Concluzii despre campanie și prognoze pentru alegeri. Cum și unde se va frauda
Campania electorală înseamnă competiția între candidați și proiectele lor, ceea ce ar fi presupus organizarea unor dezbateri între protagoniști arbitrate de către moderatori specializați fie în administrație locală, fie în politicile și organizarea UE.
La noi, spre deosebire de restul țărilor europene, dezbaterea nu a existat, primarii sau șefii de Consiliu Județean, ca și europarlamentarii titulari, au ales „să nu-și pună titlul în joc” (termen împrumutat din box), ci să desfășoare doar prezentări despre realizările lor trecute, adăugând promisiuni viitoare, nedând astfel posibilitatea contracandidaților să se remarce public prin critici punctuale și eventual o retorică mai bună. Mermelirea alegerilor prin organizarea simultană a votării pentru aleși locali și europarlamentari a scăzut interesul public exact pentru ceea ce România are nevoie urgent, anume redefinirea poziționării și acțiunii noastre în interiorul UE, care acum sunt antinaționale, defetiste și mimetice.
La nivelul marilor orașe, zone de coagulare a energiilor economico-administrative, dezbaterea era ultra necesară, chiar și acolo unde treaba merge bine și dezvoltarea e ușor detectabilă, deci chiar și în orașele „premium” de tip Craiova, Cluj, Oradea, Pitești, ș.a., unde e previzibil că primarii vor rămâne în funcție. Marile orașe care sunt azi împotmolite, București, Brașov, Constanța, Timișoara, Iași, ș.a., dac-ar fi beneficiat de dezbaterea proiectelor între candidați, ar fi putut rezulta și idei/proiecte valoroase, ce aveau șansa să fie puse în practică fie de către primarii realeși, fie de către noii aleși.
Nu s-a făcut pentru că nu s-a vrut, pilduitoare e goana inutilă a Gabrielei Firea după Nicușor Dan, doar-doar îl va prinde prin vreun studio de televiziune pentru confruntare. Pe același model cu „Nicușor-Turnător” au fugit de confruntarea cu candidații AUR și europarlamentarii PSD, PNL, ADU, dar dintre ei doar Rareș Bogdan mai avea cu ce să contraargumenteze, având în vedere șarjele lui critice din PE la adresa Ursulei&Company. Deci campanie electorală propriu-zisă nu am avut, rămânem cu imaginea tragi-comică de pe panourile lui Ciucă, ostașul devenit politician și care se vrea în fruntea (nu în slujba!) țării, dar și cu mormăielile încurcate ale lui Ciolacu din platourile televiziunilor, cu moderatori ce nu l-au încurcat însă deloc.
Prognozele pentru rezultatele votului de duminică nu sunt simplu de realizat, deoarece institutele de sondare au acționat lăutărește, partidele au băgat suta la arcuș și li s-a cântat melodia preferată, deci n-au fost publicate scoruri reale. Chiar și așa, o să încerc o evaluare a rezultatelor alegerilor, mai puțin precisă, dar sper lămuritoare.
La nivelul Consiliilor Județene se va păstra configurația politică actuală, cu PSD pe primul loc și PNL pe locul doi la numărul de mandate de șefi de CJ-uri, respectiv de consilieri județeni. UDMR își va culege voturile în mod similar cu alegerile din 2020, noutatea fiind adusă de către cei de la AUR ce vor reuși reprezentări județene cu procentaje fluctuante între 5-15%, funcție de regiune și calitatea candidaților. ADU va face un scor mai slab decât au reușit USR și PMP împreună în 2020, rămânând fără reprezentare politică la nivel de C.J. în peste o treime dintre județe.
Pentru primăriile marilor orașe, altele decât cele din categoria „premium”, unde primarii actuali vor câștiga din nou, lupta e echilibrată, dar prevăd în felul următor. La Constanța candidatul PSD, Horea Constantinescu, are șanse să-l dea jos pe amiralul buclucaș Vergil Chițac, doar dacă Ciolacu a reușit în aceste zile să-i disciplineze pe baronii pesediști trădători ce conduc organizația județeană, altfel constănțenii rămân pe cap cu amiralul lui Iohannis, treabă extrem de nocivă chiar pentru potențialul geoeconomic al României.
La Brașov va reveni în scaunul de primar George Scripcaru, bine motorizat de PNL-PSD, dar și prin tractarea lui Adrian Veștea, useristul Coliban terminându-și astfel experimentul administrativ nociv pentru brașoveni. La Iași lupta e încinsă, opțiunile se vor splita între protagoniști, dar cred că primar va rămâne liberalul Chirica, nu e vreo veste bună pentru ieșeni. La Timișoara forțajul PNL-PSD, coordonat direct de către veteranul Vasile Blaga, l-ar putea readuce primar pe celălalt veteran, Nicolae Robu, care e avantajat și de eforturile guvernanților de a-l instala ca șef de CJ la Timiș pe Alfred Simonis, pupilul lui Ciolacu și Grindeanu. Dacă primarul Fritz pierde, așa cum prevăd, atunci mecanismul ADU va fi puternic defectat, treabă salutară pentru opozanții Statului Paralel, al cărui emanat a fost și Fritz.
La București cred că va câștiga Gabriela Firea, trendul descendent al lui Nicușor Dan s-a accentuat și mai mult în ultimele zile, în urma dezvăluirilor c-a fost un elev-turnător, bază a devenirii sale în calitate de primar-mincinos, iar lupta s-a polarizat, Piedone și Burduja nemaicontând în lupta pentru locul 1. Suportul pentru Firea se aglutinează cu voturile din cinci sectoare, acolo unde pesedista e susținută de Tudorache și Tuță (S1), Hopincă (S2), Negoiță (S3), Băluță (S4), Vanghelie și Vigheciu (S5). Lui Nicușor îi va fi insuficientă susținerea lui Clotilde Armand (S1), cumulată cu cea (parțială) a lui Ciucu (S6), respectiv Mihaiu (S2).
Legat de frauda electorală, aceasta e posibilă la alegerile locale doar acolo unde candidații n-au reprezentanți în secțiile de votare, sau acolo unde aceștia vor fi cumpărați de către baronul local sau județean. Procedura e legată de falsificarea proceselor verbale (PV) întocmite după numărătoare, adică trecerea altor cifre decât cele reale pe coloana totalului, PV-uri parafate prin semnăturile reprezentanților deja cumpărați. Pe baza acestor procese verbale se face numărătoarea per circumscripție, și nu prea există cazuri de renumărare, deoarece de regulă cei care decid sunt reprezentanții politici ai baronilor locali sau județeni, cumpărați și ei.
La europarlamentare se fraudează în mod similar, dar aici se contribuie în plus și prin faimosul și contestatul sistem de centralizare al STS, viciat prin algoritmi bine escamotați în programele informatice. În plus, există doar un singur exit-poll, cel al AVANGARDE, ce va fi luat de bun de toate televiziunile duminică la orele 22.00, experiența proastă din 2020 e pilduitoare așadar. Prognoza pentru europarlamentare e astfel și mai greu de realizat, în condițiile în care AUR și ADU au reprezentanți doar în +/- 50% dintre secțiile de votare. Miza aici este legată de scorul PSD-PNL, care e posibil ca, după redistribuire, să treacă de pragul psihologic de 50%.
Bătălia mare este pentru locul 2, se dă între AUR și ADU, și este arbitrată de mâini nevăzute, ce vor acționa în baza unor interese absconse, pe care le voi explica mai bine după alegeri. Prognozez că AUR va reuși să ia argintul, cei de la ADU fiind în regresie în ultimele zile, din cauza trendului negativ înregistrat de către candidații lor fanion la locale, Nicușor și Clotilde. UDMR își va face norma și la europarlamentare, având 2 eurodeputați, rămâne în suspensie dacă Diana Șoșoacă va fi ajutată „să treacă clasa” pentru a fi utilă și la prezidențiale pentru parazitarea curentului suveranist, sau se va prefera varianta „scurtării lanțului său”, spre a arăta că o rusofilă nu are ce căuta la Bruxelles.
Cozmin Gușă
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: