania!
România, alături de alte nouă state europene, au fost date în judecată de Comisia Europeană pentru nerespectarea legii cu privire la comunicațiile electronice. Potrivit acestui cod, europenii au dreptul la o conexiune la internet rapidă și fiabilă, indiferent de locul din UE în care călătoresc.
Comisia Europeană a luat o decizie radicală cu privire la nerespectarea Codul european al comunicațiilor electronice și de a comunica Comisiei măsurile naționale prin care acesta a fost transpus în legislația națională. Miercuri, a fost făcută o sesizare în acest sens împotriva Spaniei, Croației, Letoniei, Irlandei, Poloniei, Portugaliei, României, Sloveniei și Suediei.
Codul european al comunicațiilor electronice permite oricărui european o conexiune la internet fiabilă și rapidă, oriunde ar călători. Acest cod modernizează normele UE în domeniul telecomunicațiilor în beneficiul consumatorilor și al industriei, prin stimularea concurenței, mobilizarea investițiilor și consolidarea pieței interne și a drepturilor consumatorilor.
Transpunerea Codului european al comunicațiilor electronice s-a încheiat la finalul lui 2020. La mai puțin de două luni de la atingerea termenului de transpunere, Comisia Europeană a inițiat 24 de proceduri de punere în întârziere. Pe 23 septembrie 2021, au fost trimise avize motivate adresate unui număr de 18 state membre.
Până în prezent, Spania, Croația, Letonia, Lituania, Irlanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia nu și-au îndeplinit obligația care le revine în temeiul Codului european al comunicațiilor electronice de a comunica Comisiei măsurile naționale de transpunere. În aceste condiții, Comisia Europeană a sesizat, miercuri, Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la neîndeplinirea de către cele 10 țări a obligației menționate.
România ar putea primi sancțiuni financiare pentru nerespectarea legilor UE
În temeiul articolului 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în cazul în care un stat membru nu transpune în legislația națională, în termenul prevăzut, o directivă adoptată de Parlamentul European și de Consiliu, Comisia poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare.
Codul european al comunicaţiilor electronice a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele prevăzute de acesta. Codul actualizează cadrul de reglementare care vizează sectorul european al telecomunicațiilor, pentru a ține seama de noile provocări. Codul european este un mod pentru asigurarea participării depline, a tuturor cetățenilor UE, la economia digitală și la societate. De asemenea, el prevede realizarea societății europene a gigabiților, notează stiripesurse.ro.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: