Controlul minţii, hipnoza, tehnologia avansată şi armele de control mental
Vreau să expun felul în care cei în putere lucrează pentru a menţine controlul. Când spun cei în putere mă refer la persoanele influente şi bogate.
Se investesc extrem de mulţi bani în dezvoltarea şi îmbunătăţirea acestor arme şi a tacticilor de control mental. Servicii Secrete, armata, ONG-uri, persoane private şi bogate, sunt toţi extrem de interesaţi de aceste lucruri deoarece dacă cineva controlează gândurile unei mulţimi sau unei persoane, controlează teoretic toate evenimentele.
În ultimii zeci de ani, în acest fel se realizează marile revoluţii şi războaie.
Francmasoneria şi evreimea lucrează împreună pentru a realiza Noua Ordine Mondială şi Templul lui Solomon. Templul lui Solomon este un concept şi o etichetă pentru Noua Ordine Mondială evreiească. O Nouă Ordine Mondială în care oamenii devin simple cochilii goale, ca un robot microcipat.
Am mai explicat într-un alt articol, că magia nu este altceva decât puterea minţii şi a sufletului. Gândurile umane sunt impulsuri electromagnetice, iar cu cât acestea sunt mai puternice, cu atât se materializează mai repede. Putem compara, într-un fel sau altul, mintea umană cu un dispozitiv de control mental. Ambele au abilitatea de a influenţa evenimentele şi a materializa lucruri, pentru că ambele sunt emiţători – receptori de impulsuri electromagnetice. Doar că mintea umană nu este limitată de o rază de acoperire anume, având *raza de acoperire* infinită.
Dispozitivele psihotronice există. Unele dispozitive psihotronice învechite se pot achiţiona liber pe internet, pentru o sumă modică, un dispozitiv de capacitate medie nedepăşind 1000 euro. Există dispozitive cu ajutorul cărora poţi controla mintea cuiva fără un microcip. Poţi simula nebunia. Îl poţi hipnotiza. Voi explica mai jos, în acest articol, cum se procedează cu hipnoza, la sfârşitul articolului am ataşat şi câteva videoclipuri. Jandarmeria, spre exemplu, deţine astfel de tehnologie, pentru a disipa mulţimea şi pentru intimidare. Cei din interiorul jandarmeriei cunosc aceste lucruri.
Ca şi cu farfuriile zburatoare, care au fost construite de pe vremea celui de Al Doila Război Mondial (*în special au fost dezvoltate de către Germania Nazistă) – însă încă sunt ascunse de majoritate, cu toate că foarte mulţi oameni le-au filmat întâmplător. China, Rusia, SUA (marile puteri) dețin, în special, farfurii zburătoare.
Există echipe, de asemenea, pe internet în special, care lucrează cu psihologi, hipnoterapeuţi şi deţin tehnologie avansată – atât în slujba statului cât şi private. Aceştia sunt ca nişte „gărzi în închisori”, ce lucrează pentru a ţine omenirea cât mai departe de orice şi de oricine se impune agendei lor, de evoluţia spirituală (deci şi evoluţia mentală), de cunoştinţe ascunse şi oculte, cum sunt cele expuse în acest articol şi practicile antice spirituale. Ei doresc să ţină toată puterea în mâinile lor. Nu contează că ești creștin, satanist sau ateu și nu se ține cont de acest lucru. Aceştia au numele de cod îngeri, la fel ca cei care îi finanţează.
Pentru a înţelege cum se procedează, voi lua ca exemplu cazul „răpirilor extraterestre”.
Există foarte mulţi oameni, mai ales în ultimii 10 ani, ce se plâng că au fost răpiţi de extratereştri, duşi pe o navă, torturaţi, supuşi la tortură şi teste, apoi li s-a şters memoria. Aceşti oameni apar de obicei ca „reprezentaţii inter-galactici ai flotei spaţiale Antar” sau orice alte nume. Mulţi îşi deschid bloguri sau creează noi culturi religioase, cum este cazul sectei Raelienilor, unde liderul lor susţine că a fost răpit de extratereştri.
Acestea nu sunt nimic altceva decât programe de control mental şi experimente ale lojilor masonice, evreimii si prin urmare a Serviciilor Secrete.
Subiectilor li se induc toate acestea prin tehnologie avansată sau/şi prin ajutorul unui microcip, pe care îl poţi avea sub piele dintr-o internare veche în spital, fără să realizezi măcar – cum au existat multe cazuri, ca exemplu dau cazul descris şi scos la iveală în ziarul Activist Post, ce descria cazul unui danez care a dat în judecată spitalul Alexandra din Copenhaga pentru că i s-a implantat un cip RFID în timpul operaţiei la plămâni pe care a trebuit să o suporte în 1988. Dl. Mogens, persoana cipată, a spus că după ce a fost externat auzea voci şi nu mai putea duce o viaţă normală. În 1997, cu ocazia unui examen radiologic la torace, s-a descoperit prezenţa în plămânul stâng a unui mic obiect de metal – cipul – pe care a reuşit să îl îndepărteze în 2011 printr-o operaţie la spitalul Mount Elisabeth.
Subiecţilor li se induce o stare de hipnoza profunda (reţineţi că pentru a realiza aceste lucruri nu este nevoie neapărat de un microcip, însă microcipul este un element susţinător în tot acest proces), sunt spălaţi pe creier regulat (zilnic) cu tot felul de şcenarii („astăzi te vei crede Goe, piratul spaţial”, „mâine te vei crede Adolf Hitler”), până când hipnotizatorii obţin controlul total asupra victimei – deci victima începe chiar să se creadă. În momentul obţinerii controlului aproape total asupra victimei, se induce o stare asemănătoare cu moartea clinica, unde victimei i se spală creierul, victima se va simţi ca într-o realitate virtuală, îşi va simţi sufletul desprins de corp, conştiinţa desprinsa de corp. Dacă victima consumă substanţe cu efect psihoactiv, acest lucru facilitează hipnoza. Victimelor li spală creierul şi sunt făcuţi să creadă ca au fost răpiţi de extratereştri, se simulează o asemenea experienţă cu ajutorul tehnologiei – infrasunete pentru a induce frica şi paralizie, hipnoză prin tehnologie avansată, tactici de tortură mentală şi fizică (este suficient să atingi un nerv al corpului pentru a simţi durere în tot corpul). În unele ţări din Africa, când mulţimea devine extrem de revoltată, se folosesc arme extrem de puternice ce îi pot face pe oameni să vomite sânge sau să le curgă sânge din nas.
La sfârşitul sesiunii de hipnoză, li se şterge memoria victimelor prin afirmaţii „vei uita / uiţi tot ce s-a intamplat” şi prin şocuri electrice direcţionate prin microunde către creier.
Hipnoza este posibilă şi în vis. În acest fel îi poţi da comenzi victimei, despre ce să facă în ziua următoare. Cu cât relaţia este mai strânsă (la nivel mental), între tine şi hipnotizator, cu atât rata de succes este mai mare. Cu cât vei executa mai multe comenzi, cu atât hipnotizatorul îţi va cere din ce în ce mai multe şi va avea mai mult control asupra ta.
Se practică de obicei tortura psihică intensă (în cazul celor încăpăţânaţi ce nu cedează uşor). De obicei cei ce nu cedează uşor sunt oameni spirituali. Creştinii sunt extrem de uşor de controlat, deoarece ei nu au nici o apărare. Singura lor apărare fiind Dumnezeul evreiesc, care nu este altceva decât evreii de top pe pământ. În cazul acelor persoane ce nu cedează uşor, este posibil să se practice şi vrăjitoria/magia (folosirea cercurilor pentru a constrânge pe cineva să facă ce doreşti, legarea inamicului prin sexualitate pervertită – cum preferă lojile masonice să lucreze).
În acest fel poţi face un om să se creadă „balaur„, „rob al lui Dumnezeu” şi orice altceva, punându-l să facă treaba pentru tine, în locul tău. Acest lucru se aseamănă foarte mult cu Biblia şi programele religioase evreieşti, însă atunci nu exista tehnologie avansată.
Esențial pentu ca hipnoza să fie cât mai eficientă, este ca victima să nu interacționeze cu cât mai mulți oameni și să fie cât mai retrasă. Acest lucru se poate realiza prin denigrarea ei în mediul social. Hipnoza se realizează, de obicei, printr-o comandă (insesizabilă de cele mai multe ori) care presupune să îți accesezi *copilul din tine*, astfel vei avea un sentiment de dragoste și compasiune nejustificat, te vei crede *copil* în sinea ta, vei fi pus mereu pe șotii și vei gândi doar non-sensuri. Acele non-sensuri au un anumit scop, mintea victimei este zăpăcită. Este ceva asemănător cu „a te duce cu zăhărelul”. Asta este spălarea creierului, când mintea umană are zidurile dărmate și ești în starea de hipnoză (cunoscută ca starea specifică undelor cerebrale de tip Alpha) poți crede orice și poți accepta o minciuna, care în realitate, n-ai fi acceptat-o niciodată. Deoarece sugestia trece de filtrul rațiunii.
Într-un final, după spalarea creierului, hipnotizatorul te va scoate din starea Alpha (adică de somnolență și ușoară euforie) și te ve introduce în starea specifică undelor cerebrale tip Beta agresivă (nervozitate,suferință,anxietate). Acest lucru se realizează prin rularea unor fundaluri isocronice și binaurale, ce reproduc/simulează o stare specifică undelor cerebrale de diverse tipuri. Atunci vei face exact ce dorește el. Cele mai multe victime nu pot refuza, pentru că în timpul hipnozei din starea Alpha, victimei i se câștigă încrederea în următorul fel: „vei face exact ce îți spun eu, *te iubesc, simte-te bine*, hai sa să fim prieteni, *te iubesc*, vreau să te ajut, *simte-te bine*„.
Toate aceste lucruri se întâmplă la nivel de subconștient. Comenzile nu trebuie să fie auzite, altfel există riscul ca hipnoza să eșueze. Unii le pot auzi ca gânduri ce vin de nicăieri și mulți nici nu sesizează că nu sunt ale lor.
Unele victime își pot deschide un blog și pot trăi ani buni sau toată viața pentru a îl promova pe Nicolae Ceaușescu și comunismul sau pentru a denigra o anumită instituție, ca de exemplu SRI, Poliția, Jandarmeria. În realitate de vină sunt corupții din interior.
În acest fel oamenii bogați își pot crea proprii sclavi și spioni invizibili. Care să facă toată treaba pentru ei și pe care pot arunca toată vina oricând, în locul lor. Ca un țap ispășitor. Preferințele și orientările victimelor se pot modela după bunul plac al hipnotizatorului.
O soluție este următoarea (pentru a te proteja de hipnoza exterioară, prin auto-hipnoză): reprogramarea subconștientului cu înregistrări audio.
Dacă mă gândesc, acum nici nu mai este nevoie de Biblie, deoarece există tehnologie avansată cu ajutorul căreia poți face/parazita oamenii să facă totul în locul tău. Creatorii creștinismului sunt evreii, iar creștinismul ca și islamul și iudaismul sunt religii Avraamice, adică care îl au la bază pe evreul Avraam.
„Sacrificiul creștinilor este unul necesar!” / „Sacrifică ne-evreii/creștinii prin toate mijloacele posibile”
– citat Talmudul Evreiesc
Nota mea finală:
Orice are de a face cu magia evreiască şi oricine este implicat în sistemul de magie evreiesc (ca tacticile lojilor masonice, tactici pervertite de iudei, masoneria ajungând să-şi aibă bazele undeva între Tora – iudaism şi spiritualitatea antică) va atrage de la sine sfârşitul.
Zeii Antici sunt nemuritori; pentru ei, o „perioadă” nu este decât câteva mii de ani. „Dumnezeul” creştin îşi pierde puterea. Satan m-a informat că partea noastră a câştigat. Avertizăm pe toţi: folosirea metodelor spirituale abuzive din vechile grimoare, nu este numai nebunesc ci, în mod inevitabil, va atrage după sine dezastrul personal. Întotdeauna Zeii (sau Demonii/Daemonii, care în traducere liberă înseamnă un spirit intermediar între oameni şi Zei, în mitologia greacă) trebuiesc apropiaţi cu o sinceritate şi un respect extrem. Zilele în care se foloseau numele „dumezeului” inamic, a cercurilor, a ameninţărilor şi a altor metode distructive şi abuzive, au trecut. Nu spune că nu ai fost avertizat
-Maxine Dietrich
(Satan este un Zeu antic şi înseamnă ADEVĂR în sanscrită, cea mai veche limbă şi limba originală. Despre Satan se vorbea din timpurile cele mai vechi, înainte ca farsa iudeo-creştină să apară măcar, precedând apariţia rasei evreieşti – rasă ce susţine că a aparut în anul 4000 înaintea erei noastre. El era numit ADEVĂR.)
ASMODEUS I-A ZIS LUI SOLOMON:
„NU-MI CERE MULTE LUCRURI; CĂCI DUPĂ O SCURTA VREME, ÎMPĂRĂŢIA TA ESTE ŞI EA PERTURBATĂ, IAR GLORIA TA NU ESTE DECÂT PENTRU O PERIOADĂ. SCURTĂ VA FI TIRANIA TA PESTE NOI„
Diferența dintre cele două tabere:
Ce gândea Adolf Hitler despre creștini:
14 octombrie 1941, la amiază:
”Cel mai bun lucru este să lași creștinismul să moară de o moarte naturală … Când înțelegerea universului va fi larg răspândită … doctrinele creștine vor fi condamnate.”
Ce gândesc evreii, chiar creatorii creștinismului:
„Sacrificiul creștinilor este unul necesar!” / „Sacrifică ne-evreii/creștinii prin toate mijloacele posibile”
– Talmudul Evreiesc
Sursa: seruah.com
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: