MEDICAL

Coronavirus in lume. ‘ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM’ – Editorial VIRAL online, scris de un jurnalist spaniol


Un editorial din cotidianul El Pais, al jurnalistului Inigo Dominguez, s-a viralizat pe internet. „Eram fericiţi şi nu ştiam”, spune Dominguez, care remarcă transformarea prin care trece Spania şi nu numai, transmite Mediafax.

Ce scrie Inigo Dominguez

„(…) Duminică m-am dus la chioşcul de lângă mine, dar vânzatorul speriat mi-a spus că va închide. M-a trimis puţin mai departe. Plănuiesc să merg într-o zi la chioşcul de ziare care a rămas deschis, într-o excursie aproape pe furiş în aceste vremuri, şi să-l văd pe acel om care cu un curaj eroic îşi face treaba. Dacă aş putea, i-aş duce măcar o bucată de jamon. N-am cumpărat vreodată de la el, dar acum vreau să-l văd îndeaproape şi să o fac cu ochi noi. Mi se întâmplă să simt asta faţă de oameni pe care cu greu le-am observat. Nu am văzut ce aveam în faţa noastră. Nici măcar pe vecinul de pestre stradă, cu care am vorbit ieri pentru prima dată, din balcon, ca în clipurile italiene. (…)

Am avut o conversaţie şi cu brutarul. M-am dus devreme, era doar el şi mi-a înşirat un monolog parcă din Shakespeare. Mi-a zis: „Cred că este obligaţia mea să fiu aici, ca oamenii să poată cumăra. Este o datorie”. M-am gândit la ce spunea Churchill, că democraţia este atunci când cineva bate la uşa ta noaptea, iar tu ştii că este omul care îţi aduce lapte. Aşa şi cu brutarul meu, care este un pilon neluat în seamă al sistemului. (…)

Îmi amintesc de o altă discuţie cu frizerul meu, înainte de a-mi imagina măcar vă vom experimenta o astfel de situaţie. Vorbeam despre cum brusc ceea ce ni se pare normal poate dispărea. El este venezuelean şi experimentase deja, mi-a povestit multe. Am rămas atunci cu o frază. Mi-a spus că îşi aminteşte de viaţa de dinainte de a veni aici, de oameni, de conversaţiile cu prietenii, de trecerea timpului. „Eram fericiţi şi nu ştiam”, a spus. Mi-aş dori acum să-l sun şi să-l întreb cum este, dar nu am numărul lui de telefon şi nici nu ştiu cum îl cheamă. Şi toate astea deşi el este frizerul meu în mod obişnuit. (…)

Spania se apropie de 30.000 de pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus și 1.720 de oameni au murit din cauza COVID-19.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.