Condamnati la infractiune. Adevarul despre lumea tenebroasa a puscariilor romanesti – Interviu

Cladiri vechi si insalubre, unele care, precum Jilava, ar trebui dezafectate, personal putin, prost platit, excedat de munca si frustrat, uneori abuzuri, o mentalitate generala care vrea conditii cat mai proaste pentru detinuti. Acestea ar fi principalele probleme ale inchisorilor romanesti, dupa cum le descrie fostul subsecretar de stat din Ministerul Justitiei, care a coordonat sistemul penitenciar din Romania, Petronel Dobrica.

Dar cea mai mare problema nu este in penitenciar, a explicat intr-un interviul acordat Ziare.com Petronel Dobrica. Ea consta in faptul ca pentru imensa majoritate a detinutilor, nonviolenti si care comit infractiuni de subzistenta, nu exista nicio sansa reala de reintegrare. De aceea, rata recidivei este foarte mare: 60%.

Partea cea mai rea este in cazul infractorilor minori. Fostul subsecretar de stat a relatat doua cazuri cutemuratoare: „Asa ne masuram pana la urma gradul de civilizare ca societate”.

Exista insa si parti bune, una dintre ele se refera la dotarile din spitalele penitenciar din Romania, unele, precum Rahova si Jilava, fiind peste media sistemului sanitar din Romania.

Multi detinuti VIP cer sa fie eliberati pentru tratamente medicale. Este asistenta medicala din sistemul penitenciar apta sa le rezolve problemele?

Eu nu pot sa vorbesc despre cazuri individuale, e o chestiune care tine de competenta medicilor. Ceea ce pot spune insa este ca, in termeni generali, penitenciarele spital sunt foarte bine dotate, iar personalul medical este inalt calificat. Din cate stiu, din acest punct de vedere, spitalele penitenciare Rahova si Jilava exceleaza.

De altfel, au fost facute investitii importante in toate spitalele penitenciar, asa incat, fara a spune ca orice boala poate fi tratata in sistem, pot sa afirm ca exista conditiile pentru a oferi ingrijirile medicale la un nivel asemanator cu acela din societatea libera.

Adica intre un spital bucurestean de stat si Rahova sau Jilava, la care v-ati referit, nu exista diferente?

In ambele situatii standardele medicale sunt aceleasi, sunt cele impuse de Ministerul Sanatatii. Fostii colaboratori din sistemul penitenciar imi spuneau ca dotarile din unele penitenciare spital sunt peste media spitalelor din societatea libera. Iar personalul medical din sistemul penitenciar trateaza pacienti, nu oameni care au incalcat legea. Cel putin asa ar trebui sa fie.

Care sunt problemele majore ale penitenciarelor romanesti?

Cea mai mare problema se refera la conditiile de detentie. Avem un sistem penitenciar cu cladiri in general vechi, cu arhitectura si utilitati care tin de o alta epoca. Eu nu cred in ideea construirii de noi inchisori, pentru a adaposti un numar mai mare de detinuti. Cred insa ca unele penitenciare, cum este de exemplu Jilava, ar trebui dezafectate si inlocuite cu niste cladiri noi.

Chestiuni aparent simple, cum sunt calitatea apei, umezeala, accesul la instalatii sanitare decente, incalzirea, igiena, presupun costuri de modernizare care pot egala sau chiar depasi costurile unei cladiri noi.

O alta problema se refera la suprapopulare. In acest moment, sistemul stocheaza aproximativ 33.000 de detinuti. Exista serioase dificultati, as spune chiar o cvasi-imposibilitate, de a respecta intocmai standardele europene privind spatiul si tratamentul de care trebuie sa beneficieze un detinut. Pe zona conditiilor materiale de detentie avem si cele mai multe condamnari la CEDO.

CEDO si Comitetul European pentru Prevenirea Torturii au semnalat si situatii punctuale in care angajatii au incalcat drepturile detinutilor. Privitor la acest aspect, cred ca politica Ministerului Justitiei si a Administratiei Nationale a Penitenciarelor ar trebui sa fie de toleranta zero. Ultimul raport al Comitetului, din anul 2010, a fost destul de critic sub aspectul conditiilor de detentie. Anul acesta va avea loc urmatoarea vizita si cred ca va fi unul din momentele de bilant ale sistemului.

Pe de alta parte, personalul din sistemul penitenciar este excedat, volumul de munca este disproportionat in raport cu resursele umane existente. Angajatii sunt foarte putini in raport cu numarul detinutilor, doar aproximativ 12.500. In sectorul pazei si supravegherii, ma refer la cei care lucreaza direct cu detinutii, angajatii trebuie sa lucreze mult peste timpul normal si e practic imposibil sa beneficieze de timp liber corespunzator, chiar daca au dreptul legal la aceasta compensare.

La asta se adauga si o anumita frustrare, pe care o inteleg, pentru ca ei resimt un dezechilibru accentuat intre atentia acordata respectarii drepturilor detinutilor si cea acordata angajatilor. A lucra in penitenciar e dificil. Incidenta bolilor profesionale e mare, e un mediu auster, tensionat, incarcat cu o anumita agresivitate, chiar daca nu neaparat fizica.

Salariile sunt prea mici?

Raportat la salariul mediu din Romania, nu. Raportat la salariile omologilor din tarile vecine, nu neaparat la cele occidentale, da. Angajatii din penitenciarele romanesti sunt mai prost platiti si au o munca mai grea. Dincolo de salarii, sunt si alte aspecte unde trebuie lucrat. Chestiuni simple, de exemplu dusuri si vestiare, astfel incat angajatii sa nu duca „mirosul” penitenciarului acasa. In general, ridicarea standardelor de detentie inseamna si imbunatatirea conditiilor de munca.

Cat de mari sunt investitiile necesare?

Dificil de spus, oficialii din Ministerul Justitiei probabil ca au o evaluare. Nu cred ca e o suma imposibil de alocat. Dincolo de dificultatile financiare date de criza, ridicarea standardelor de detentie tine de mentalitate. In general, oamenii isi doresc pentru condamnati si penalitati suplimentare pedepsei cu inchisoarea, conditii cat mai austere.

Nu se intelege prea bine ca detinutii merg in puscarie pentru ca au fost pedepsiti, le-a fost luata libertatea, nu ca sa fie pedepsiti acolo.

De aceea, reactia la alocarea de fonduri pentru inchisori genereaza ostilitate din partea opiniei publice. Nu e bine inteles nici faptul ca suma vehiculata, 2.500 de lei/luna/condamnat, cuprinde foarte multe componente, inclusiv cheltuieli de intretinere a sistemului. Banii investiti efectiv in persoana detinutului sunt cu mult mai putini.

Dar in conditiile in care Sanatatea, Educatia din Romania solicita investitii suplimentare, e extrem de dificil sa argumentezi necesitatea suplimentarii banilor pentru sistemul penitenciar, desi ea este imperativa.

Spuneti ca e nevoie de angajari in sistemul penitenciar. Sunt prea putine posturi sau nu sunt ocupate?

Existau cateva mii de posturi libere blocate din ratiuni de austeritate bugetara, si la nivelul personalului care se ocupa cu paza si supravegherea, si in zona educatiei si asistentei psihosociale, unde lucreaza doar 500 de angajati. Universitatile produc specialisti in asistenta sociala, sociologie, psihologie, exact pe zona deviantei sociale, dar ei nu sunt absorbiti de sistemul penitenciar.

Alocarea resurselor umane si financiare reflecta obiectivele propuse. Iti propui doar sa protejezi societatea de indivizi considerati periculosi, si atunci predominanta este functia de stocare, sau iti propui si reformarea morala, pentru ca la iesirea din penitenciar omul sa poata functiona ca fiinta onesta in societatea conventionala?

Realist vorbind, este posibila reformarea morala, reintegrarea?

Pe scurt, doar in penitenciar, nu. Cauzele criminalitatii sunt sociale, in penitenciar se lucreaza asupra individului. Ca sa reiau o expresie clasica, specialistii din sistem sunt in situatia chirurgului cu bisturiul in mana care insa nu stie unde sa taie.

Cei mai multi detinuti nu sunt cei violenti, ci marginali care au comis infractiuni de subzistenta si care nu pun probleme mari pentru securitatea cetateanului. Sunt exclusi sociali a caror situatie se agraveaza ca urmare a detentiei.

Se vorbeste mult despre reintegrare sociala, deseori in termeni foarte vagi. Integrare inseamna o familie, o locuinta, un serviciu, un grup de oameni cu care sa interactionezi. Unii condamnati nu le-au avut niciodata, altii le pierd in timpul detentiei. Astfel incat pentru fostul detinut e dificil sa respecte regulile. Reusesc numai cei care isi conserva macar legaturile cu familia.

Dupa unele studii, rata recidivei este undeva la 60%. Ceea ce indica si o anumita permanentizare a populatiei penitenciare.

