CONSTITUŢIA ALIENATĂ ŞI ALIENANTĂ SAU STATUL DE DREPT-CURMEZIŞ (1)

În ultimele trei decenii s-a discutat în apropare toate mass media problema Constituției aflate în serviciu. Din toamna anului trecut s-a început, iarăși, discuția despre revizuirea Constituției revizuite în (18-)19 noiembrie 2003. Și discuțiile se fac și acum, privind referendumul inutil și încîlcit propus de președintele Klaus Werner Iohannis, care va avea loc în 26 mai 2019.

De aceea, consider că este necesară republicarea acestui studiu.

 

***

În ultima vreme au luat, iarăşi, amploare, discuţiile din presă pe tema unei noi revizuiri a Constituţiei. Acest fapt mă îndreptăţeşte să republic articolul de faţă, întrucât îşi menţine actualitatea, chiar dacă peste două săptămâni se împlinesc cinci ani de la revizuirea anterioară şi 1,5 ani de la ultima tipărire a materialului de faţă. În forma de mai jos el a fost publicat în revista SANTINELA, nr. 15, aprilie 2007, pag. 8-10 (vezi: http://www.strajerii.ro/santinela015.pdf).

**

În zilele premergătoare Referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, am denunţat diverse aspecte criminale ale revizuirii în articolele publicate în ziarul Curentul, 11 octombrie 2003, pag. 3 (vezi http://www.curentul.ro/arhive/2003/curentul.php?numar=20031011&cat=1&subcat=100&subart=44759), şi în Economistul, 16 octombrie 2003, pag. 3.

În ultima vreme, tot mai mulţi intelectuali de bună-credinţă, precum d-nii Octavian Paler, Ion Cristoiu, Valentin Stan ş.a. relevă necesitatea revizuirii actualei Constituţii cel puţin pentru faptul că revizuirea din 2003 s-a bazat pe un mare fals, numit Referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Prin aceasta, ei confirmă tezele prezentate de mine, acum patru ani, inclusiv în acest studiu, expus, la 26 noiembrie 2003, la al XII-lea Simpozion Naţional al Academiei Dacoromâne. În varianta actuală, am schimbat timpul unor verbe şi am introdus câteva minime precizări, pentru a mă racorda la prezentul istoric.

*

Cuvântul „drept“ semnifică, dincolo de conotaţia sa intrinsecă, şi normalul, binele, adevărul, ceea ce este dezirabil. Cuvântul „curmeziş“ înseamnă ceva „contra“, „pieziş“, iar „drept-curmeziş“ este o expresie populară de accentuare şi indică ceva „exact contrariu“, absolut invers. Dar, pentru a exprima mai bine realitatea Epocii de ocupaţie a Tranziţiei, propun un nou concept juridic şi politologic: sintagma „drept-curmeziş“. Deoarece, în aceşti 17 ani, cei de la Putere au folosit expresia „stat de drept“ pentru a glazura realitatea după cum le convenea lor, iar cei din Opoziţie au invocat negaţia – anume, că nu ar fi vorba de stat de drept, deoarece, în realitate, ar fi invers. Dar rotirea alternativă la Putere a actualei clase politice şi această permanentă acuză reciprocă, precum şi realitatea dură ne determină să admitem numitorul lor comun, de invers, şi să definim actuala situaţie ca fiind nu statul de drept, ci invers: statul de „drept-curmeziş“, adică un stat contra naturii lucrurilor.

1. Aspecte care invalidează Referendumul

pentru revizuirea Constituţiei

Frauda electorală de proporţii comisă, în 18-19 oct. 2003, pentru revizuirea „în marş forţat“ a Constituţiei – cu efecte grave pentru Istoria şi relaţiile politice interne şi internaţionale ale României – a fost acceptată tacit de către cvasitotalitatea organizaţiilor neguvernamentale – care se consideră reprezentantele societăţii („civile“) şi care, altădată, erau foarte gălăgioase când era vorba de probleme minore –, precum şi de către partidele din Opoziţie cu o atitudine duplicitară. Revizuirea s-a făcut în maniera „iuţelii de mână şi nebăgării de seamă“, tipică hoţilor care au jefuit România postdecembristă. De aceea, putem considera că schimbarea a fost făcută de „ei pentru ei“, şi nu de „popor pentru popor“, cum vrea clasa politică coruptă să lase să se creadă.

Revizuirii Constituţiei i s-au opus Partidul România Mare, Partidul Unităţii Naţiunii Române, Partidul Social Democrat „Constantin Titel Petrescu“, Uniunea „Vatra Românească“, Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie 1989, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, Asociaţia Naţională a Pensionarilor din România şi alte câteva organizaţii patriotice. Modul fraudulos şi grobian în care s-a desfăşurat Referendumul naţional, marcat de ilegalităţi majore şi inadmisibile şi care au siderat opinia publică internaţională, a fost relevat de cvasitotalitatea presei scrise şi audio-vizuale interne – cu excepţia celei obediente Puterii. De aceea, adevăratul scor al Referendumului este cel dat de Capitală.

Într-adevăr, din punct de vedere al sociologiei politice şi electorale, Capitala – prin structura principalilor indicatori socio-profesionali: vârstă, ocupaţie, studii, stare civilă, venituri, nivel de informare etc. – este eşantionul cel mai reprezentativ pentru România. Apoi, aici, mai mult decât oriunde în altă parte, cetăţenii au fost cel mai bine informaţi în privinţa articolelor revizuite, dar şi în privinţa aspectelor oculte ale respectivelor revizuiri; aici au fost cel mai bine informaţi şi opresaţi de isterica propagandă oficială pro-revizuire, dar tot aici au rezistat cel mai bine terorismului psihologic comis de autorităţi, care au încălcat deliberat Legea referendumului şi Constituţia. Întrucât comportamentul electoral al cetăţenilor Capitalei nu a fost, totuşi, o excepţie, ci a fost aproape identic şi în alte câteva oraşe mari, în care oamenii sunt, de obicei, mai bine informaţi decât cei din mediul rural – care, în schimb, sunt mai uşor de speriat, de şantajat şi de manipulat –, este absolut evident că adevăratul scor al Referendumului este de 30 la sută, chiar dacă am admite, fără temei, că toate voturile ar fi fost „DA“!

Putem face abstracţie de faptul că multe urne au fost umplute cu voturi falsificate cu „DA“, chiar dacă în unele localităţi s-a raportat o prezenţă imposibilă la vot, între 120-170 la sută – ceea ce revine la a spune că unii au „votat“ de câteva ori (cf., de ex., Andrei Fus, „Referendumul furat pe faţă“, în Atac la persoană, nr. 308, 27 oct. 2003, pag. 4-5)! Dar nu putem ignora faptul esenţial că, din cei 55 la sută de prezenţi la vot, 10 procente sunt ale celor care au votat „contra“ revizuirii; de aici, pe cale de necesitate logică, aritmetică şi juridică, rezultă că „pentru“ Constituţia revizuită au votat doar 45 la sută, şi nu 51 la sută – proporţia minimală pe care o cere orice stat de drept pentru ca noua Constituţie să fie acceptată măcar de „majoritatea simplă“!

Să ne amintim că, în Danemarca, în cazul opţiunii de aderare la Uniunea Europeană, votul a fost de 51 la sută, dar acest procentaj – la care s-a ajuns cu greu, la limită – era al celor care au votat „pentru“ aderare din totalul electoratului şi nu doar al participanţilor la vot! Dacă această socoteală simplă şi democratică este posibilă în Danemarca şi o defineşte ca stat de drept, atunci socoteala strâmbă şi tendenţioasă prin care a fost „validat“ juridic Referendumul de revizuire defineşte România ca stat de drept-curmeziş.

Un alt aspect care invalidează Referendumul naţional şi, implicit, Constituţia revizuită, este faptul că el trebuia ţinut într-o singură zi, nu în două. Ordonanţa de Urgenţă care l-a prelungit în două zile este neconstituţională, deoarece a modificat Legea organică a Referendumului. Aşadar, Constituţia revizuită este un avorton juridic, întrucât a apărut printr-un viol al Constituţiei în vigoare. Unul din scopurile extinderii a fost, aşa cum au prevenit unii analişti, să se asigure timpul necesar pentru fraudarea Referendumului. Căci, evident, o singură zi de vot ar fi însemnat doar maximum 15 la sută din electorat. Deja s-a văzut că sâmbătă, 18 oct. 2003, votaseră doar 15 la sută, iar duminică la ora 13 se ajunsese la 30 de procente, cu „păcate cu tot“! La ora 18, se încropiseră, cu greu, 45 la sută. De la ora 18 la 20, practic, au mai venit câte 2-3 persoane la unele secţii de votare. Dar propaganda pusă la punct pentru fraudarea Referendumului a pretins că, în ultimele două ore, afluxul a crescut cu 10 la sută, adică circa 1.600.000 de cetăţeni – ceea ce înseamnă că la fiecare secţie de votare ar fi fost sute de persoane, adică nişte cozi uriaşe, deşi, în realitate, la majoritatea secţiilor nu a mai venit nimeni!

Explicaţia propagandei oficiale a fost că „aşa-i place românului, să-şi rezolve problemele în ultima clipă“ (sic). Asemenea alegaţii nu mai sunt bune nici pentru adormit copiii. Dar ele, totuşi, se constituie ca o agresiune axiologică la adresa poporului român, care este denigrat atribuindu-i-se asemenea „descrieri“ de comportament neserios, aberant! În realitate, cauzele absenteismului a circa două treimi din electorat au fost: protestul latent sau manifestat prin aruncatul cu ouă (deocamdată), dezgustul şi dezavuarea clasei politice.

În sfârşit, campania pro-revizuire trebuia să înceteze, conform legii, pe 16 octombrie inclusiv, iar vineri trebuia să fie linişte, ca zi de meditaţie. Or, încălcându-se grosier legea, oficialii – inclusiv preşedintele ţării – au continuat propaganda până în 19 octombrie! Deci, legea a fost încălcată tot timpul, în dublu sens: în primul sens, pentru că s-a recurs la acţiuni de propagandă pro-revizuire şi la mijloace de colectare a voturilor absolut ilegale (tombole, discursuri prezidenţiale, ameninţări, mobilizarea tuturor mijloacelor de comunicare în masă, urne volante în pieţe şi magazine etc. Evenimentul zilei, din 20 octombrie 2003, chiar a folosit titlul mare şi adecvat „Cu urna la drumul mare“!, spunând în primul paragraf: „După o zi de sîmbătă în care participarea la vot s-a situat la cote îngrijorător de mici, metodele imaginate de PSD în încercarea de a aduce oamenii la urne au transformat referendumul într-o adevărată mascaradă“. În finalul articolului, Evenimentul zilei relevă şi dinamica votului, pe zile şi ore: „Sîmbătă: 12.00 – 4,14%; 16.00 – 8,19%; 22.00 – 14,29%. Duminică: 12.00 – 23,19%; 15.00 – 34,27%; 18.00 – 45,50%“.

Şi, în al doilea sens, contrar, pentru că au fost interzise propaganda şi acţiunile anti-revizuire, deşi acestea sunt îndreptăţite de lege în aceeaşi măsură (vezi Lucian Gheorghiu, Dreptul de a spune „NU“ Constituţiei, în Cotidianul, nr. 242, 16 octombrie 2003, p. 2).

Aşadar, furtul electoral se producea şi dacă se ţinea doar într-o singură zi – aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi la alegerile anterioare. Dar, în acest mod, campania „DA pentru Constituţie, DA pentru Europa“ a avut un efect invers: a arătat Europei adevărata faţă a clasei politice din ţară, care, prin corupţia şi dictatura dovedite, domină România, unde se fură şi un Referendum Naţional, nu numai şinele de cale ferată, cablurile electrice de înaltă tensiune etc.

De aceea, Europa trebuie să afle şi că motivul principal al extinderii Referendumului la două zile trebuie căutat în altă parte: anume că el a fost stabilit, iniţial, pentru 19 octombrie; dar, conform Legii referendumului, el trebuia ţinut în 30 de zile de la data adoptării Legii de revizuire de către cele două Camere, care fusese 18 septembrie; aşadar, data Referendumului trebuia să fie numai 18 octombrie. Deci, dacă s-ar fi ţinut doar în 19 octombrie, s-ar fi depăşit termenul de 30 de zile şi, pe cale de consecinţă, el trebuia invalidat totalmente, pe motive de procedură juridică.

Esenţial de reţinut este faptul că referendumul din 18-19 octombrie încă poate să fie anulat pe acest simplu motiv: anume, că trebuie luate în calcul numai voturile din 18 octombrie! Cele din 19 octombrie nu mai contează, căci sunt dincolo de termenul legal, chiar dacă această dată intră sub incidenţa Ordonanţei de Urgenţă care a dictat extinderea. Numai că respectiva O.U.G. este ea însăşi neconstituţională, iar efectele ei trebuie anulate! Interesant, în acest sens, de văzut şi materialul din http://astral.idilis.ro/referendum.htm, postat pe 1 octombrie şi adnotat pe 12 octombrie 2003, de către Radu Moisoiu, care conchidea astfel: „Concluzia astrologică, singura care se poate trage în situaţia dată, este că este o idee foarte proastă modificarea Constituţiei în sensul actual, chiar mai mult, este vorba, cu siguranţă, în detrimentul intereselor poporului român, servind interesele personale şi ale duşmanilor patriei.

Români, NU VOTAŢI revizuirea Constituţiei! NU VOTAŢI împotriva intereselor României!“

2. Contradicţiile interne ale Constituţiei revizuite

Constituţia reprezintă Legea fundamentală a unei ţări. Deşi acest lucru este un truism, modul cum a fost revizuită Constituţia din 1991 spre a deveni actuala Constituţie, intrată în vigoare în 29 octombrie 2003, relevă că ea a fost desconsiderată încă din start, deoarece a fost modificată prin nişte cârpeli penibile şi chiar periculoase.

Într-adevăr, pentru a fi validă, o lege trebuie să îndeplinească două condiţii necesare şi suficiente: completitudinea – adică să fie necontradictorie în sine (văzută ca un întreg logic, unitar) – şi complementaritatea – adică să fie necontradictorie cu alte legi, împreună cu care formează sistemul juridic, precum şi necontradictorie cu realitatea în contextul căreia acţionează. Este cu atât mai necesar ca aceste două criterii să nu fie încălcate în cazul Constituţiei, care este legea fundamentală. Or, constatăm că noua Constituţie, prin contradicţiile insurmontabile conţinute, ar putea intra în Cartea Recordurilor, dacă nu sare în aer până atunci.

1. Prima contradicţie majoră

1) Astfel, articolul 3, aliniatul (1), al Constituţiei din 1991, „Teritoriul României este inalienabil“, a rămas nemodificat în Constituţia revizuită. Dar, în mod samavolnic, în revizuirea din articolul 22 al Legii de revizuire a Constituţiei, s-au introdus următoarele: «Articolul 41 se modifică şi se completează astfel: (…) „(2) (…) Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală“».

2) Finalul alin. (2), „…precum şi prin moştenire legală“, este o concesie majoră făcută foştilor cetăţeni români de diferite etnii, care au emigrat din România, precum şi moştenitorilor acestora. Dar, în mod deosebit, este o concesie făcută U.D.M.R.-ului, pentru ca moştenitorii grofilor şi bisericile „istorice“ maghiare să-şi redobândească averile mobiliare şi imobiliare, în conformitate cu politica restitutio in integrum, deşi nu mai au nici un drept asupra lor. În acest sens, cel mai recent abuz a fost restituirea Muzeului Bruckental către o sectă neoprotestantă, care, a fost, ea însăşi, surprinsă de respectiva retrocedare! Aceasta deoarece averile imobiliare – în special terenurile – şi, în mare parte, cele mobiliare erau date în posesie – NU în proprietate – respectivelor biserici de către Împăratul Austriei, spre a le atrage la politica lui. Dar, prin Unirea Transilvaniei cu România, aceasta a devenit stat succesor al proprietăţilor stăpânite de fosta Coroană austriacă. Apoi, în 1920, grofii maghiari (precum şi cei de alte etnii) care au refuzat să devină cetăţeni români au pierdut definitiv – şi moştenitorii lor la fel – dreptul de proprietate asupra tuturor averilor, îndeosebi asupra celor funciare.

Revizuirea din aliniatul (2), prin care „Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor…“, intră în contradicţie flagrantă cu alin. (1) al articolului 3, rămas nerevizuit! Deoarece „terenurile“ în cauză fac parte tot din „teritoriul naţional inalienabil“.

B. A doua contradicţie majoră

1) Articolul 13 al Constituţiei din 1991 are un singur alineat „În România, limba oficială este limba română“. Se subînţelege, în mod implicit, un alineat nescris şi care trebuia adăugat acum, cu ocazia revizuirii, pentru a se interzice batjocorirea limbii române: „(2) Limba română este obligatorie pentru toţi cetăţenii ţării“. Pe cale de consecinţă logică şi juridică, trebuia, în cadrul modificărilor necesare – dacă parlamentarii Puterii şi ai Opoziţiei obediente nu ar fi avut rele intenţii –, să se adauge, la alin. (2) al art. 127, că instituţia interpretului va fi prevăzută „numai pentru cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română“.

2) Dar, în articolul 64 al Legii de revizuire se arată: «„Articolul 127 se modifică şi se completează astfel: Denumirea articolului va fi: „Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie“ Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice“». Prin această revizuire se vine în contradicţie cu art. 13 al Constituţiei şi, practic, acesta este anihilat.

(Continuare în episodul următor)

8 octombrie 2008

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Sursa: http://www.altermedia.info/romania/2008/10/08/constitutia-alienata-si-alienanta-sau-statul-de-drept-curmezis-1/