GENERAL

Confesiune CUTREMURATOARE. Tatăl tânărului MORT, maltratat în Secția 16: ”Polițiștii omoară oameni în continuare!”

Moartea unui bărbat, un inginer pensionar pe care polițiști argeșeni l-au ucis în stradă în timpul unei intervenții extrem de brutale, readuce în actualitate un alt caz dramatic în care sunt implicați agenți ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

E vorba de acel tânăr bătut crunt și umilit de polițiști de la Secția 16 din Capitală. Ionuț, victima lor, a murit după o perioadă de la acele tratamente inumane, iar tată lui, Ghiorghe Ghiorghe (69 de ani) își caută dreptatea pe care chiar ministrul Lucian Bode i-a promis-o la telefon, atunci când l-a sunat.

Evenimentul zile a stat de vorbă cu tatăl tânărului mort și a aflat drama pe care acesta o traversează de când și-a pierdut copilul.

Ucis în stradă de polițiști
Un polițist sare, cu o agresivitate inexplicabilă, în cârca unui bărbat cu vreo 40 de ani mai în vârstă decât el, care nu reprezenta un pericol pentru cineva. Nici pentru el, pentru tânărul agent violent, nici pentru cei din jur. Polițistul îl plachează ca la rugby pe asfalt după care se așază cu picioarele pe gâtul lui. În câteva zeci de secunde, victima atacului, un civil nevinovat, neînarmat , moare sufocat, fapt confirmat ulterior și de legiști. O scenă cutremurătoare, consumată într-o piață din Pitești, la care au asistat zeci de martori.

Povestea uciderii acelui bărbat în plină stradă l-a răscolit până la lacrimi pe Ghiorghe Ghiorghe, tatăl lui Ionț, tânărul care a murit după ce a fost bătut și umilit de mai mulți polițiști de la Secția 16 din Capitală. A revăzut în acel atac extrem de violent de la Pitești, brutalitățile la care a fost supus fiul său, în urmă cu ceva vreme.

”Câte zile o să mai am, mă voi întreba ce le-a făcut copilul meu acelor nenorociți care l-au ucis…”
”Poliția omoară oameni în continuare! Și nimeni nu face nimic! Ei (n.r. polițiștii de la Secția 16) mi-au omorât copilul și șefii lor doar îi mută de colo-colo, ca să li se piardă urma. Cu omul ăla (n.r. de la Pitești) ce au avut? Ce le făcuse? I-au sărit în spate și l-au sufocat…Așa i-au făcut și copilului meu. L-au bătut până l-au nenorocit și a murit…Eu sunt la capătul puterilor…Plâng tot timpul, nu-mi revin…Iar sănătatea mă lasă din cauza suferinței…Când intru în casa aia (n.r. apartamentul din Berceni unde a locuit Ionuț) îmi vine să mor. Îi văd lucrurile, îi văd perna…Îl văd când era mic, pozele în care îl țineam de mână…Biblia lui care a rămas deschisă de atunci….Mă ia plânsul…Cât stau acolo, aprind candela și mă rog pentru sufletul lui. Câte zile o să mai am, mă voi întreba ce le-a făcut copilul meu acelor nenorociți care l-au ucis…”, ne-a spus Ghiorghe Ghiorghe.

Ministrul Bode i-a lăudat pe polițiști
Omul mărturisește că își pusese mari speranțe în ministrul Lucian Bode. Mai ales după ce l-a sunat și au vorbit vreo 20 de minute în care mai-marele ”Internelor” și-a cerut scuze pentru anumite declarații publice pe care le-a făcut despre fiul bărbatului de 69 de ani. Confundase victimele ministrul și cauza morții lor. Și l-a asigurat că cei vinovați vor plăti.

Ghiorghe a crezut atunci că demnitarul i-a înțeles drama și că va avea grijă ca asemenea tragedii să nu se repete.

Dar, iată, că lucrurile se repetă. Drama de la Pitești aruncă încă o pată pe obrazul Poliției Române în ceea ce privește violențele îndreptate asupra cetățenilor. Caz peste care, cel mai probabil sfătuit de consilieri, Lucian Bode a trecut astăzi extrem de ușor. Și cu totul nepotrivit. Ministrul liberal a găsit de cuviință doar să citească în fața ziariștilor, la Parlment, o lungă listă în care și-a ridicat în slăvi oamenii din subordine. Aceia care dau amenzi, care opresc petreceri ilegale în pandemie, aceia care, chipurile, astfel salvează vieți. Nici un cuvințel însă depre crima comisă la Pitești de polițiști din ministerul pe care îl conduce.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.