GENERALNATIONAL

Copilul găsit mort în pădure este Sebi! Medicii legiști au stabilit cauzele morții

Din păcate, cadavrul copilului găsit pe un câmp din Arad este al lui Sebastian Corbei, băiatul de șapte ani care nu s-a mai întors acasă după ce a plecat la o stână și a fost dat dispărut încă din luna ianuarie.

Medicii legiști au confirmat asta în urma rezultatelor ADN.

Părinții au aflat vestea și, în cursul serii trecute, au ridicat trupul neînsuflețit de la morgă, iar acum se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum.

Pe trupul copilului nu au fost găsite urme de violență, așadar, oamenii legii iau în calcul ca băiatul să fi murit de frig.

A fost găsit de un cioban
Trupul neînsuflețit al lui Sebi a fost găsit sâmbătă, 3 aprilie 2021, de un cioban care se afla în zona localității Vânători. Copilul era dispărut din data de 9 ianuarie.

„Astăzi, 3 aprilie 2021,în jurul orei 13, postul de politie Mișca din jud. Arad, a fost sesizat de către un cioban aflat în zona localității Vânători, despre faptul că în extravilanul localității, la o distanță de aproximativ 9 km, în linie dreaptă, într-un lăstăriș din apropierea unei păduri, a fost găsit cadavrul (în stare de descompunere), al unui copil.

În urma primelor verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat faptul că, pe câmp, într-un loc greu accesibil, se află cadavrul unui copil aflat în stare de descompunere, cu îmbrăcămintea si încălțămintea identică cu ale minorului Corbei Sebastian Ionel, dispărut de pe raza localității Vânători, în ziua de 09.01.2021”, a fost comunicatul Poliţiie.

Mama băiatului credea că a fost răpit
Sebastian Ionel Corbei, Sebi – aşa cum era el cunoscut de prieteni şi rude, a dispărut sâmbătă, 9 ianuarie 2021, în zona localităţii Vânători din judeţul Arad.

Mama lui Sebi a declarat la acea vreme că ea crede că fiul ei a fost răpit şi a transmis un mesaj presupusului răpitor: „Nu pot pune capul pe pernă că pruncul meu nu este în casă. Cineva l-a furat, pentru că nu este nicio urmă de el. Au căutat atâția polițiști, jandarmi aici, pe hotar, se găsea ceva. Care l-a furat îl rog din tot sufletul să mi-l aducă, să vină cu el”.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.