Copilă de 14 ani pusă să ceară scuze în genunchi, lovită cu pumnii şi umilită în faţa unui grup de băieţi / VIDEO SCANDALOS
O adolescentă de 14 ani a fost bătută şi umilită de o colegă cu un an mai mare sub privirile amuzate ale unui grup de băieţi.
Incidentul s-a petrecut în urmă cu două zile, pe 11 martie, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. În loc să stea în casă, să se ferească de pandemia de coronavirus, copiii îşi pierd vremea pe afară şi comit violenţe.
O filmare cu întreaga scenă a fost postată vineri pe YouTube, iar apoi a fost ştearsă, după ce pe fir a intrat Poliţia.
În imagini apare o copilă în genunchi, în faţa unei scări de bloc, implorând iertare de la o altă fată. „Îmi cer iertare şi nu mai fac absolut nimic”, spune victima, în timp ce agresoarea, şi ea minoră, o întreabă: „Eşti sigură?”, după care o pălmuieşte, o trage de păr şi profitând de faptul că este la pământ o loveşte cu picioarele.
„Gata?” întreabă victima. „Gata e când spun eu. Ai înţeles? Ai luat destulă bătaie de la mă-ta, de faci chestii astea şi te-ai obişnuit”, întreabă la un moment dat agresoarea nemulţumită că victima nu reacţionează aşa cum îşi doreşte, deşi o loveşte cu capul de balustrada de metal.
Conştientă că este filmată, spune la un moment dat: „Să-mi blurezi şi mie faţa”, apoi o loveşte din nou cu pumnii şi picioarele.
Totul se întâmplă sub privirile amuzate ale unui grup de băieţi care urmăresc scena de parcă ar fi la spectacol, amuzaţi. Ba par chiar fericiţi că apar în cadru şi o şi întărâtă pe agresoare: „Au, mă lovi. Vezi că mă lovi”, spune unul dintre ei, iar când vede că victima este lovită din nou, din cauza lui, de această dată, spune râzând: „Am glumit”. Printre băieţi este şi un copil mai mic, care încearcă să se distanţeze când începe bătaia.
„Zdreanţă obosită”, este catalogată victima la final, după ce este împinsă într-un gard viu şi apoi lovită din nou cu piciorul, lovitură în urma căreia se împiedică şi cade pe scări.
În urma acestor imagini, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au venit cu următoarele precizări: „Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea s-au autosesizat cu privire la filmarea apărută azi în online. Este vorba despre un conflict spontan apărut între două tinere, de 15, respectiv 14 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele două tinere au avut un schimb de replici şi ulterior una dintre fete a lovit-o pe cealaltă cu palmele şi picioarele.
În cauză se efectuează cercetări faţa de tânăra de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: