MEDICAL

Coronavirusul nu i-a atacat plămânii, ci creierul. Cazul atipic al șefei spitalului din Vaslui, diagnosticată cu COVID-19

Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, este internată la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, din Capitală, în stare gravă, după ce marţi, 11 august, a fost diagnosticată cu COVID-19.

Ana Rinder (43 ani) a ajuns în comă la spitalul din Vaslui, în dimineaţa de 11 august, după ce fiul ei a găsit-o căzută în stare de inconştienţă în casă. De la începutul lunii august, atât ea, cât şi fiul ei se aflau în carantină la domiciliu, adolescentul fiind contact direct al tinerilor confirmaţi pozitiv în cazul focarului de la Costineşti.

Pentru că nu au prezentat simptomatologie, asemenea celorlalţi asimptomatici din grup s-au izolat la domiciliu, aşteptând să treacă cele două săptămâni specifice perioadei de incubaţie a virusului.

Potrivit apropiaţilor, în cursul serii de 10 august, managerul spitalului din Vaslui a început să prezinte semne de boală (pierderea gustului), însă a crezut că acestea ar fi doar pe fond psihic. Pe parcursul nopţii, starea de sănătate s-a degradat, apărând febra foarte puternică, dar Ana Rinder, persoană care nu suferă de alte afecţiuni medicale, a apreciat că poate gestiona situaţia până dimineaţă.

La primele ore ale dimineţii, însă, fiul ei a găsit-o căzută pe hol şi a cerut ajutor la 112. La faţa locului, s-a deplasat un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care a preluat pacienta şi a transportat-o la spital. După evaluarea iniţială, medicii au diagnosticat-o cu comă, gradul I-II, iar, ulterior, investigaţiile tomografice aveau să evidenţieze un edem cerebral masiv.

Depăşiţi de situaţie, medicii din Vaslui au solicitat sprijin Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, hotărându-se transferul pacientei la Bucureşti. Pentru a nu-i pune în pericol starea de sănătate, la Vaslui a fost trimis un elicopter de mari dimensiuni din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

“Medicii i-au administrat medicaţia pentru a rezolva mai întâi edemul cerebral. Vorbim de un exces de lichid în ţesuturile cerebrale. Dar, până când creierul nu va fi uscat, nu putem spune că a trecut pericolul”, a precizat ministrul Sănătăţii. Nelu Tătaru a subliniat că nu se poate vorbi de un tratament preferenţial, în cazul de faţă decizia de transfer fiind luată ca urmare a gravităţii cazului.

Medicii spun că, în cazul Anei Rinder, virusul SARS-CoV-2 a ales o altă ţintă. Nu plămânii, aşa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, ci creierul, producând o inflamaţie severă, urmată de un edem cerebral. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că în cazul Anei Rinder se încearcă introducerea pe o schemă de tratament nouă în ce priveşte terapia pentru coronavirus, relatează Adevărul.

”Este o schemă pe care medicii români o folosesc de puţină vreme şi care a dat rezultate foarte bune mai ales în rândul pacienţilor tineri”, a completat Nelu Tătaru.

Directorul Institutului Naţional Matei Balş, prof. Adrian Streinu Cercel, a precizat că în astfel de cazuri evoluţia este una imprevizibilă şi se poate schimba de la o oră la alta, motiv pentru care, deocamdată, prognosticul este unul rezervat.

Nu mai puţin de 12 tineri au fost confirmaţi pozitiv în cazul focarului de la Costineşti. În cazul fiului managerului spitalului din Vaslui, transportat şi la unitatea medicală pentru investigaţii şi testare. Probele de laborator au confirmat că şi el este infectat cu virusul SARS-CoV-2. Valul de îmbolnăviri a fost declanşat după ce o adolescentă din Vaslui, fiica unui ambulanţier, a plecat cu un grup de prieteni pe litoral, deşi efectuase testul COVID şi nu primise încă rezultatele. Nimeni din grup nu ştia de situaţia ei. După două zile petrecute la mare, familia a fost informată că fiica lor este infectată cu SARS-CoV-2.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.