INTERNATIONALSTIRI

Conducerea NOKIA: Telefoanele mobile vor înlocuite cu dispozitive construite direct în corpul uman până în 2030

Motivul pentru care tot mai mulți oameni renunță la telefoanele inteligente: „S-a ajuns prea departe”

În ultima vreme tot mai mulți oameni au renunțat la smartphone-uri și s-au întors la telefoanele obișnuite, relatează it.euronews.com.
Jose Briones din statul american Colorado a decis să renunțe la telefonul său inteligent pentru un telefon mai clasic. Acesta susține că „oamenii uită că am trăit fără smartphone-uri, lumea funcționa înainte de smartphone-uri”.

Din dorința de a-și face mai simplă viața, Briones recurge la CD-uri în momentul în care vrea să asculte muzică, în loc să utilizeze serviciile de streaming audio. În plus, acesta susține că își tipărește o hartă în momentul în care își dorește să meargă undeva și, în cazul în care are nevoie, solicită informații de la oameni.

Conform ExplodingTopics, la nivel mondial, oamenii stau în medie 6 ore și 58 de minute în fața ecranelor. Potrivit Universității de Științe Medicale din Lorestan, folosirea exagerată a telefonului inteligent este asociată cu creșterea nivelului de anxietate și stres în rândul studenților.

Oamenii aleg telefoanele mobile mai clasice fiindcă sunt mult mai ieftine decât telefoanele inteligente.

În Brooklyn, o companie dezvoltă telefoane minimaliste, eliminând de pe acestea rețelele de socializare și navigarea pe internet.

Ce tehnologie le-ar putea înlocui

Pekka Lundmark, CEO-ul Nokia, susține că utilizatorii vor renunța la smartphone-uri până în 2030, cu introducerea conexiunii 6G.

Pekka Lundmark crede ca rețele 6G vor fi folosite până la finalul deceniului. CEO-ul Nokia nu e convins că smartphone-urile vor mai fi „o interfață comună” până atunci, însă. De fapt, el crede că telefoanele vor fi înlocuite cu alte dispozitive.

În cadrul World Economic Forum, din Davos, Lundmark a declarat că se așteaptă ca rețelele 6G să fie introduse pe piață până în 2030, scrie CNBC.

Acel moment coincide cu momentul în care Huawei estimează că va lansa tehnologia pe piață. Nokia construiește rețele de telecomunicații ce permit dispozitivelor să comunice unele cu celelalte.

Utilizatorii vor renunța la smartphone-uri până în 2030, susține CEO-ul Nokia

Întrebat dacă oamenii vor renunța la smartphone-uri, Lundmark a declarat că el crede că utilizatorii vor opta pentru dispozitive de purtat înainte de sosirea 6G pe piață. În această categorie intră gadget-uri precum ochelari smart și alte dispozitive care pot fi purtate pe față sau corp.

„Până atunci, clar smartphone-urile pe care le știm noi azi nu vor mai fi cea mai comună interfață,” a declarat Lundmark, ce crede că utilizatorii vor renunța la smartphone-uri până în 2030. „Multe dintre aceste lucruri vor fi construite direct în corpurile noastre.”

Lundmark nu a precizat dispozitivele specifice pe care crede că le vom adopta drept tehnologii zilnice, pe viitor.

Mai multe companii, printre care se numără și Neuralink (una dintre firmele lui Elon Musk), lucrează acum la dezvoltarea unor dispozitive electronice ce pot fi implantate în creier. Acestea pot fi folosite pentru a comunica nu doar cu alți oameni, dar și în interacțiunea cu alte tehnologii. La un nivel de bază, cipurile pot fi implantate în degetele oamenilor.

În acet moment, definiția 6G nu e foarte clară. Rețeaua 5G abia a început să fie introdusă, în mai multe țări din lume. Lundmark crede că utilizatorii vor renunța la smartphone-uri până în 2030, dar nu se știe dacă noile dispozitive vor fi disponibile și cu rețeaua 6G inițial.

Mai multe companii creează dispozitive de realitate augmentată

Atunci când vine vorba de înlocuitorul smartphone-urilor, ceasurile smart și căștile de realitate virtuală și realitate augmentată par candidații probabili.

Mai multe companii creează în acest moment căști de realitate augmentată. Printre acestea se numără Meta, Google și Microsoft. E posibil ca acestea să fie tehnologia viitorului, dacă utilizatorii vor renunța la smartphone-uri până în 2030.

„Credem că una dintre cele mai mari avantaje ale realității augmentate e rezolvarea problemelor aici pe Pământ,” a declarat CFO-ul Google, Ruth Porat, în cadrul aceluiași eveniment.

„Vor fi lucruri precum o pereche de ochelari capabilă să traducă în același timp în care vorbești,” a continuat el. „Sunt foarte aproape.”

În trecut, Google a lansat Google Glass. Această tehnologie a fost retrasă de pe piață, însă, pentru că nu a avut succesul așteptat.

În plus, Lundmark crede că va există „un geamăn digital pentru orice”. În ultima perioadă, unul dintre cele mai cunoscute concepte din lumea tech e metaversul.

Pentru a face față noului mediu digital, rețelele trebuie să fie de 100 de ori sau chiar 1.000 de ori mai rapide decât cele actuale, crede Lundmark.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.