Daca suntem realisti trebuie sa admitem ca sistemul penitenciar are mai degraba o functie de stocaj si cel mult isi poate propune sa nu scoata un individ mai rau decat cel care a intrat. Sigur, in penitenciare exista o paleta larga de programe, inclusiv calificari profesionale pentru cei care nu au o meserie.

Pe de alta parte, la fel de sigur, cazierul judiciar il incapaciteaza pe fostul detinut sa functioneze normal in societate.

Asa ca atata timp cat Romania nu dezvolta un sistem de suport care sa preia detinutul pentru a-i oferi adapost si asistenta pentru obtinerea unui serviciu, toata munca celor din sistemul penitenciar e pusa intre paranteze. Eforturile detinutilor care vor sa se schimbe si ale angajatilor sunt in buna masura anulate.

Vorbeati de calificare. Exista una inversa? Se vorbeste mult despre penitenciar ca „universitate a crimei”?

Este poate o formula exagerata, dar un adevar exista. Indivizi fortati sa locuiasca impreuna perioade lungi de timp in conditii de penitenciar adera la ceea ce numim cultura penitenciara.

Si unii dintre cei condamnati pentru infractiuni minore sunt contaminati de modele criminale cu mult mai puternice si trec la un alt nivel de infractiune. In plus, detinutii ajung sa se solidarizeze impotriva lumii din cauza careia considera ei ca au ajuns in penitenciar.

Si, atunci, daca nu in penitenciar e solutia, unde e ea?

Cred ca pedeapsa cu inchisoarea ar trebui utilizata numai cand nu exista o alta sanctiune, cand izolarea e absolut necesara. In felul acesta si supraalomerarea din penitenciare se va reduce.

Iar noul Cod Penal aduce posibilitatati suplimentare in materia sanctiunilor alternative.

Asadar, solutia trebuie cautata in afara inchisorii si a sistemului judiciar. Cat timp numarul indivizilor exclusi din competitia sociala va creste, va creste si numarul infractorilor, fara prea mari sanse de reintegrare.

Exista categorie speciala a condamnatilor minori. Conditiile pentru ei sunt mai bune?

In noua legislatie, penitenciarul pentru minori a disparut, vorbim despre centre de detentie si educative, nota comuna fiind privarea de libertate. Problemele sunt aceleasi, dar copiii sunt categoria cea mai vulnerabila si de acest lucru ar trebui sa se tina cont.

Sa va dau un exemplu: acum doi ani am fost intr-un centru de reeducare si am intalnit doi copii privati de libertate pentru ca furasera cate un sac cu porumb. In aceeasi camera, erau si doi minori internati pentru viol. E usor de inteles riscul de contaminare intre acesti copii la o varsta atat de vulnerabila, la pubertate. Si am vazut asemenea lucruri si in alte locuri de detentie.

Ce sanse are infractorul minor cand iese din puscarie?

Daca vorbesti cu copii care mai au putin timp pana la iesirea din centru poti oberva ca au o anxietate si mai mare decat adultii. Se gandesc ce vor face, unde vor merge. Se tem pentru ca nu ii asteapta nimeni, nu se vor putea descurca sau se vor intoarce in familii cu mari carente, din cauza carora au ajuns sa fie condamnati. Cei mai multi provin, de altfel, din zonele marginale ale societatii.

Nu exista niciun sistem de preluare a acestor copii la poarta centrului?

Niciunul. Sa va spun o poveste, pe care o stiu de la un angajat al unui penitenciar, despre un copil care se pregatea sa iasa din detentie. In ultima zi, colegii i-au donat si portiile lor de mancare si a mancat cat a putut. A fost pus in liberate.

A doua zi, angajatul l-a gasit tot in fata penitenciarului. L-a rugat sa il lase sa intre sau sa ii aduca o portie de mancare. Sunt povesti frecvente si nu e de mirare ca multi minori comit o noua fapta si se intorc in centru, iar pe unii ii intalnim apoi in penitenciarele pentru adulti.

Ar fi foarte important ca acesti copii sa fie preluati de o institutie a statului si ajutati. Sunt doar aproximativ 500 de copii in aceasta situatie. Nu cred ca nu exista resurse, ca e imposibil sa le intindem o mana. Asa ne masuram pana la urma gradul de civilizare ca societate. Existenta acestor copii ar trebui sa ne indemne la mai multa modestie, cel putin sub acest aspect. – Sursa: Ziare.com