MEDICAL

Coronavirus in Romania. Cinism fara margini. PSD vrea o LEGE pentru medicii care vor muri in lupta cu COVID-19


Senatorul PSD Florin Orțan anunta ca a depus luni o propunere legislativa prin care urmasii cadrelor medicale „care au murit la datorie” in tratarea pacientilor cu COVID-19 sa beneficieze de sprijin material din partea statului.

El vorbeste despre cadre medicale care deja ar fi murit si vor mai muri si de sute de mii de pacienti. Precizam ca niciun cadru medical nu a decedat pana acum in Romania si avem sub 2.000 de imbolnaviri. In plus, cadrele medicale cer la unison echipamente de protectie acum, nu legi care se vor aplica doar in cazul in care mor.

„Se numeste Propunerea legislativa pentru recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni medicale impotriva Covid-19 si se refera la recunoasterea, si din punct de vedere financiar, a meritelor familiilor lasate in urma de eroii in alb care vor fi”, precizeaza pe Facebook, Florin Ortan.

Documentul a fost depus luni dimineata la Senat, iar potrivit parlamentarului „daca totul merge bine in trei saptamani este la promulgat”. Florin Ortan solicita discutarea acestei initiative in procedura legislativa de urgenta.

Prin personal medical se intelege medici, asistente, infirmieri, ingrijitoare sau personal auxiliar care participa la actiuni medicale impotriva COVID -19. De prevederi ar urma sa beneficieze urmasii cadrelor medicale, copiii pana la varsta de 18 ani, sau pana la 26 de ani daca urmeaza cursurile unei institutii de studii superioare, precum si sotia/sotul supravietuitoare/supravietuitor, daca aceasta/acesta nu s-a recasatorit.

Proiectul legislativ prevede ca urmasii cadrelor medicale „decedate in timpul si din cauza serviciului ca urmare a desfasurarii activitatii medicale in lupta cu COVID 19, au dreptul la o pensie de urmas egala cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medciale le-au avut la data decesului, care se actualizeaza conform reglementarilor legale in vigoare”.

In cazul in care nu exista urmasi, daca cel decedat era singurul sustinator al parintilor sai, acestia vor beneficia de jumatate din pensia de urmas.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.