MEDICAL

Coronavirus in lume. Rusia sare in ajutorul Italiei: Va trimite specialisti si echipamente. 800 de morţi în ultimele 24 de ore in Italia


Rusia va trimite în Italia specialişti şi echipamente pentru a o ajuta să lupte împotriva noului coronavirus, după ce în această ţară s-a înregistrat o cifră record de aproape 800 de morţi în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin „a confirmat voinţa Rusiei de a acorda o asistenţă necesară în mod operaţional şi a furnizat detalii concrete despre aceasta” în cursul unei convorbiri telefonice sâmbătă cu premierul italian Giuseppe Conte, potrivit unui comunicat al Kremlinului, citat de agenţiile de presă ruse.

Rusia va trimite în Italia în special „mijloace de protecţie, sisteme mobile pentru dezinfecţia prin aerosol a mijloacelor de transport, echipamente medicale”, precum şi „specialişti pentru a acorda o asistenţă practică în zonele cele mai afectate” de pandemie, precizează documentul citat.

Cei doi lideri s-au pus de acord asupra „unei cooperări strânse în lupta împotriva coronavirusului”, se mai spune în comunicatul Kremlinului.

Acest anunţ intervine într-un moment în care Italia a înregistrat sâmbătă un nou record de decese în 24 de ore, cu 793 de morţi, ceea ce ridică la 4.825 numărul persoanelor ucise aici de noul coronavirus în decurs de o lună, potrivit cifrelor furnizate de protecţia civilă.

În Rusia, 306 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate până acum, fără niciun deces. AGERPRES

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.